joi, 18 decembrie 2025

125 de ani de la infiintarea scolii din Asau

Timp de doua zile, la Asau, s-au desfasurat manifestarile dedicate implinirii a 125 de ani de la infiintarea scolii gimnaziale din localitate. Sarbatoarea a fost pregatita cu mult timp inainte, prin derularea unui proiect educational, finalizat cu un simpozion international, cu participarea unor scoli si cadre didactice din sapte tari, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Ucraina, Germania, Portugalia, Austria si, bineinteles România.

Parteneri ai acestui proiect au fost Academia Româna, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacau, Universitatea “Gheorghe Asachi” din Iasi, Muzeul Taranului Român, Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Casa Corpului Didactic. In prima zi, in sala de festivitati a scolii a avut loc adunarea festiva, la care au fost invitati fosti profesori si invatatori ai scolii, actualii profesori din toata comuna, fosti elevi, care au dovedit, prin cariera si activitatea lor ca fac cinste scolii pe care au absolvita de-a lungul anilor.

“A fost un moment emotionant, am trait clipe de neuitat, care vor ramâne marturie peste timp ca scoala noastra se poate mândri nu numai cu anii care au trecut de la primnul clopotel, dar, mai ales cu dimensiunea spiritului creator al dascalilor, care si-au daruit si dedicat intreaga lor viata pentru slujirea scolii, pentru educatia multor generatii de copii, deveniti, in marea lor mjoritate, oameni de nadejde ai satului, ai comunei si ai tarii”, ne-a spus Madalina Iordache, director al scolii din Asau.



S-au depanat amintiri, profesori ajunsi la vârste venerabile au adus in fata asistentei momente semnificative din viata si activitatea scolii, actualii dascali le-au multumit pentru mostenirea lasata, pentru tot ce au facut pentru spiritualitatea locala, iar fostii elevi, acum profesori, oameni de afaceri, preoti, intelectuali de marca au adus un omagiu intregului corp profesoral pentru ca, prin munca lor neobosita, nu ocolita de sacrificii, au purtat flacara nestinsa a invataturii, a cunoasterii si educatiei in general.

Au fost prezenti si reprezentanti ai administratiei locale, primarul comunei, Constantin Radulescu, Ioan Gherasim, viceprimar, consilieri locali, fosti primari ai comunei, cât si invitati din localitatile invecinate. Tot in prima zi s-a desfasurat un impresionant spectacol artistic, la care vedete au fost elevi ai scolii, de la cei din clasa zero, pâna la clasele a VIII-a., coordonati de fiii si ficele satului, care acum sunt dascali. La intreaga manifestare si-au dat concursul si au contribuit decisiv profesorii Marioara Pascu, Anca Bârzan, Loredana Matei, Marina Suciu, Catalina Vrânceanu, Elena Puiu, Liliana Albu, Nicoleta Anghel si Lenuta Murariu.

A doua zi, a avut loc simpozionul propriu-zis, la care s-au inscris aproximativ 300 de persoane, in cele opt sectiuni ale simpozionului, pe teme actuale ale invatamântului si educatiei in context european, ancorate in marile transformari din ultimul secol.
Organizatorii au beneficiat de sprijinul intregii comunitati, scoala, primarie, consiliul local, biserica, oameni de afaceri, astfel ca evenimentul sa se ridice la nivelul unei scoli cu o bogata traditie si istorie.



spot_img