23 aprilie 2024
OpiniiEditorial„Și tu, tot la ziar?”

„Și tu, tot la ziar?”

Acum un an sau doi- de fapt, sigur sunt vreo doi, că era înainte de pandemie- m-am intersectat întâmplător prin Parcul Cancicov cu un tip pe care-l știam mai mult din vedere. Neavând prea multe amintiri și cunoștințe comune, ne-am limitat la un schimb de informații banale. Dacă nu greșesc, cred că a vorbit mai mult el. Mi-a zis că-i stabilit de mai multă vreme în străinătate; se observa lesne după accent și după felul în care-și rotea, dezgustat, ochii. Că nu-i merge chiar rău; era felul prin care încerca să-mi sugereze că, în realitate, o duce bine.

Și că s-ar întoarce, dar ce să facă aici; chiar, ce? Apoi, mi-a aruncat: „Și tu? Tu, tot la ziar?”. A spus-o cam la modul: „Când oare te vei maturiza și te vei apuca, în sfărșit, de o meserie ca lumea?”. Sesizând, probabil, că a cam dat-o de gard, a încercat să o dreagă, adăugând ceva de genul: „Serios, acum, cât crezi că va mai ține? Cine crezi că mai citește ziare? Cine are nevoie de ele? Nu, pe bune, gândește-te, bine”. Bun, n-o fi zis el fix așa, dar cam așa. Și pentru că mă călca pe coadă, i-am răspuns, luându-mi mina unui om foarte preocupat de remarca sa:

„Știi, m-am gândit de multe ori la asta, dar mi-am zis că, decât să muncesc, mai bine scriu”. Acum, nu știu dacă omul meu era mai prost decât am crezut sau dacă tonul pe care l-a folosit era unul într-atât de serios încât spusele mele să pară sculptate în marmură. Cert este că n-a râs, ba chiar nu a schițat vreun zâmbet. Îmi amintesc perfect că a clătinat din cap și apoi a mormăit ceva. Ce anume, dracu mai știe. Putea fi „Treaba ta, dar eu te-am avertizat” sau doar „alupigus”, deși „alupigus” pun pariu că n-a zis. Ne-am salutat și ne-am văzut fiecare de viață. Numai că toamna asta, într-o zi în care durerea de spate mă cam țintuise la pat, mă sună omul cu „și tu, tu tot la ziar?”. Mi-a picat greu fisa cu cine vorbesc pentru că nu-i știam nici numele și nici prenumele. În fapt, îl știam după porecla pe care tot eu i-o pusesem, în baza asemănării fizice cu un fost portar al echipei naționale.

A început să o dea lungă, că nu ratează un articol de-al meu, că tare talentat mai sunt și că, Doamne-Dumnezeule, ce bine că n-au dispărut de tot ziarele în Bacău de am crezut că: 1) vrea să mă ceară de bărbat, 2) vrea să-l împrumut cu niște bani. Din fericire, nu era nici una, nici cealaltă. Prețul lingușelilor era mult mai scăzut: omul avea nevoie de niște informații, altfel, destul de sumare. I le-am furnizat, mi-a mulțumit respectuos, și a rămas să ne mai auzim, poate să ne și vedem. N-aș prea crede… Dar nu exclud ca, într-o zi oarecare, dând peste el în mod întâmplător prin Parc sau aiurea să mă pună la curent cu afacerile sale pentru ca apoi să-mi arunce așa, din colțul gurii: „Și tu? Tu, tot la ziar?”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri