1.Tâlhăritul a devenit o profesie. Se tâlhărește într-o veselie, demențial-repetitiv, în centrul orașului, în plină zi, dar și în inima oficială a statului; sub ochii și oblăduirea autorităților.

2. Bolile au devenit vedetele românilor. Spitalele, farmaciile și cimitirele sunt gazdele acestor vedete.

Se zvârcolește, din ce în ce mai mult, prin culise, în țara tâlhăriilor, zvonul devenit certitudine potrivit căruia unele judecătorii și parchete vor fi desființate. Cei tâlhăriți, după ce vor sta prin anchete doldora de birocratism și lipsă de celeritate pe la Poliție, se vor arunca prin trenuri leneșe și microbuze mofturoase, pentru ca, după zeci și zeci de kilometri, să ajungă la Centru, acolo unde dreptatea se împarte în instanțe, mai ales din cauza supraaglomerării, după ani de zile, într-un dosar. Scârbit, strivit de stresul oficial, cel tâlhărit va renunța la apărarea cauzei. Se vrea economie de personal, de parale. Interesul Cetățeanului este pe ultimul loc. Probabil că sunt căutate resurse suplimentare pentru procurarea de tunuri cu apă, bastoane și gaze lacrimogene democratice.

A revenit informația certă conform căreia spitale din unele orașe vor fi văduvite substanțial de numărul de paturi, de specialități; vor cocheta cu statutul de dispensare mai „răsărite”, probabil. Recent, ministrul Sănătății a spus: „Există niște masterplanuri de servicii pe regiuni de dezvoltare care reprezintă condiționalități (s.n., I.F.) exacte…” În „traducere”, asta înseamnă că există niște fonduri europene pentru spitale cu moț din Iași, Cluj-Napoca și Craiova, dar pentru accesarea acestora trebuie realizate necondiționat economii pe seama… dispensarizării unor spitale din provincie, chiar dacă acestea au toate acreditările, sunt eficiente.

Aceste intenții (serioase de tot) reprezintă pentru mine un act premeditat de favorizare a doi infractori cu ștaif: Tâlharul și Moartea.