PISA. Studiu inițiat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), destinat să evalueze performanțele elevilor la matematică, științe și lectură. Este o adevărată sperietoare pentru sistemul de învățământ românesc (lipsit de realism/pragmatism și de strategii, birocratizat până la absurd și doldora de reflexe scolastice).

Scopul testelor PISA: de a verifica modul în care copiii pot aplica, în lumea reală, informaţiile primite la școală. Testele PISA nu măsoară dacă un copil ştie tabla înmulţirii, ci doar ce știe să facă el cu ea. În ce măsură dețin elevii aflaţi către finalul unui nivel de studiu competenţele-cheie, cunoştinţele şi deprinderile de baza esenţială atât pentru continuarea studiilor, cât şi pentru participarea deplină la viaţa socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii? Aceasta-i întrebarea. PISA vrea să prevină consecințe dramatice ale educației.

Ați întâlnit ingineri români (supercalificați în studiul energiei electrice) care nu știu să monteze/repare o banală priză? Anomalii de acest gen dorește studiul PISA să prevină. Nu vrea cunoștințe încarcerate în memorie și idolatrizarea algoritmicii, ci euristică, brainstorming, capacitatea de a oferi soluții pentru viața reală.

La ultimul test PISA (2015), 42% dintre elevii români de 15 ani au fost apreciați ca fiind analfabeţi funcţional. Știu să citească, dar nu pricep ce scrie în text. Cunosc formule savante de calcul, dar nu știu la ce/cum să le folosească în viața reală. Parcă ar fi membri ai Guvernului sau ai Parlamentului! În perioada aceasta sunt aplicate iar teste PISA, în licee.

Cu un sistem educațional centrat doar pe valori neprietene cu viața reală, nu putem miza pe rezultate optimiste. Firește, la nivel ministerial vom drege busuiocul, cochetând cu aura noastră de savanți ai educației. Normalitatea locuiește însă în capul sistemelor de evaluare PISA, nu prin Mi(ni)sterul Educației noastre.