25 aprilie 2024
ActualitateSediu nou pentru Judecătoria Moinești

Sediu nou pentru Judecătoria Moinești

De peste două decenii, Judecătoria Moinești funcționează într-o clădire improprie, care nu corespunde cerințelor acestei instituții. Birourile sunt mici, la fel și spațiul destinat arhivei, nu există cameră de consiliu, nici cameră de audiere a minorilor, explicau, anul trecut, judecătorii.

Autoritățile locale au căutat un imobil mai mare pe care, eventual, să-l modernizeze, dar nu au găsit. „Vrem să sprijinim Ministerul Justiției pentru construirea unei judecătorii. Am căutat o clădire liberă, dar nu am găsit, așa că am optat pentru o altă soluție. Mai exact, am identificat un teren în spatele gării, care are aproximativ 2000 de metri pătrați.

Pe acest teren va fi construit un sediu nou pentru Judecătoria Moinești”, a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului. Pe terenul respectiv se află o clădire în care a funcționat Poliția Municipiului înainte de Revoluție, iar după 1990, Parchetul.



Imobilul nu poate fi renovat deoarece este foarte degradat și nu prezintă siguranță. Terenul se află în proprietatea Ministerului Public și urmează să fie trecut în domeniul public al municipiului. Primăria va asigura racordarea la utilități, iar când noul sediu al Judecătoriei Moinești va fi gata, va fi transferat în administrarea Ministerului Justiției.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri