Deschiderea noului an scolar nu a insemnat peste tot festivism, sarbatoare si bucurie. La tara, clopotelul a sunat trist in scolile saracacioase, vitregite de finantari. Copiii munciti pe toata perioada vacantei au intrat timid in salile de clasa si au uitat pentru clipa de grijile din familie. Multi dintre ei au venit singuri, neinsotiti de parinti sau bunici, dar cu speranta ca scoala le va crea un drum spre mai bine in viitor.
Clopotelul a sunat inceperea noului an scolar si in mediul rural. Glasul lui a fost mai trist in comuna Saucesti, inca marcata de saracie si de imaginile de cosmar ale inundatiilor de anul trecut. Copiii nu mai au puterea sa rada, parintii lor au facut eforturi disperate sa ii trimita la scoala, sa le cumpere caiete, un ghiozdan nou sau o uniforma. Inceperea scolii a fost un motiv de bucurie doar pentru prichindei. 14 septembrie e pentru ei un nou inceput. Au luat cu asalt salile de clasa si au uitat pentru o clipa de grijile de acasa. Satele din Saucesti inca mai resimt calvarul inundatiilor, lipsa banilor se vede pe fiecare chip, in imbracamintea copiilor, in tot ce este in jur.
Scoala pe datorie
aAm un baiat si o fata. Cea mica e la gradinita. Doar baiatului i-am luat rechizite. Uniforma nu, I-am luat anul trecut mai mare si o poate purta si acum”, ne-a spus cu glas sters Cristian Mariut, venit cu cei mici la deschiderea anului scolar in Scoala din satul Schineni. „Eu am doi la scoala si unul la gradinita. Cel mic, Robert, are cinci ani, iar cea mare e intr-a III-a. Sotul e bolnav, eu sunt casnica, noroc de alocatiile copiilor”, ne-a marturisit trist si Carolina Antal. Copiii nu au haine noi, papucii sunt rupti. Au speranta ca vor mai primi de la scoala rechizite si manuale, la fel ca si anul trecut. In scoala sunt inscrisi 31 de elevi, in clasele I-IV si 40 la gradinita. Scoala gimnaziala este tocmai in satul Siretu, putin mai animata, dar tot apasata de saracie. Putini copii erau imbracati si aici in haine noi, putini s-au putut bucura de un ghiozdan nou sau de o pereche noua de pantofi. „E greu. Nu mai avem nici lacrimi sa plangem”, a adaugat Angelica Vlad, o bunicuta de 65 de ani. „Am venit cu nepotica mea aici, Alexandra, care a intrat intr-a V-a. Mama ei e cu celalalt baietel, la clasa I, in Serbesti. De fiecare data cand incepe scoala facem cu totii eforturi sa le luam ce le trebuie, sa fie si ei in rand cu totii. Nu avem bani, am imprumutat acum ca sa luam o haina noua si caiete.”
Nu-i vor analfabeti
In scoala din Serbesti atmosfera era la fel. Copii proveniti din familii nevoiase, cu buchetele de flori in mana invelite in hartie de ziar, cu tenisi in picioare si maini muncite care tradau traiul de acasa, au venit la scoala dornici sa invete carte. Parintii le sunt alaturi, si, cu tot greul de zi cu zi, spera ca macar ei sa se ridice si sa se realizeze in viata. „Am 10 copii. Patru ii am la scoala. Cei mari mi-au teminat opt clase. Nu-i las acasa. Cartea e importanta. Daca nu stiu sa citeasca si sa scrie, ce sa fac, sa-i las analfabeti?”, ne-a declarat cu lacrimi in ochi Cornelia Talica. Are 43 de ani, dar simte ca o lasa puterile. Sotul are probleme de sanatate, cel mic, Sorin, de 8 ani, e cardiac, are miopie si o hernie „ce nu poate fi operata”, fetele sunt mari, la Serbesti, in clasele a VII-a si a VIII-a. Doar sotul lucreaza, zilier, la Saucesti. Cu toate greutatile pe care le au, parintii isi trimit copiii la scoala. In Serbesti s-au inscris 8 elevi in clasa I, alti 8 intr-a II-a si cinci intr-a III-a. [ad#stire]Se invata simultat, in trei clase. Problemele au fost uitate, macar acum, in prima zi de scoala. „Este un an greu, cu probleme financiare, cu situatii deosebite acasa. Speram sa avem un an mai bun”, a completat mai optimist si inv. Carmen Isop, director. Anul scolar a inceput, cu bune si rele si la sate. Fara festivism, fara sarbatoare si prea mare bucurie.
Roxana Neagu
