luni, 22 decembrie 2025

Spitalele au scapat de datorii

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a impartit zilele acestea peste 14,3 milioane lei (143 miliarde lei vechi) spitalelor publice bacauane care aveau de plata la data de 30 iunie facturi iesite din termen. Cu exceptia Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti si a Spitalului Orasenesc Comanesti, toate spitalele aveau restante mai mari sau mai mici catre furnizori.

Decizia de suplimentare a bugetului spitalelor cu sumele care sa acopere facturile neachitate si justificate a venit in contextul predarii acestor unitati catre autoritatile locale. O parte dintre consiliile judetene si locale au refuzat sa preia spitalele inglodate in datorii. A fost si cazul Consiliului Judetean Bacau. De altfel, cele doua spitale care au trecut in administrarea acestuia, este vorba despre Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) si Spitalul de Pediatrie, aveau si cele mai mari datorii. SJU, de exemplu, avea la data preluarii facturi neachitate de peste 14 milioane de lei. A primit insa de la CJAS doar 11,2 milioane de lei. “Ne-a intrat in cont aceasta suma reprezentând arieratele la data de 30 iunie, ne-a declarat Dan Stoica, managerul spitalului. O vom transmite furnizorilor nostri pâna la sfârsitul acestei luni.” Spitalul de Pediatrie a primit 1,6 milioane lei, Spitalul Onesti – 1,2 milioane lei, Spitalul Buhusi, 162.194 lei, iar Spitalul de Pneumoftiziologie 16.806 lei.

Facturile cu probleme, in cârca spitalelor



Procedura de decontare a acestor facturi s-a modificat de 3 ori. Initial, spitalelor li s-a cerut sa transmita valoarea arieratelor la 31 martie si sa isi asume raspunedrea pentru acestea. Ulterior, s-au luat in calcul facturile pâna la 30 iunie, iar la final s-au introdus si facturile aferente programelor de sanatate. Toate facturile prezentate de spitale au fost verificate de o comisie formata din angajati ai CJAS si ai Directiei de Sanatate Publica. In urma controlului, o parte dintre facturile prezentate de spitale nu au fost recunoscute, fie ca erau deja achitate la data controlului, fie ca ridicau semne de intrebare. “Am avut obiectii la unele facturi, ne-a declarat Viorica Draganuta, director general al CJAS. Am recomandat spitalelor ca pe viitor contractele cu furnizorii sa fie semnate de toate persoanele responsabile si sa existe viza de control preventiv.” S-au mai gasit facturi dublate, din eroare, sau netrecute in bilantul financiar-contabil. Aceasta este explicatia pentru diferenta dintre suma solicitata de spitale si cea acordata de CJAS. Spitalele sunt obligate sa faca dovada virarii sumelor catre furnizori. Cea mai mare parte a banilor va ajunge la firmele de medicamente.
Doina Mincu



spot_img