Violența în rândul copiilor și adolescenților a devenit, în ultimii ani, un subiect de profundă îngrijorare pentru societate.
Evenimentul recent în care doi minori, de 13 și 15 ani, au ucis un copil de 15 ani scoate la lumină o realitate dureroasă: agresivitatea extremă nu mai este un fenomen izolat și nici exclusiv al adulților. Acest caz nu trebuie privit doar ca o tragedie individuală, ci ca un simptom al unor probleme mult mai profunde.
Violența la vârste fragede nu apare brusc și rar este rezultatul unui singur factor. De cele mai multe ori, ea este cumulul mai multor influențe:
-lipsa unui mediu familial stabil sau a supravegherii emoționale;
-expunerea constantă la conflicte, agresivitate sau abuz;
-dificultăți în gestionarea emoțiilor, furiei și frustrării;
-dorința de validare, putere sau apartenență la un grup.
La adolescență, identitatea este încă în formare, iar capacitatea de a evalua consecințele pe termen lung este limitată. Astfel, conflicte aparent minore pot degenera rapid în acte de violență extremă, mai ales atunci când nu există mecanisme de control și sprijin.
Rolul mediului online: vinovat sau catalizator?
Mediul online nu este, în sine, cauza directă a violenței, dar poate deveni un factor amplificator extrem de periculos.
Rețelele sociale, jocurile video violente, platformele unde agresivitatea este banalizată sau chiar glorificată pot:
-desensibiliza copiii față de suferința altora;
-normaliza violența ca soluție la conflicte;
crea presiuni sociale, umilință publică, cyberbullying;
-oferi modele toxice de comportament.
În plus, algoritmii platformelor online favorizează adesea conținutul extrem, șocant sau agresiv, fără a ține cont de vârsta sau maturitatea emoțională a consumatorului.
Un copil vulnerabil, expus constant la astfel de
mesaje, poate ajunge să perceapă violența ca pe ceva acceptabil sau inevitabil.
Abordarea violenței juvenile nu poate fi exclusiv punitivă. După producerea unei tragedii, intervenția este deja prea târzie. Soluțiile reale trebuie să fie preventive și sistemice:
-Implicarea activă a familiei
Părinții trebuie să fie mai mult decât furnizori materiali. Dialogul constant, atenția la starea emoțională a copilului și stabilirea unor limite clare sunt esențiale.
-Educație emoțională în școli
Copiii trebuie învățați cum să își gestioneze furia, frustrarea și conflictele. Inteligența emoțională ar trebui tratată la fel de important ca matematica sau limba română.
-Supravegherea conținutului online
Nu prin interdicții totale, ci prin ghidare, discuții și filtrarea conținutului inadecvat vârstei.
-Acces la consiliere psihologică
Atât victimele, cât și agresorii sunt adesea copii cu traume nerezolvate. Consilierea timpurie poate preveni escaladarea violenței.
-Responsabilitatea comunității
Profesorii, vecinii, colegii și instituțiile trebuie să reacționeze la semnalele de alarmă: izolare, agresivitate, amenințări, comportamente extreme.
Cazul în care doi copii au ucis un alt copil nu este doar o tragedie, ci un eșec colectiv. Violența în rândul minorilor nu apare din senin și nu poate fi explicată simplist. Ea este rezultatul unui cumul de factori – emoționali, sociali, familiali și digitali.
Dacă societatea continuă să trateze astfel de cazuri doar ca pe niște știri șocante, fără a acționa profund și coerent, riscul repetării lor rămâne ridicat.
Protejarea copiilor nu înseamnă doar siguranță fizică, ci și siguranță emoțională, educație și responsabilitate comună
Alexandru Turcu
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.
