Urmarit international, depistat de jandarmii bacauani

În dimineaţa zilei de 01 octombrie 2013, în jurul orei 05.00, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au observat o persoană care avea un comportament suspect şi care la vederea jandarmilor a încercat să plece.

Persoana a fost oprită şi legitimată de către jandarmi, constatându-se că este vorba despre Gabriel D. de 22 de ani din municipiul Bacău.

Pe timpul verificărilor operative s-a constatat faptul că acesta era dat în urmărire internaţională deoarece se sustrăgea de la executarea unui mandat cu pedeapsa închisorii pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.



În urma celor constatate jandarmii l-au condus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău unde i-au fost întocmite actele necesare pentru introducerea sa în penitenciar.



spot_img