Încercând să schițez problematica acestui subiect, am fost curtat de câteva gânduri… Kant mi-a spus: ,,Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur!” Polonius, al lui Shakespeare, mi-a șoptit: ,,Poveţe ia, dar judecă tu însuţi”. Mi-a dat un ghiont amical și Churchill: ,,Mi-am amintit de profesorul căruia, în ultimele sale zile de viaţă, elevii i-au cerut câteva sfaturi de viaţă. El le-a răspuns: «Verificaţi-vă citatele»”… Adică să-și dea singuri sfaturi…
La festivitățile de absolvire ale dragilor mei elevi din clasa a XII-a nu m-am putut abține, nici în acest an, și, cu dragoste, ca unor copii/nepoți, le-am oferit câteva sfaturi, deși nu cred că bătrânețea (în fază incipientă sau avansată) aduce neapărat și înțelepciunea care ar avea expertiză din această perspectivă…
I-am rugat să priceapă că nu-i va ocoli nici Eșecul, dar le-am spus că definiția cea mai tulburătoare/eficientă care cred că a fost dată acestuia este una care nu merită să fie uitată: locul din care te ridici pentru a merge mai departe…
Le-am sugerat să priceapă că, oricât de competent ar fi un ins, el nu va căpăta niciodată în viață ceea ce merită, ci – mereu, mereu, mereu – doar ceea ce negociază…
Nimeni, s-a spus, nu moare/n-a murit vreodată, în istoria omenirii, de grija altuia/altora. Tocmai de aceea, i-am mai rugat, fiecare trebuie să aibă grijă de el însuși…
Întrucât foarte mulți dintre absolvenți au ,,stofă” de viitori lideri (de companii, instituții, comunități, partide), le-am mai sugerat să nu fie obtuzi, să nu se lase jefuiți de zâmbet și de sentimente umane profunde/pozitive, să nu cadă pradă nenorocitei birocrații, să nu se transforme în pândari ai subalternilor sau ai partenerilor, să facă din comunicare, cooperare, creativitate, motivație și onestitate vedete ale discursului. Să știe să premieze succesul, dar să vadă și luminile care strălucesc în unele dintre eșecuri. Și, mai ales, să nu fie cuceriți de ifose de geniu, să se prăbușească în egolatrie. Să se gândească și la faptul că în viață totul este ,,decontat”. La ora bilanțului, volens nólens, fiecare se va uita într-o oglindă care-i va șopti adevărul despre demersul său managerial. Oglinda aceasta fermecată nu dezvăluie doar mărturisirile (narcisiste, de multe ori) ale percepției de sine, ci mai ales pe cele ale percepției sociale.
Firește, nu-mi fac iluzii că-mi vor urma prea mulți sfaturile, pentru că nimerit zice Carlo Goldoni: „Cine ascultă toate sfaturile care i se dau n-are timp să fie el însuși”. Și de ce am asculta de sfaturile prietenilor, dacă avem la îndemână și înțelepciunea unui proverb evreiesc minunat: „Cere sfatul unui dușman și fă tocmai invers de cum te sfătuiește el”…
Sfatul prietenilor, al dușmanilor sau al nostru (rezultat dintr-o introspecție responsabilă)? Care dintre ele este mai nimerit? Cred că în fiecare dintre aceste sfaturi se găsește o fărâmă de umanitate pe care am putea să ne-o apropiem de suflet și de rațiune…
