CFR Călători a anunțat că, începând cu 1 septembrie 2025, mai multe trenuri vor fi anulate, inclusiv pe relații care trec prin Bacău. Măsura vine în contextul dificultăților financiare ale companiei, care nu a reușit să achite integral tariful de utilizare a infrastructurii către CFR SA.
Potrivit unui comunicat, CFR Călători se află în imposibilitatea de a achita la termen facturile scadente pentru tariful de utilizare a infrastructurii, în valoare de 41,4 milioane lei. Deși compania avea de încasat de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) peste 139 milioane lei, până acum au intrat în conturile sale doar 7,8 milioane lei, sumă achitată pe 26 august 2025.
Chiar și în aceste condiții, CFR Călători a reușit să plătească 13 milioane lei către CFR SA și susține că întreprinde demersurile necesare pentru recuperarea sumelor datorate și pentru onorarea obligațiilor către furnizori.
Reprezentanții companiei atrag atenția că subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători, coroborată cu întârzierile la plata facilităților de călătorie acordate anumitor categorii sociale, fac imposibilă respectarea angajamentelor contractuale.
CFR Călători își cere scuze publicului pentru neplăcerile cauzate și transmite că face tot posibilul pentru a limita impactul.
Lista trenurilor anulate
-
Începând cu 01.09.2025, până la noi dispoziții:
-
Trenurile 5431 și 5432, pe relația Bacău – Suceava Nord și retur.
-
Trenurile 5539 și 5540, pe relația Pașcani – Suceava Nord și retur.
-
Trenurile 5568 și 5570, pe relația Botoșani – Suceava Nord și retur.
-
Trenurile 5106 și 5107, pe relația Mărășești – Buzău și retur.
-
-
Începând cu 06.09.2025, până la noi dispoziții:
-
Trenurile 7035 și 7038, pe relația București Nord – Urziceni și retur.
-
-
Începând cu 01.10.2025, până la noi dispoziții:
-
Trenul 8003, pe relația București Obor – Fetești.
-
Trenul 8005, pe relația București Obor – Constanța.
-














