28 martie 2024
ActualitateUn moment definitoriu

Un moment definitoriu

L-am cunoscut pe Dumitru Sechelariu in primavara anului 1989, la inceput de aprilie, in magazia de decoruri a Teatrului Dramatic „Bacovia”, unde se afla in compania directorului adjunct, Titi Blanaru, care ne-a si facut cunostinta. A fost usor sa-mi dau seama ca am in fata un tânar dintr-o bucata, plin de viata, care degaja in jurul sau o imensa si nestavilita energie.

Spunea deschis tot ce gândea, intr-un limbaj slobod, uneori socant de „colorat”, acutizat adeseori de accente de revolta. M-a surprins placut faptul ca la tot ceea ce critica oferea si solutii: „De ce nu fac prostii aia asa…? Ia uite care ar fi avantajele…” N-am intuit atunci ca meandrele vietii ma vor aduce, peste câtiva ani, foarte aproape de Dumitru Sechelariu. Am selectat, in cele ce urmeaza, un moment definitoriu pentru structura sa interioara.

S-a petrecut in luna mai a anului 1992. Treceam atunci printr-un moment foarte dificil. Mama mea, internata de urgenta la Clinica de obstetrica-ginecologie „Elena Doamna” din Iasi, urma sa fie supusa unei foarte dificile interventii chirurgicale. Ma interesasem, discret, care sunt costurile: profesor, conferentiar, rezident, anestezist, asistente, infirmiere… Revenit la Bacau, am apelat la oamenii de afaceri prosperi pe care-i cunosteam de ani buni. Dar incercarile mele de a obtine un imprumut la termen au esuat. Ramasesem doar cu imprumutul facut la CEC. Atunci, cu totul intâmplator, m-am intâlnit cu o veche cunostinta, lectorul universitar Ionel Cretu, de la Catedra de limba si literatura engleza a Facultatii de Filologie din Bacau. Din vorba in vorba, i-am povestit si despre necazul meu. M-a intrebat scurt: „La Doru Sechelariu ai fost?”



I-am spus ca nici nu ma gândisem sa apelez la el, cu atât mai mult cu cât ziarul „Desteptarea”, unde eram pe atunci redactor-sef adjunct, il criticase in câteva rânduri. „Nu-l cunosti pe Doru, mi-a spus profesorul Cretu. Pun pariu ca te ajuta, hai cu mine la Selena”. Si am mers impreuna. Cum am intrat, patronul „Selenei” m-a privit scurt, si-a ridicat mâinile catre cer si m-a intrebat: „Ce mai vrea sa stie ziarul despre mine?” N-am mai apucat sa-i raspund. Profesorul a intervenit prompt, spunându-i in câteva cuvinte motivul vizitei. Dumitru Sechelariu s-a ridicat de la birou, mi-a facut semn sa ma asez si m-a intrebat: „Mama dumneavoastra e la spital aici? La ce sectie?”

Când a aflat ca e la o clinica universitara din Iasi a exclamat: „Oho, acolo trebuie parale multe! De câti bani aveti acum nevoie?” I-am spus ca am ceva bani, ca am facut si un imprumut, dar ca mi-ar mai trebui 500 de dolari pentru profesor. A ramas tacut câteva minute bune, apoi s-a intors, a deschis sertarul, a scos o cheie si a deschis micuta casa de bani aflata in spatele biroului sau. A scos un teanc mic de bancnote verzui, a numarat cinci „hârtii” de o suta de dolari, le-a pus intr-un plic si mi le-a dat. „Domnu’ Olteanu, poftim, faceti-va treaba. Mi-i dati inapoi când puteti. Bine-ar fi sa mi-i dati la Sfântul Dumitru, ca am câtiva prieteni cam bautori si tare bine mi-ar prinde banii astia sa le dau de-o bere. Dar daca n-o sa puteti atunci, mi-i dati inainte de Craciun, prind bine si atunci, ca vreau sa cumpar jumatate de porc…”

Mi-a dat plicul, mi-a strâns mâna, i-a urat sanatate mamei si mi-a zis: „Doamne, ajuta! S-auzim de bine!” Nu m-a pus sa semnez nimic, nu mi-a cerut nicio chitanta de mâna! Si Dumnezeu m-a ajutat. Regretatul profesor Teleman si conferentiarul Gheorghita au refuzat sa primeasca bani. Ba chiar profesorul mi-a si spus: „Nu stiu câti bani ai acolo, dar stiu ca-ti vor trebui mult mai multi pentru tratamentul postoperator si pentru regimul alimentar sever al mamei dumneavoastra”.

La o saptamâna dupa revenirea mea la Bacau, m-am dus la Dumitru Sechelariu sa scap de datorie. Când am ajuns, tocmai iesea din birou. S-a oprit in fata usii si m-a intrebat: „N-au fost de ajuns, asa-i? Hai sa vedem ce mai putem face”. Si m-a invitat inauntru. I-am multumit si i-am spus ca i-am adus toti banii. A ridicat din sprâncene, surprins, apoi a zâmbit larg, a deschis plicul, a scos banii, i-a frecat de barba si a zis: „Astia-s acum bani cu noroc, am sa-i pun peste purcoiul de bani de la prima investitie!”…

Stefan Olteanu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri