Bãtranetea devine chinuitoare si apãsãtoare, mai ales cand esti tintuit la pat, iar cei apropiati care ar trebui sã fie langã tine nu-ti acordã nici un dram de atentie. In aceastã situatie se aflã Dorina Boca in varstã de 64 de ani. Descendentã dintr-o familie respectabilã de pictori si de preoti, bãtrana se plange cã a fost pãrãsitã de toatã lumea, inclusiv de fiica sa care, culmea, locuieste in aceeasi casã.
Dorina Boca a lucrat 28 de ani ca asistentã la spitalul Caritas din Bucuresti. „Eu l-am ingrijit si pe Corneliu Coposu la spital iniante de a muri.” In 2000 a iesit la pensie, s-a retras apoi in Bacãu avand o casã lãsatã mostenire de la pãrinti. Ulterior, singura sa fiicã s-a mutat in Bacãu cu familia, pentru a fi mai aproape de mama sa. „Mi-am vandut apartamentul din Bucuresti si le-am cumpãrat o casã pe Alecu Russo, in 2002. Anul trecut, au vandut casa si s-au mutat cu mine. Au cumpãrat materiale pentru a-si construi dependinte lipite de casa bãtraneascã.” Dorina Boca se plange cã din toamna anului trecut relatiile cu fiica sa si cu ginerele sãu sunt foarte reci. Desi acestia stau in aceeasi curte cu bãtrana si ar putea sã aibã grijã de ea, Dorina Boca, aflatã la limita disperãrii, a apelat la o organizatie non guvernamentalã. “M-am inscris la Fundatia Speranta, altfel mã mancau pãduchii. Noroc cu fata de la fundatie care vine sã-mi facã mancare si curãtenie…” Bãtrana spune cã dacã gãseste pe cineva care sã o ingrijeascã, ii va lãsa mostenire casa. „Toate sunt pe numele meu, oricand o pot da afarã!” Acest lucru nu pare sã o sperie deloc pe fiica sa. „Decat sã astept o mostenire prefer sã-mi salvez viata. Nu am timp sã mã ocup foarte mult de ea. Nu pot sã-mi las serviciul si familia. Am vrut sã o internez la spital si nu a vrut sã stea si am inteles cã si acolo se dã spagã”, sustine Liliana Grosu, fata bãtranei. Singura solutie pe care o vede aceasta este gãsirea unui om care sã o ingrijeascã. „Sperãm sã gãsim pe cineva care sã-i alunge singurãtatea, sã-i tinã companie. A avut un domn cam cinci ani de zile, tipul omului parazit. Cand s-au terminat resursele si-a fãcut bagajele si a plecat. Intr-o dimineatã s-a trezit fãrã el in casã si cu diazepam in bãuturã. Am fãcut si reclamatie la politie, pentru cã au fost furate bunuri din casã”, a mai spus fiica. De atunci, bãtrana plange in continuu. Singura sa legãturã cu exteriorul este telefonul fix la care apeleazã cand are o urgentã sau nevoie de un sfat. „Aveti pãrinti, sã-i respectati!” sunt cuvintele pe care in lacrimi mi le-a spus bãtrana la plecare…Scris de Ionut Vãtafu
