29 martie 2024
ActualitateVocatia si bucuria de a darui

Vocatia si bucuria de a darui

Darnicia, ca mod de a trai. Nu stiu daca, si cât, i-a citit Doru Sechelariu pe clasicii antici, dar un fapt este cert: pildele si cugetarile lor i-au fost calauze permanente în viata. O însusire primita înca de la nastere, de la ursitoare. Kharma lui: da, chiar atunci când primesti si învata sa primesti când dai – spunea gânditorul german Lavater. Sau: da ceea ce vrei sa dai, înainte de a fi rugat; este daruit numai pe jumatate ceea ce a fost cerut (Ruckert). Asadar, actualitatea clasicilor dupa chipul si asemanarea celui pe care îl invoc acum.
Trebuie sa o spun din capul locului: nu am avut relatii de parteneriat, nici de amicitie cu acesta. Pentru perceptia publica: am fost doar doi bacauani care au pasit, fiecare, pe drumul lui. Un om de afaceri si un gazetar. Un gazetar care l-a remarcat pe „subiectul” lui înca de la începuturile „capitalizarii” economiei românesti, mai exact cu prilejul celei dintâi vizite la Bacau a presedintelui Ion Iliescu si întâlnirii prospective a acestuia cu investitorii locali, atunci când Doru Sechelariu a propus si sustinut cu argumente indubitabile scutirea de impozite pe profit cu conditia reinvestirii acestuia. Era unul dintre primele semne ale încercarilor de implementare a conceptului economiei sociale de piata, precept pe care îl vom regasi în multe dintre actiunile si faptele sale ulterioare. Poate ca cel dintâi exemplu notoriu este acela de a-si fi împartit parte din câstiguri cu salariatii „Selenei”, al caror numar crestea de la o zi la alta, prin înfiintarea unei cantine la care aveau acces toti cei care lucrau aici si unde se mânca gratis si bine. În frunte cu patronul. Sigur ca nu au lipsit nici contestatarii, ceilalti actionari, minoritarii, care îsi vedeau serios dijmuite profiturile personale. Ceea ce nu a schimbat cu nimic atitudinea boss-ului, care a adoptat o pozitie de genul „cui nu-i place, sa nu manânce”.
Fara a fi un Cresus în varianta contemporana, Doru Sechelariu si-a împletit gesturile de daruire într-un evantai de fapte frumoase. Unele, de larga respiratie. Altele, acoperite de anonimat. Poate ca cel mai îndreptatit de a fi remarcat este respectul si grija fata de angajatii sai, carora le platea cu regularitate salariile, dar si cotele de asigurari sociale pentru a le curge vechimea în munca si a putea beneficia, la pensionare, de drepturile legale cuvenite. Si nu întîmplator subliniez acest detaliu! Nu putine sunt cazurile în care angajatorii fenteaza aceasta obligatie, creind probleme dificile si de multe ori insurmontabile. În dispretul oamenilor si al bunului simt.
Sa ne fi aflat în fata unei „încapatânari pozitive”? A fost, si a ramas, o perceptie definitorie în rândul opiniei publice bacauane. O buna parte din timpurile de început, adica tocmai atunci când lucrurile abia se asezau, se conturau, se clarificau, patronul „Selenei” îsi gratula angajatii, saptamânal, cu pachete de alimente provenite fie din ferma zootehnica, fie din magazinele proprii. Cu bonusuri consistente la sarbatorile Pastelui si ale Craciunului, dar si altor evenimente. Apoi: ajutoarele de deces, de spitalizare si îngrijiri medicale, renuntarea la indemnizatiile de consilier local si, ulterior, la salariul de primar, bani pe care îi dona nevoiasilor, plus sumele – deloc mici, acordate multora dintre cei care erau primiti în audiente. Cu stânga ia si cu dreapta da, se spunea. O însusire convertita în virtute si transpusa în folclorul local. Si nu putini sunt cei care i-au purtat costumele, camasile si/ori pantofii, cel mai adesea noi. Vazându-i apucaturile de nabab convertit la fapte crestinesti, malitiosii nu au scapat nicio ocazie de a spune ca daca ar fi fost mai cumpatat, mai strâns la punga, averea i-ar fi fost de cel putin doua ori mai mare. Nesocotind, cu buna ori cu rea stiinta, ca bucuria de a darui este cu mult mai adânca decât cea a umplerii propriilor buzunare.
Daruieste si vei fi daruit, spune un precept biblic. Sentimentele de generozitate fac din om o faptura sublima, placuta si iubita aproapelui, spre a apela înca odata la clasici. Masura faptelor este cea care îl defineste pe fiecare dintre noi. Dupa ea, dupa ele, îti primesti rasplata. Ca, de altfel, si pedeapsa. Daca la judecata noastra, a concitadinilor sai, Doru Sechelariu poate ca mai are si puncte nebuloase în proiectarea profilului sau de om providential pentru comunitate, nu facem decât sa conturam limitele cunoasterii, acceptarii si rasplatei. Doar timpul îi va deconta adevaratele dimensiuni ale faptelor cu care s-a însotit pe acest tarâm.

Mihai BUZNEA



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri