Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău a reușit să obțină încă un proiect ERASMUS +, de data aceasta de parteneriat interșcolar, care se va derula până în 2023, având ca parteneri școli din Italia, Turcia, Bulgaria, Spania și Germania. Este vorba de proiectul KA220 „Green Youth in Action”, care își propune să-i determine pe elevii să respecte mediul înconjurător, să-și dezvolte dorința de a trăi într-o lume curată, sănătoasă.
De asemenea se dorește găsirea de soluții pentru rezolvarea problemelor de poluare și îmbunătățirea calității mediului la nivel global. „În acest proiect, vor participa aproximativ 300 de elevi cu vârste cuprinse între 14 – 19 ani și 25 de profesori din școlile implicate în proiect. Aceștia vor avea posibilitatea să se cunoască, să lucreze împreună, să se implice și să formeze o echipă internațională, care să militeze pentru o natură mai protejată și mai curată”, a precizat prof. dr. Liliana Adochiței, coordonatorul echipei de la Colegiul Pedagogic Bacău.
Prima întâlnire de proiect a avut loc în Italia, la școala coordonatoare – Istituto di istruzione superiore „Enrico Mattei ”, din Aversa, unde a fost semnat și contractul de colaborare. De asemenea s-a stabilit și planul mobilităților, prima deplasare cu elevii urmând să aibă loc în luna septembrie 2022.
„Acest proiect de parteneriat interșcolar reprezintă o provocare pentru echipa din Bacău, care are experiență în Erasmus, doar în cazul proiectelor de schimb interșcolar. Cred că varietatea culturilor din acest parteneriat va oferi o imensă valoare adăugată proiectului, pentru că vom pune în prim plan probleme și soluții legate de mediu din șase colțuri ale lumii”, a mai spus prof. Adochiței.














