marți, 23 decembrie 2025

Repetitie pentru Cupa: Petrotub Roman – FCM Bacau 2-2 (0-0)

Ultimul amical, prima remiza din intersezon. “Galben-albastrii” au intrat in linie dreapta pentru editia 2010-2011 dupa un meci incheiat la egalitate in compania unei viitoare adversare din Seria I a Ligii a III-a. Sub un soare arzator, FCM Bacau a condus cu 2-0 si a primit un gol in prelungiri la repetitia finala dinaintea debutului in noua stagiune competitionala.

Canicula

Temperatura ridicata si-a pus amprenta asupra partidei disputate, vineri dupa-amiaza, pe stadionul “Moldova” din Roman. Rezultanta: o prima repriza alba si echilibrata. Dupa pauza, atmosfera s-a mai racorit, in timp ce jocul s-a incins cu elevii lui Gheorghe Poenaru in prim-plan. Curiliuc (‘60), cu un lob din 16 m, si Menghia (‘72), cu un sut de la 25 m, le-au si dat fiori gazdelor prin golurile pentru 2-0.

Egalati pe final

In final, pe “galben-albastri” i-au cuprins insa din nou toate caldurile. Min. 80, la o cadere teatrala in careu, “centralul” partidei a acordat penalty pentru gazde, transformat de Vulpe: 2-1. Ultimul minut, inca un gol: 2-2, semnat Alexandru. Meciuri de verificare finalizate de FCM Bacau cu o remiza pe post de repetitie inainte de primul joc oficial din sezonul 2010-2011, programat pe 11 august in deplasare la FCM Husi, in faza a III-a a Cupei României.
FCM Bacau:
repriza I: Roca – Codreanu, Lozneanu, Ursu, Eudean – Huiban, Taban, Apostol, Dobos – Vraciu, Boghian.
repriza a II-a: Stamatin – Mihalachioaie, Lozneanu (Lupu, Agheorghiesei), Ursu (Bursuc), Eudean (Bejan) – Lipovanu, Intuneric, Apostu, Huiban (Puscasu) – Menghia, Curiliuc.

Caldura, cel mai mare adversar

“Test util, impotriva unei echipe bune, dar cred ca cel mai mare adversar in meciul de la Roman a fost caldura. Remiza conteaza intr-o masura mai mica. Nu pun mare pret pe rezultatele din meciurile de verificare, cu toate ca sub nicio forma nu-mi convine sa pierd, pe principiul ca «victoriile aduc victorii»”, a declarat antrenorul FCM Bacau, Gheorghe Poenaru, anuntând ca “prin acest joc am pus «stop» amicalelor din aceasta vara. Cred ca m-am edificat in ceea ce priveste potentialul echipei. Dupa ce jucam la Husi in Cupa României, probabil ca vom incheia saptamâna cu un meci-scoala. In ceea ce priveste Cupa, noi ne-am propus sa mergem cât mai departe si sa aducem in Bacau un adversar de Liga I”. (D.P.)

Rezultatele „galben-albastrilor” in intersezon
Ceahlaul P. Neamt – FCM Bacau 4-2
FCM Onesti – FCM Bacau 1-6
FCM Bacau – Gloria Buzau 3-0
FC Botosani – FCM Bacau 3-1
Petrotub Roman – FCM Bacau 2-2



spot_img