Înainte vreme, o comunitate era condusă de înțelepții locului, de regulă bătrâni care au acumulat o experiență în sacul vieții, dar și alți adulți, un pic mai tineri, care s-au remarcat, în anumite situații, în cadrul acelui grup social. În prezent, lucrurile sunt cu mult schimbate, evident, adaptate realităților cotidiene.
Acum, nu-i mai găsești pe acei înțelepți care știu multe despre viață, de al căror cuvânt să țină cont cu sfințenie cei puși să administreze, în echipă, viața locului. În schimb, sunt destui consilieri – locali și județeni (cam aceiași pe care-i vedem de vreo 30 de ani, evident, cu mici – mici schimbări) – dar care, să-mi fie cu iertare, nu au dovedit dimensiunea înțelepciunii înaintașilor, nici măcar aplecarea spre suferințele, nevoile, dorințele poporului care au ales să-i pună în scaunele de la… sfatul popular.
Astăzi, cam toți ajung acolo sprijiniți fiind de un grup partinic, interesat să aibă cât mai mulți oameni în „adunare”, astfel încât să le garanteze adoptarea anumitor decizii. Altfel, nu ai nicio șansă să intri în clubul select al… mesei ovale. Chiar și cel care a făcut-o ca independent, în mod cert a avut un sprijin de nădejde, afliliat. Din păcate, mai devreme sau mai târziu, lupul singuratic, „independentul”, și-a dat arama pe față, arătând adevărata sa afiliere la partidul sponsor. Cândva, pe când încă mai credeam că unii de vârsta mea mai pot schimba ceva în comunitate, am avut o tentativă de a ajunge la masa leilor. Mi-au stat în cale… 100 de semnături.
De-atunci, m-am limitat la a-i observa pe aceiași oameni care se schimbă (sau nu) la fiecare patru ani și care, în afară de umplerea a tot mai multe rubrici din declarațiile de avere, nu au schimbat mai nimic în comunitate. Și asta în vreme ce mai junii noștri concitadini, școliți, cu dorință de progres și de face bine comunității, au preferat calea pribegiei, lăsând în urmă… sfatul popular.
