25 aprilie 2024
ActualitateHackerul care a spart peste 70.000 de conturi a scapat de inchisoare

Hackerul care a spart peste 70.000 de conturi a scapat de inchisoare

* el a primit trei ani cu suspendarea executarii * procurorii au constatat un prejudiciu de doar 1.550 de lei

Curtea de Apel Bacau s-a pronuntat, zilele trecute, in dosarul hackerului din Iasi care a spart peste 70.000 de conturi ale unor institutii si persoane fizice din intreaga tara. Instanta superioara a mentinut condamnarea data de Tribunal, anul trecut, de trei ani de inchisoare cu suspendare. Lucian B., trimis în judecata de procurorii DIICOT, la inceputul anului trecut, a batut recordul la infractiuni informatice.

Procurorii sustin ca acesta a desfasurat, in perioada 2011 – 2013, activitati de phishing, scam, hacking pe internet, a accesat fara drept sisteme informatice, a modificat, sters si restrictionat accesul la date informatice, a transferat neautorizat date din sisteme informatice, a produs programe informatice concepute si adaptate în scopul savârsirii infractiunilor, a detinut în site-ul sau special, cu denumirea „luke999.hostoi.com”, în contul de e-mail si în memoria unitatilor informatice, peste 74.888 de conturi, din intreaga tara, sustrase fraudulos, a cauzat un prejudiciu material unor persoane fizice din Bacau, prin modificarea si restrictionarea accesului la propriile date informatice (în data de 30.11.2011, a accesat electronic contul de abonat webcare Orange si a facut mai multe alimentari frauduloase ale unui cont sau cartela prepay), a detinut un CD cu filme in care apareau minori ce intretineau raporturi sexuale.



De asemenea, prin intermediul virusilor de tip troian ISR Stealer, keylogger, sniffer, atasati la un clip video cu denumirea “Metin2 Password Cracker”, postat pe Youtube, sub numele de utilizator “luke bagheera”, a descarcat într-un site datele de cont si parolele utilizate de un minor la accesul jocului electronic „Metin2” si i-a restrictionat acestuia accesul. In acelasi timp, anchetatorii vorbesc de 21 de utilizatori ai sistemelor informatice si clienti ai retelelor de telefonie mobila care au reclamat încarcari frauduloase de pe abonamentele lor catre numere necunoscute sau imposibilitatea accesarii propriilor sisteme informatice. Odata cu interceptarea si înregistrarea comunicarilor informatice ale hackerului, s-au descoperit mai multe numere de telefon ce au fost incarcate ilegal prin fraudarea unor conturi. Lucian B. negocia pe messenger cu alti utilizatori carora le propunea sa le alimenteze cartelele telefonice.

Si persoane juridice au ajuns tinte ale hackerului din Iasi. Vodafone a primit sesizari din partea abonatilor si s-a constituit parte civila in proces. Orange, Romtelecom, Procredit Bank, Comisia Nationala pentru UNESCO si Liceul cu program sportiv Iasi au avut, de asemenea, conturile sparte, dar, in lipsa unui prejudiciu concret si a unor probe clare, acestea nu au participat in proces ca parti vatamate.

Prejudiciul total constatat de procurori este de numai 1.566 lei (mai putin decât cheltuielile judiciare pe care trebuie sa le suporte Lucian – 2.000 lei), ceea ce arata ca toata activitatea hackerului a fost pur demonstrativa. Lucian B. si-a recunoscut faptele si a fost de acord sa plateasca paguba. Tribunalul Bacau l-a condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare, decizie mentinuta si de Curtea de Apel. Lucian B. a stat 30 de zile in arest preventiv, in 2013.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri