Venirea Fiului Omului a fascinat dintotdeauna omenirea. Motivele aşteptării lui ne dezvăluie cum îşi închipuiau unii sau alţii că o vor vedea împlinindu-se. Astfel, protopărinţii noştri şi toţi cei care simţeau apăsarea păcatului în viaţa lor îşi închipuiau un mântuitor care să purifice fiinţa lor ca cineva care şterge totul cu buretele.
Fragmentul evanghelic ce va fi prezentat în această duminică redă un dialog dintre Isus şi discipolii săi care ieşeau din templul din Ierusalim şi admirau acea construcţie splendidă, făcând aluzie la acest mod de închipuire a venirii lui Mesia. După ce Isus s-a descoperit discipolilor (prin cuvinte şi fapte) ca Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea lumii, îi avertizează asupra falşilor profeţi care se vor proclama cristoşi şi le prezintă manifestarea glorioasă a Fiului Omului la cea de-a doua sa venire.
Apropierea Zilei Domnului este sigură. Nesigur este momentul istoric al ei. Isus ne arată clar că acel moment istoric face parte din pedagogia Tatălui, este un secret al său. Dar tocmai secretele ne fac curioşi, interesaţi, prudenţi.
Lipsa credinţei din acea zi poate proveni din două motive: ori Dumnezeu nu-şi va mai revarsa darul său în suflete, ori oamenii vor refuza acest dar. Însă Dumnezeu este credincios iubirii sale: prin Fiul său va da întotdeauna omului ceea ce îi este necesar pentru mântuire: credinţa. Omul va fi acela care va refuza darul.
Filozoful Bergson, către sfârşitul cărţii sale Cele două izvoare ale moralei şi ale teologiei, invită tot neamul omenesc să se forţeze pentru ca şi planeta noastră, atât de refractară divinului, să împlinească funcţia esenţială a Universului care este o maşină de fabricat zei. Menirea Universului până în parusie este aceea de a ne face zei, adică să ne ducă la o cât mai mare asemănare cu Dumnezeu prin cunoaştere, ca în ziua de apoi, omul, îndumnezeit prin Cristos, prin evlavia sa, să devină izvor de înnoire a toate în Cristos, a întregului Univers, spre a deveni vrednic să domnească cu Cristos de-a dreapta Tatălui.
Misiunea este grea, dar o putem îndeplini, dacă ne rugăm cu adevărata evlavie: Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, să te urmăm cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
