24 aprilie 2024
ActualitateUrmărit general, prins de polițiștii locali

Urmărit general, prins de polițiștii locali

Vineri, 15.02.2019, în jurul orelor 11.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în timpul serviciului de patrulare pe strada Dumbravei, din municipiul Bacău, l-au depistat pe numitul M. I., în vârstă de 34 de ani, din Brăila, care era urmărit general pentru săvârșirea unor fapte de natură penală.

La vederea polițiștilor, acesta a devenit agitat și în momentul în care a fost solicitat să se legitimeze a încercat să fugă, fiind prins de către agenți în zona Pieței Centrale.

Persoana în cauză a fost predată Secției 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor ce se impun.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri