19 aprilie 2024
ActualitateUn nou tip de țeapă cu mașini second hand

Capcane pe piaţa auto

Un nou tip de țeapă cu mașini second hand

– mașini dezmembrate în UE, vândute ca second hand în România – astfel de mașini au fost depistate și în Bacău

Cumpărarea unei mașini second hand, de cele mai multe ori, îți poate aduce mai multe belele decât satisfacții. Te poți ploconi chiar cu un dosar penal, fără ca măcar să știi. Și asta pentru că, samsarii, în goana lor după un câștig ușor și cât mai mare, fac tot felul de manevre care să te convingă să cumperi automobilul.

Pe piața auto second hand au ajuns, în ultimul an, tot felul de mașini care ascund o mulțime de neconformități. Astfel, samsarii scot cu tupeu la vânzare atât maşini furate, dar mai ales autovehicule reparate sumar. Mai nou, însă, comercianții de mașini la mâna a doua apelează la o altă metodă „murdară” menită să-i înșele pe cumpărători.



Mai exact, în ultima perioadă, la unele reprezentanțe ale Registrului Auto Român (RAR) s-au primit solicitări pentru emiterea documentelor necesare înmatriculării în România a unor vehicule provenite din state membre UE, care aveau înscrise în documentele de înmatriculare mențiunea „VERWERTUNGSNAGHWEIS LAG VOR” sau altele similare care conțin termenul ,,VERWERTUNGSNAGHWEIS”.

„Aceste mențiuni sunt asociate cu operațiunea de dezmembrare efectivă a vehiculelor sau cel puțin angajamentul ferm de dezmembrare, iar autoritățile germane nu mai permit reînmatricularea vehiculelor respective”, ne-au explicat reprezentanții Registrului Auto Român.

Conform prevederilor legale în vigoare, persoanele fizice sau persoanele juridice deținătoare de autovehicule scoase din uz au obligația de a le preda operatorilor economici autorizați să desfășoare activități de colectare a acestora sau celor autorizați să efectueze operațiuni de tratare a vehiculelor scoase din uz.

De altfel, RAR a și emis o instrucțiune de lucru privind refuzul eliberării documentelor necesare înmatricultării în România a unor astfel de autovehicule. „Astfel, activitățile solicitate pentru asemenea vehicule se înregistrează în programul de registru al RAR cu rezoluția RESPINS, iar numerele lor de identificare se blochează în sistemul nostru informatic. De la începutul anului și până în prezent, au fost blocate în sistemul nostru informatic 4 vehicule prezentate la reprezentanța RAR Bacău, pentru care au existat informații privind dezmembrarea acestora”, ne-a transmis ing. George Adrian Dincă, directorul general al Registrului Auto Român.

Prin urmare, RAR le recomandă cumpărătorilor de vehicule utilizate, provenite din alte state, să nu le achiziționeze fără documente de înmatriculare.

În plus, la momentul achiziționării vehiculelor, se impune verificarea cu atenție a documentelor de înmatriculare astfel încât acestea să nu fie depreciate cu intenția de a ascunde statutul de vehicul scos din uz în vederea dezmembrării (ștersături, zone acoperite cu diverse etichete, etc.).

Samsarii consacraţi sau persoanele care vor să scape de vechea maşină pentru a-şi cumpăra alta mai bună se folosesc de diverse metode pentru a înșela vigilența cumpărătorilor. Actele „pe direct” este una dintre ele. Aceasta presupune încheierea actelor direct între client și vânzatorul din țara de unde provine mașina. În felul acesta, samsarul nu apare în niciun act. Practic, samsarul va falsifica actele mașinii luate de la străin, în dreptul vânzătorului rămânând datele corecte ale proprietarului, dar cu o semnatură nereală, iar la cumpărător va fi lăsat loc liber (aici va apărea numele persoanei din România căreia îi va fi vândută mașina).

În fapt, cumpărătorul final nu va fi niciodată proprietarul mașinii (putând chiar fi acuzat de uz de fals la încercarea de înmatriculare), iar samsarul nu va putea fi găsit pentru a fi tras la răspundere.

„Actele” făcute „de mână” (chitanță de mână) este o altă metodă, întâlnită și în prezent, mai ales în mediul rural. În aceste cazuri, mașina nu poate fi radiată sau înmatriculată niciodată cu astfel de documente. În fine, o altă metodă des folosită este cea a mașinilor furate de la firmele de închiriat – rent-a-car și revândute cu documente contrafacute (de ex. contractul de vânzare-cumpărare). Mașina va apărea ca fiind furată cu mult timp după ce a fost revândută în repetate rânduri. Mai sunt și mașinile așa-zis „clonate”- cu documente de la una și caroseria de la alta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri