În Cristos transfigurat pe Tabor ucenicii percep natura umană şi divină într-o armonie desăvârşită, ca izvor de frumuseţeveşnică ce poate sătura pe deplin dorul după adevăr şi fericire.Armonia şi unitatea istoriei mântuirii este perfectă. Taborul ne arată că Isus depăşeştegraniţele timpului, unind într-un tot armonios trecutul, prezentul şi viitorul. Moise şi Ilie reprezintă trecutul spiritual al omenirii (Legea şi profeţii), Isus transfigurat este prezentul veşnic(„Eu sunt”); Petru, Ioan şi Iacob reprezintă viitorul, adică Biserica (Ierusalimul ceresc), speranţa în care „se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (Lectura I).
Strălucirea Taborului reprezintă pentru noi cheia misterului pascal. Dumnezeu nu are pentru noi realitate decât în Dumnezeu-Omul Cristos; dar nici Cristos nu poate fi pentru noi real dacă rămâne numai o amintire istorică: el trebuie să ni se reveleze nu numai în trecut, ci şi în prezent. Şi această revelaţie prezentă trebuie să fie independentă de mărginirea noastră personală.
În strălucirea feţei lui Isus Cristos de pe Tabor, Tatăl ceresc ne-a adresat şi nouă o sfântă chemare la viaţă, la fericire, la strălucirea Fiului său, zicându-ne: Pe dânsul să-l ascultaţi!
Superioritatea chemării noastre, faţă de cea a lui Abraham, este evidentă. Postul vrea să pună în evidenţă ascultarea noastră, ca să fim o dată pentru totdeauna în strălucirea feţei lui Cristos, asemenea lui Moise şi Ilie. Tatăl ceresc ne-a dezvăluit strălucirea feţei Fiului său, care a umplut de fericire cerească pe cei trei apostoli, fiindcă Fiul s-a făcut ascultător faţă de Tatăl până la moarte şi încă moartea pe cruce. Această chemare la ascultare, pe care ne-o adresează Tatăl, este chemarea la împărtăşire din lumina Fiului.
Din acest motiv, ascultarea faţă de învăţătura lui Isus trebuie să fie identitateanoastră: lumina. Aceasta este voinţa Creatorului: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri (Mt 5,16).
Adevărata chemare a creştinului pe pământ nu este de a căuta în cele sfinte o automulţumire, comoditate, stare de relaxare, ci mai degrabă o stare de agitaţie continuă, starea de nemulţumirefaţă de puţinul realizat şi de multul rămas de făcut.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Nicolae” Bacău
