– Sunteți primar al comunei din 2008, membru al PSD, partid aflat la guvernare acum. Ați ajuns la jumătatea primului an din acest mandat. Cum ați caracteriza perioada? A fost mai grea sau mai ușoară decât vă așteptați?

– Nu aș putea spune că a fost grea, dar s-a simțit o tendință spre birocratizare, pentru că așa suntem noi, românii, încercăm să ne creăm singuri greutăți. S-au amplificat mult anumite cerințe. Toate instituțiile cer documente de la primării, și Prefectura, și Inspectoratul Școlar, și alte direcții sau agenții. Se cer mai multe hârtii, mai multe date. Nu toate sunt nefolositoare, dar consumă foarte mult timp și dacă trebuie să ținem mai multe evidențe paralele scade eficiența activităților care sunt destinate comunei. În cele șase luni, pe fonduri europene, suma absorbită a fost zero. Pe Măsura 7.2 am depus un proiect de apă-canal care a avut punctaj maxim dar, din motive eronate, a fost refuzat la finanțare. Ni s-a spus că investiția nu face parte din masterplanul județului. Masterplan care a fost făcut pe genunchi, de persoane care nu au consultat primăriile.

– Nu există soluții?

– Ba există! Soluția este refacerea masterplanului, ajustarea lui la realitățile din teren. Dacă nu se reface masterplanul urgent, primăriile vor pierde. Comuna noastră a pierdut, din păcate, acest proiect. E vorba despre un milion și jumătate de euro pentru extinderea rețelei de apă-canal pe încă 7 km. Vor suferi locuitorii străduțelor laterale și cei din satul Lărguța, sat care a fost prins în masterplan pentru 2027, total greșit de vreme ce noi discutăm despre sesiunea 2014-2020.

– Dar lucruri bune nu s-au întâmplat? Putem pune niște bile albe în dreptul anului 2016?

– Cum să nu? Avem multe proiecte terminate și recepționate în 2016. De exemplu, unul dintre proiectele finalizate cu sprijinul Consiliului Județean, cel prin care am asfaltat două drumuri comunale din Nicolae Bălcescu. Alt proiect de infrastructură, 3 km de drumuri reabilitate în Galbeni, Valea Seacă și N. Bălcescu, a fost realizat din fonduri proprii și finalizat. Urmează ca în aceleași sate să terminăm modernizarea drumurilor care au canalizare, apă și gaz metan, lucrare realizată 90 la sută.

– Dacă ar fi să discutăm despre bile negre, unde le-am amplasa?

– În satul Lărguța. Aici am o mare nemulțumire vizavi de colaborarea instituțiilor la nivel de Guvern. Este singura localitate din județ fără legătură cu comuna, cu municipiul Bacău, cu lumea civilizată. Se circulă pe o cărare până acolo. Noi am asfaltat 9,5 km din cei 11,5 km existenți. Ceilalți 2 km aparțin Direcției Silvice și nu avem voie să-i reabilităm din bugetul local. Eu, în opt ani, am făcut tot ce depinde de mine, am făcut demersuri la toate instituțiile centrale și locale pentru ca acest tronson să fie asfaltat. Direcția Silvică a elaborat un studiu de fezabilitate, dar un cetățean a făcut o sesizare, din motive electorale, și s-a oprit proiectul ca să înceapă ancheta. Cetățenii vor să meargă în fața Prefecturii și a Guvernului ca să-și ceară drepturile.

– Din 2017 avem un guvern nou. Ce așteptări aveți de la acesta?

– Îmi pun mari speranțe în acest guvern și sunt convins că mare parte din promisiuni vor fi îndeplinite. Am văzut programul de guvernare și dacă va fi realizat 60 la sută va fi formidabil. Pune mare accent pe mediul rural și asta e foarte bine. Înainte de Guvernul Tehnocrat, eu am avut proiecte depuse și realizate, în 2016, în timpul Guvernului Tehnocrat, am avut proiecte depuse și nerealizate. Așa arată bilanțul. La mine lucrurile sunt simple, eu fac politica cetățenilor din Nicolae Bălcescu. Comuna e favorizată fiind mai aproape de Bacău, dar și pretențiile sunt mai mari. Există locuri de muncă, numai cine nu vrea nu muncește, iar oamenii, având venituri, vor apă, canalizare, gaz metan, asfalt… Suntem pe calea cea bună, 60 la sută din străzi sunt asfaltate, dar urmează să facem și alte lucruri care sunt prinse în strategia comunei. Sperăm să ne apropiem de 100 la sută cu asfaltarea în intravilan, să accelerăm investiția de apă-canal în Lărguța, să construim un dispensar nou în Nicolae Bălcescu și un centru multifuncțional în Valea Seacă, în care să fie organizate activități culturale, de socializare, sportive. Avem în vedere și extinderea rețelei de gaz metan în Galbeni și Valea Seacă. Noi am asigurat finanțarea sută la sută, am scos investiția la licitație, dar nu s-a prezentat nimeni. E.ON motivează că nu e rentabilă, deși avem stație care duce 15.000 de locuitori. Sperăm într-o reacție pozitivă în vara aceasta. Vom asfalta 2 km de drum din bugetul local și mai avem două proiecte pregătite, gata să fie depuse pe PNDL și pe Măsura 7.2, pentru asfaltarea altor 8 km.

– Asfalt, asfalt, mereu asfalt! Domeniile care țin de viața socială nu se bucură de atenție?

– Asfalt, mereu, cum spuneți, deoarece oamenii își doresc asfalt. Asta nu înseamnă că nu investim și în alte sectoare. Vrem să obținem finanțare prin Grupul de Acțiune Locală „Confluențe Moldave” pentru dotarea căminelor culturale, iar din bugetul propriu, să îmbunătățim dotarea școlilor și să schimbăm mobilierul. Să știți că Nicolae Bălcescu are printre cele mai bine dotate școli din județ, nu exagerez! Educația și sănătatea sunt priorități pentru administrație. Azi, se vorbește despre sănătate, dar e neglijat sportul. Noi avem echipă de fotbal, juniori și seniori, dar și 80 de copii care frecventează centrul de judo, pe care i-am sprijinit când a fost nevoie. O prioritate sunt și serviciile sociale. Avem o problemă cu bătrânii singuri, care au rămas ai nimănui și intenționăm să înființăm un serviciu de îngrijire la domiciliu. Deocamdată, pe vârstnicii din Valea Seacă îi ajută un asistent social plătit de primărie. Le mai spală un cearșaf, le gătește, le face curat… Pentru copii, avem trei centre de zi, Casa Heidi, Casa Yana și Casa Peter, înființate de o organizație din Liechtenstein. Sunt frecventate de 90 de copii care primesc o masă caldă și sunt ajutați să-și facă lecțiile. Primăria plătește utilitățile, plus 50.000 de lei pentru hrană. Pentru persoanele cu handicap, avem 55 de asistenți personali care sunt angajați ai primăriei. Facem tot ce e posibil pentru ca viața oamenilor să fie mai bună. Ne străduim să-i mulțumim, dar ne lovim de o mare problemă în ultima vreme: nu găsim personal calificat. Pretențiile sunt tot mai mari, toți vor să muncim cât mai repede, cât mai bine, dar nu avem cu cine. Dacă iese cineva la pensie, nu găsești înlocuitor. Căutăm inginer la serviciul agricol de câteva luni, dar nu găsim. Nu mai vrea nimeni să vină în administrație.

NICOLAE BĂLCESCU

Comuna Nicolae Bălcescu este situată la sud de Bacău, imediat lângă municipiu. Se învecineaza cu Sărata, Faraoani, Tamași, Gioseni, Letea Veche și Livezi, în extremitatea vestică. Este formată din cinci sate (Nicolae Bălcescu-reședință, Galbeni, Valea Seacă, Buchila, Lărguța) și are, în statisici, 9.600 de locuitori. În realitate, numărul locuitorilor trece de 11.000. La ultimele recensăminte, 99% dintre aceștia s-au declarat români, iar restul, ceangăi sau maghiari. Singurul obiectiv din comuna Nicolae Bălcescu inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monument de interes local este școala din satul Nicolae Bălcescu, construită în 1930 și clasificată ca monument de arhitectură.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

5 COMENTARII

  1. Se vad progresele in aceasta comuna. Am fost in tara in august si chiar am fost placut impresionata. Asfalt si canalizare. poate usor usor ne apropiem de consitiile satului european,

LĂSAȚI UN MESAJ