În ediția din 9 martie 1968, ziarul Steagul Roșu publica un articol cu caracter informativ și critic despre problemele de calitate înregistrate la Fabrica de încălțăminte și pielărie „Partizanul” din Bacău. Textul pornea de la o cifră concretă – 57.420 de lei – care reprezenta valoarea produselor refuzate de beneficiari în primele două luni ale anului.
Potrivit articolului, refuzurile proveneau din partea unor unități comerciale din mai multe orașe ale țării, printre care Timișoara, Cluj și București. În total, 530 de perechi de încălțăminte fabricate la Bacău nu au fost acceptate la recepție și nu au primit aprobarea de intrare în depozite.
Produsele respinse prezentau diferite defecte de fabricație. Printre acestea erau menționate urme de soluție în interiorul pantofilor, tocuri neceruite, diferențe de presaj, cusături neuniforme la fețe, diferențe de înălțime la ștaif sau tălpi dezlipite. Autorul articolului ridica întrebarea privind cauzele apariției acestor deficiențe și modul în care produse necorespunzătoare au ajuns totuși să fie expediate beneficiarilor.
Analiza publicată în ziar indica mai mulți factori care ar fi contribuit la apariția defectelor. În primul rând, se menționa modul de lucru de pe linia tehnologică pentru încălțămintea lipită, unde anumite operații – în special lipirea tălpii – nu ar fi fost executate cu suficientă atenție. De asemenea, conducerea secției nu ar fi asigurat un control eficient asupra procesului de producție, iar unele verificări de calitate ar fi fost realizate superficial.
Problemele de aprovizionare au reprezentat un alt factor menționat. În prima parte a lunii ianuarie, fabrica s-a confruntat cu lipsa pielii presate, ceea ce a dus la întreruperi și reluări ale producției în ritmuri inegale. Aceste fluctuații au afectat continuitatea procesului tehnologic.
Articolul amintește și rolul calificării personalului. O secție a fabricii a trecut de la producția de sandale pentru bărbați la realizarea de pantofi, iar muncitorii au avut nevoie de o perioadă de adaptare la noile operații tehnologice. În acest interval de acomodare au apărut, potrivit textului, o parte dintre defectele constatate.
Un alt aspect criticat era lipsa de ritmicitate a producției. Grafic, evoluția acesteia era comparată cu o linie sinusoidală, sugerând oscilații frecvente ale volumului de lucru.
În același timp, articolul consemna și unele măsuri luate pentru îmbunătățirea calității. Printre acestea se numărau reorganizarea fluxului tehnologic de finisare, introducerea unei mașini de format prin vibrație realizată în atelierul mecanic al secției și revizuirea parametrilor tehnologici la operațiile de lipire, cu accent pe respectarea timpilor de uscare a adezivilor.
De asemenea, pentru îmbunătățirea aspectului produselor, o parte dintre modele urmau să fie echipate cu tocuri din material plastic, iar linia de producție a tocurilor din atelierul de ștanță fusese reorganizată pentru a asigura o fixare mai bună a acestora pe talpă.
Textul atrăgea însă atenția că, pe lângă măsurile tehnice, este necesară și o activitate mai riguroasă a serviciului de Control Tehnic al Calității (C.T.C.). Rolul acestuia era de a verifica produsele pe întreg fluxul tehnologic și de a nu permite livrarea celor care nu corespund standardelor.
Articolul sublinia și consecințele economice ale refuzurilor: costuri suplimentare pentru transport, cheltuieli de remediere a defectelor și ocuparea spațiilor de depozitare. În plus, astfel de situații puteau afecta reputația întreprinderii.
Deși procentul refuzurilor raportat la volumul total de producție era relativ redus, autorul amintea că în anul precedent valoarea produselor respinse la fabrica „Partizanul” ajunsese la 674.000 de lei. În acest context, articolul pleda pentru consolidarea controlului de calitate și pentru o mai bună organizare a producției, astfel încât marfa livrată beneficiarilor să corespundă cerințelor stabilite.
