Pensionari disperati de liftul stricat
Locatarii unui bloc de pe strada Garii sunt exasperati de liftul care mai mult este in reparatii decat functional. Ultima data a fost oprit in urma cu o luna si jumatate. De atunci, locatarii din aproape 100 de apartamente urca si coboara pe scari. Unii dintre ei, batrani si bolnavi, nu au mai iesit din casa de saptamani. Reprezentantii firmei care se ocupa de intretinerea ascensorului spun ca acesta a fost sigulat deoarece nu mai indeplineste normele ISCIR de functionare.
In blocul C2 de pe strada Garii, ascensorul s-a oprit acum o luna si jumatate. De atunci, locatarii urca si coboara pe scari, iar unii dintre ei sunt disperati de aceasta situatie. Cei mai multi dintre proprietarii apartamentelor din acest imobil sunt pensionari. Varsta inaintata si problemele de sanatate sunt incompatibile cu sportul la care sunt obligati. “Noi locuim la etajul 8, se plange Elena Plesu. Este tare greu sa urc pe scari cu sacosele. Trebuie sa facem cumparaturi. Numai paine si apa daca iau si tot abia urc. Sotul a iesit din casa o singura data de cand nu merge liftul. Dupa ce a urcat atatea etaje a facut tensiune 23. De atunci nu a mai parasit apartamentul. Nu mai putem suporta situatia aceasta.” Petru Vaida, un alt locatar, ne-a declarat ca liftul are sincope de cativa ani. “Merge o luna, iar sta. Strangem bani, schimbam piese si aflam ca iar s-a intamplat ceva. Eu stau la etajul 7. E greu pe scari.” Locatarii nu au reusit sa afle care este motivul pentru pauza atat de lunga a liftului.
Costuri de mii de euro
Reprezentantii firmei care se ocupa de intretinerea ascensorului spun ca acesta ar putea functiona. A fost insa scos din functiune deoarece, dupa normele ISCIR, trebuia inlocuit troliul inca de anul trecut. S-au mai acordat amanari, insa acum se impune o expertiza realizata de o firma specializata. “Acum 2 ani, ISCIR a cerut inlocuirea panoului de comanda si a troliului, a explicat Ioan Doroftei, director la Construct Lift. Panoul a fost inlocuit si a costat 15.000 de lei. Pentru troliu s-a acordat un termen de doi ani. Nu s-a respectat. S-a prelungit termenul cu 6 luni, dar a expirat si acesta in aprilie. Acum, liftul este oprit de ISCIR pentru expertizare.” Expertiza i-ar costa pe locatari intre 1000 si 1500 de euro. Pentru inlocuirea troliului si a altor componente imbatranite, proprietarii apartamentelor ar trebui sa mai scoata din buzunar inca 5000 de euro. Aceste costuri le depasesc puterile, insa fara o investitie serioasa, liftul ar putea sa ramana nemiscat pentru multa vreme.
Doina Mincu















