28 martie 2024
ActualitatePalatul Copiilor din Bacău a plantat copaci pentru pace, în cadrul unui...

Palatul Copiilor din Bacău a plantat copaci pentru pace, în cadrul unui proiect european

Un grup de 30 de cadre didactice şi elevi de la Palatul Copiilor din Bacău au sădit joi, 19 septembrie, în zona centrală a Parcului Cancicov, 50 de puieţi de arţari, paltini, stejari, brăduţi şi cireşi ornamentali.

Acţiunea a fost dedicată Zilei Mondiale a Păcii, celebrată în data de 21 septembrie în întreaga lume, sub sloganul „Plantează un copac pentru pace”, şi a marcat lansarea proiectului Comenius „Biodiversity conservation – the only path of our survival”, în care Palatul Copiilor din Bacău este partener cu instituţii de învăţământ din şase ţări europene: Ungaria, Slovacia, Turcia, Bulgaria, Polonia şi Grecia (ţară coordonatoare).

Reprezentanţii Palatului Copiilor au fost sprijiniţi în acţiunea de plantare şi de angajaţi ai Primăriei Municipiului Bacău. „Este o acţiune binevenită, tinerii care sunt implicaţi în astfel de activităţi vor şti să protejeze vegetaţia, fie ea naturală sau ornamentală.



Iniţiativa este de asemenea benefică pentru că ajută la împrospătarea fondurilor din Parcul Cancicov, majoritatea arborilor fiind destul de bătrâni”, a declarat Gabi Griţcu, directorul Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Bacău.

Puieţi au fost puşi la dispoziţia Palatului Copiilor de Direcţia Silvică Bacău – Ocolul Silvic Fântânele.

„Mulţumim Primăriei Bacău pentru sprijinul moral şi logistic acordat în realizarea activităţii şi Ocolului Silvic Fântânele pentru puieţi. Copiii au lucrat cu entuziasm şi şi-au propus să urmărească în timp dezvoltarea acestor arbori. Câţiva puieţi au fost plantaţi şi în curtea Palatului Copiilor, pentru a-i avea sub o observaţie atentă. Vom duce cu noi ecouri de la această activitate la prima întâlnire din cadrul proiectului Comenius.

Întâlnirea va avea loc în Budapesta, la sfârşitul lunii octombrie”, a declarat prof. Nela Dumea, coordonatoare a Cercului de Protecţia Mediului de la Palatul Copiilo Bacău şi coordonator din partea României a proiectului „Biodiversity conservation – the only path of our survival”.

Printre participanţii la acţiunea plantare s-a numărat şi profesorul Radu Ghiciuşcă, directorul Palatului Copiilor din Bacău.

„Palatul Copiilor din Bacău este printre puținele instituții de educație nonformală din țară care au primit finanțare europeană pentru un proiect Comenius. De altfel, în competiția din acest an pentru proiecte multilaterale Comenius a fost singura școală din oraș căreia i s-a aprobat grantul cerut. Ne bucurăm în primul rând că la nivelul instituţiei noastre am reuşit să obţinem un proiect de asemenea anvergură. Ne dorim şi avem certitudinea că pe viitor vom accesa astfel de proiecte cu finanţare europeană şi la nivelul celorlalte cercuri, pentru că astfel de parteneriate sunt importante pentru instituţie şi pentru cadrele didactice dar mai ales pentru copii”, a declarat prof. Radu Ghiciuşcă, director al Palatului Copiilor din Bacău.

Proiectul „Biodiversity conservation – the only path of our survival” a fost aprobat în sesiunea iulie 2013 de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi va fi derulat în anii şcolari 2013 – 2014 şi 2014 – 2015, beneficiind de o finanţare de 24.000 euro de la Comisia Europeană prin programul sectorial Comenius al Programului de Invatare pe Tot Parcursul Vietii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri