Noi curse tip charter vor fi introduse în acest an de pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacau (AIGE). Noutatea a fost anunțată după o întâlnire pe care administrația aeroportului băcăuan a avut-o cu reprezentanții agențiilor de turism zonale. În cadrul discuțiilor, au fost abordate mai multe aspecte, inclusiv acordarea de facilități operatorilor de turism, în vederea dezvoltării acestui segment de activitate aeroportuară. Cele două părți au subliniat avantajele oferite de poziționarea zonală a aeroportului băcăuan, precum și facilitățile care pot fi oferite turiștilor în urma investițiilor din infrastructură (parcare, terminal, pista nouă etc).
„Comunicarea și identificarea de oportunități turistice care implică introducerea unor curse tip charter rămâne o prioritate pentru noi. Prima concretizare este destinația Antalya, începând cu data de 10 iunie și până pe 19 septembrie. Aceasta va fi operată săptămânal, joia, și, conform datelor puse la dispoziție de reprezentanții operatorilor turistici, gradul de ocupare este unul peste așteptări, mai ales în contextul măsurilor impuse de pandemia Covid -19”, a declarat Oana Chelaru, președintele executiv al Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

La rândul său, Dumitru Nănescu, directorul Inter Tour Bacău, cea mai mare agenție de turism din Moldova, a confirmat interesul partenerilor turistici de la nivel național pentru introducerea, începând cu sezonul de toamnă, a unor curse charter către destinații din Egipt. În plus, în funcție de evoluția restricțiilor dictate de pandemia de coronavirus, este foarte posibil pregătirea unor pachete turistice, în perioada sărbătorilor de iarnă, cu zboruri direct din Bacău.















