Zeci de locuitori ai satului Rachitoasa au suferit pagube inemnate, dupa ce un soc electric le-a ars aparatura electrica si electronica.
Incidentul a avut loc marti, când, dupa cum spune primarul comunei Rachitoasa, Ovidiu Adrian Ivanciu, s-a produs in soc electric din cauza unui transformator aflat in centrul localitatii. „In ziua respectiva au existat fluctuatii de tensiune inca de dimineata, iar la un moment dat, in loc de curent de 220V, lumea s-a trezit cu 380V.
Au fost afectati cei din centrul localitatii, din zona transformatorului, carora li s-au ars calculatoare, televizoare, frigidere, masini de spalat si ce mai aveau conectat la prize. Au scapat doar cei care aveau instalatii cu impamântare. Si la noi, la Primarie, s-au ars doua surse de tensiune si inca un dispozitiv, astfel ca nu mai avem internet”, a spus primarul Ivanciu.
El i-a sfatuit pe pagubasi sa depuna plângeri la Primarie, care urmeaza sa fie inaintate la E.ON, dar si la Protectia Consumatorului. De asemenea, Primaria va depune la E.ON si o sesizare oficiala privind pagubele suferite.
Pâna miercuri, la prânz, se adunasera la Primarie circa 30 de plângeri de la oameni si continuau sa vina. „Am mai avut un necaz asemanator si acum doi ani, tot din cauza aceluiasi transformator. Cei de la E.ON au au analizat, au plecat, iar in ciuda plângerilor, nimeni nu a fost despagubit. Poate, de aceasta data, oamenii vor fi despagubiti, ori cu contravaloarea aparaturii arse, ori a facturilor viitoare”, a mai spus primarul.
Comisie E.ON pentru analiza incidentului
Din partea E.ON, purtatorul de cuvând Sorin Munteanu a precizat ca se va intruni o comisie care va analiza cauzele incidentului de la Rachitoasa si daca este cazul acordarii de despagubiri.
Conform procedurilor, stipulate si in contractul de furnizare a energiei electrice, “consumatorii vor fi despagubiti pentru cazurile de deteriorare a receptoarelor electrocasnice doar daca acestea au fost cauzate de functionarea necorespunzatoare a retelei electrice de distributie, iar aceste cauze pot fi atribuite exclusiv distribuitorului de energie electrica.
Exceptie fac receptoarele electrocasnice de tipul lampilor electrice si receptoarelor electrotermice, care nu fac obiectul acestor despagubiri. Consumatorii care considera ca au fost afectati în urma unor incidente în retelele electrice de distributie prin defectarea aparaturii electrocasnice, trebuie sa anunte în scris furnizorul de energie electrica în termen de 5 zile lucratoare de la data producerii incidentului sau de la data luarii la cunostinta a incidentului.
În maximum 15 zile calendaristice de la data depunerii cererii în scris, titularul de contract care a solicitat despagubirea va primi rezultatul analizei privind acordarea sau neacordarea de despagubiri”.















