Buletine de vot printre sticle de vin. Tiparirea si depozitarea buletinelor de vot este o afacere liberala suta la suta. Pentru ca nu aveau cei minimum 300 de metri patrati necesari depozitarii in siguranta a buletinelor de vot, Inter-Print a incheiat o conventie cu Vinalcool. Cu alte cuvinte, fosta firma a lui Ciubotariu a incheiat un contract cu actuala firma.
Numele consilierului liberal Lucian Ciubotariu apare tot mai des in prim-plan, acum in perioada alegerilor. Dincolo de faptul ca Ciubotariu se afla pe listele PNL, este implicat direct in procesul electoral. Inter-Print, firma care a castigat licitatia impreuna cu Lux Poly din Savinesti, pentru tiparirea buletinelor de vot, ofera spatiul legal pentru depozitarea buletinelor in curtea Vinalcoolului. Cine este presedintele consiliului de administratie si actionar majoritar la Vinalcool? Ati ghicit, Lucian Ciubotariu.
Fost actionar la Inter-Print
Lucian Ciubotariu este unul dintre fostii actionari ai tipografiei de pe strada Miorita, alaturi de sotie. Dupa scandalul legat de incompatibilitatea functiei de consilier local si a celei de administrator si actionar al Inter-Print, Ciubotariu s-a retras din actionariat. La licitatia pentru tiparirea buletinelor de vot, comisia din prefectura a declarat castigatoare ascoierea dintre Inter-Print si Lux Poly Savinesti. Toate bune si frumoase, doar ca Inter-Print nu putea asigura depozitarea buletinelor. S-a gasit insa solutia salvatoare: incheierea unei conventii intre Inter-Print si Vinalcool. Cum s-a ajuns la aceasta conventie? Simplu. Lucian Ciubotariu se afla in spatele acestei intelegeri, in calitatea sa de fost patron al Inter-Print si actual actionar majoritar al Vinalcool. Intelegerea se afla pe marginea cerintelor din caietul de sarcini. La capitolul propunerea tehnica, se precizeaza ca aprestatorul va asigura spatiul necesar depozitarii hartiei si a buletinelor de vot tiparite, spatiu care trebuie asigurat impotriva efractiei si a intemperiilor. Suprafata in care vor fi depozitate buletinele de vot trebuie sa aiba minim 300 de mp.” Prin deductie logica, hartia este depozitata la Vinalcool, dusa la tiparit la Inter-Print, de unde se intoarce la Vinalcool sub forma de buletine de vot. Un fel de scarpinat oltenesc, ca in bancul celebru.
Autoritatile sunt de acord
Evident ca autoritatea contractanta, in speta Prefectura Bacau, nu a avut nimic de obiectat, din moment ce a acordat firmei Inter-Print 80 de puncte la licitatie. Iar cele 80 de puncte s-au dovedit a fi castigatoare. Subprefectul Gheorghe Hura ne-a spus ca tot procesul tiparirii si depozitarii se va desfasura conform legii. aCei de la Inter-Print au o conventie incheiata cu Vinalcool. Aici se vor depozita buletinele care vor fi transportate cu paza de la tipografie”, ne-a asigurat Hura. Prefectul Claudiu Serban ne-a declarat ca nu a avut nicio legatura cu licitatia, cu toate ca este bun prieten cu Lucian Ciubotariu si a facut parte din gruparea PNL condusa de consilierul local. Eu nu m-am amestecat in licitatia propriu-zisa. A existat o comisie care s-a ocupat de licitatie. Pot sa va spun ca aceasta comisie a fost alcatuita inainte ca eu sa ajung prefect”, ne-a explicat Serban.
Conflict de interese mascat
Intreaga afacere cu tiparirea si depozitarea buletinelor de vot se poate incadra in ceea ce este denumit de lege conflict de interese. Ce-i drept, mascat. Lucian Ciubotariu se afla intr-o situatie ce poate ridica multe semne de intrebare. Candideaza la functia de consilier local, in vreme ce firma controlata de el tipareste buletinele de vot, iar cea in care este actionar majoritar depoziteaza hartia si buletinele. Incercarile noastre de a lua legatura cu liberalul Lucian Ciubotariu s-au soldat cu esecuri. Pe ambele telefoane ale actionarului majoritar de la Vinalcool ne-a raspuns doar robotul telefonic. Nici la Inter-Print nu am avut mai mult succes. O voce de dincolo de telefon ne-a explicat ca la sediul firmei nu se afla nimeni din conducere si ne-a rugat sa lasam un numar de telefon pentru a fi contactati. Nu am mai fost contactati pana la inchiderea editiei.
Scris de Ionut Avram















