sâmbătă, 20 decembrie 2025

Sarbatoare la Colegiul „Henri Coanda”

Ziua Nationala a Garzii de Mediu a fost sarbatorita pe 12 martie la Colegiul “Henri Coanda” din Bacau. Cu aceasta ocazie conducerea colegiului, impreuna cu elevii au organizat o activitate ce face parte din proiectul ecologic “7 ani de acasa”, sub coordonarea profesorilor de chimie si biologie din scoala. “Am vrut sa le uram la multi ani reprezentantilor Garzii de Mediu Bacau si asta pentru ca implinesc sapte ani de activitate. Proiectul desfasurat astazi are doua activitati importante. Elevii vor prezenta eseuri cu tema poluarii si cea prin care intentionam sa ecologizam lacul Bacau 2, când vremea se va mai incalzi”, ne-a declarat Tatiana Namolosanu, profesor de chimie la Colegiul “Henri Coanda”. La eveniment au participat membri ai Garzii de Mediu, filiala Bacau, in frunte cu Titi Secara, comisar sef, reprezentanti ai Agentiei Regionale de Protectie a Mediului si cei trei sponsori ai unor ONG-uri, care au premiat cele mai reusite eseuri ale elevilor. Centrul Regional de Ecologie Bacau a avut si el un delegat, Gabriel Gritcu, care a prezentat un material video despre biodiversitate in zona municipiului Bacau. Invitatii Garzii de Mediu au primit foarte bine initiativa elevilor si profesorilor de la Colegiul “Henri Coanda”. “Suntem bucurosi ca de ziua noastra se deruleaza o activitate atât de interesanta in mijlocul elevilor. Este foarte bine pentru ei, este stimulativ si ii implica in primul rând in activitati sociale”, a spus comisar sef Titi Secara, de la Garda de Mediu Bacau. Membrii colegiului bacauan vor mai derula un proiect national numit “Vânatoarea de Monstri”. Scopul acestuia este de a colecta si recicla deseurile electrice si electronice. Actiunea se va desfasura in peste 90 de scoli din România in perioada 13 martie-15 iunie.

Sinziana Filimon


spot_img