29 martie 2024
ActualitateVacanță în siguranță

Vacanță în siguranță

În anul școlar 2016 – 2017, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a executat misiuni specific pe linia menținerii unui climat de siguranță precum, prevenirii și combaterii faptelor antisociale, la instituțiile școlare de pe raza județului Bacău.
Jandarmii au avut peste 200 de întâlniri cu elevii și cadrele didactice, în cadrul proiectelor Jandarmul- prietenul care la nevoie se cunoaște!, Școală în siguranță!, Adolescență fără violență!, elevii primind sfaturi de la oamenii legii despre modalitățile de prevenire a violenței și a altor fapte contravenționale sau de natură penală, fiind distribuite peste 7000 de pliante.
Împreună cu specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău au fost organizate și desfășurate activități comune, pe domeniile de activitate ale acestor instituții, respective organizații.
Jandarmii au desfășurat peste 200 de acțiuni în zona instituțiilor de învățământ, în special pe linia prevenirii absenteismului elevilor.

Pentru că în curând se încheie anul școlar și elevii vor intra într-o binemeritată vacanță, le adresăm părinților următoarele recomandări:
– Învățați copiii cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăcesc, asigurați-vă că aceștia vă cunosc numele complet, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu!
– Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate!
– Învăţaţi-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
– Învăţaţi-i că, în cazul în care se pierd, nu trebuie să încerce singuri să vă caute!
– Dacă s-au pierdut, învăţaţi-i să apeleze la un jandarm/poliţist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoţit de un copil!
– Învăţaţi-i să spună cuiva în care au încredere dacă se simt speriați sau ameninţați!
– Asiguraţi-vă că vor spune intotdeauna NU persoanelor care, sub diferite pretexte, le cer să-i însoţească!
În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil la numărul unic de urgenţă 112!”.

În speranţa că acest minim de reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate, nu ne rămâne decât să le urăm tuturor elevilor o vacanţă plăcută şi plină de distracţii !



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri