În acest sfârşit de săptămână, Biserica intră în perioada liturgică a Adventului. Creştinii proclamă faptul că Mesia a venit într-adevăr şi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adventul, aşa cum ne sugerează şi lecturile de duminică, înseamnă aşteptare, căutare, veghere și, înainte de toate, ne spune să ne apropiem de Dumnezeu, să-l primim pe Dumnezeu în viaţa noastră.
Ce înseamnă a veghea? Înseamnă a ne goli mereu de noi înşine, de mândrie, de egoism, de dorinţa după mărirea deşartă; înseamnă a căuta mereu gloria lui Dumnezeu, asemănarea cu Isus, trăirea în har, adică în viaţa cea nouă pe care el ne-a adus-o ca să putem ajunge la Tatăl. „A veghea” sau „a fi vigilent”, nu implică desigur datoria de a nu merge niciodată la culcare. Este vorba, mai degrabă, de a avea conştiinţa datoriei care ne-a fost încredinţată şi pe care intenţionăm s-o împlinim cu grijă zi de zi. De aceea, cu conştiinţa liniştită a unei misiuni împlinite în această zi, şi apoi în ziua următoare, şi aşa mai departe până la acea zi, se poate culca liniştit. „Mă culc în pace şi adorm îndată…” (Ps 4,9). Domnul se va interesa să vadă dacă şi când ne-am „trezit” într-adevăr pentru a împlini vocaţia noastră, dacă am fost atenţi la ceva, dacă am deschis ochii spre Cineva.
Între zgomotele atâtor voci care ne asaltează din toate părţile şi ne distrag, a veghea înseamnă, în anumite momente, a face linişte, a închide urechile la toţi şi la toate, pentru a ne pune în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a ne descoperi pe noi înşine şi a reflecta asupra vieţii personale. Vegherea are valoare în funcţie de motivul pentru care se veghează. Spunea Sfântul Augustin: „Veghează şi hoţul, dar vegherea lui nu este bună”. Motivul evanghelic al vegherii este formulat astfel de Isus: „Vegheaţi, fiţi gata, pentru că nu ştiţi când va veni ziua aceea”.
Adventul ne îndeamnă să trăim această reînnoită încredere în Dumnezeu, care se apropie de noi prin Fiul său, căci „El fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor” (Fil 2,6-7).
Pr. Richardo-Dominic Baciu
