Simon Andrei (SCM Bacău), Carol Darie Avorniciței (Tenis Challenge) și Ana Sofia Dănilă (Moldosport) vor intra în focul Naționalelor de la București fără să treacă prin sita tururilor de calificare
Noul an începe în forță pentru tenismenii Under 14. Și începe cu Campionatele Naționale Individuale Indoor, al căror start se va da luni, 5 ianuarie, la Centrul Național de Tenis din București. La această ediție a CN de Iarnă U14, Bacăul are trei reprezentanți pe tabloul principal.
Doi sunt la masculin: Simon Andrei (SCM Bacău) și Carol Darie Avorniciței (ACS Tenis Challenge). La feminin, steagul este ținut sus, sus pe tabloul de 32 de Ana Sofia Dănilă (ACS Moldosport).
De notat că, atât la masculin, cât și la feminin, pe tabloul principal figurează câte 23 de tenismeni acceptați încă din start. Alte opt locuri vor fi ocupate, la fiecare categorie, în urma tururilor de calificare, pentru ca tabloul principal să fie completat în final, și la feminin, și la masculin, de câte un posesor de wild-card.

Ediția 2026 a Naționalelor Indoor U14 a stârnit, parcă mai mult ca oricând, un interes deosebit în rândul participanților, în condițiile în care calificările ce au debutat duminică, 4 ianuarie, au, la rândul lor, tablouri de 32.
Numeroase au fost însă și retragerile: 29 la masculin și 31 la feminin! În calificări, la feminin, figurează și băcăuanca Sofia Preda (SCM), în timp ce pe lista retragerilor avem alte două jucătoare din Bacău: Anastasia Găbureanu (Moldosport), al cărei forfait a avut la bază motive medicale și Alexandra Ismană Ilisan (SCM).

Prin urmare, o competiție foarte puternică la început de an, o competiție pe care reprezentanții Bacăului o abordează cu toată seriozitatea.















