sâmbătă, 6 decembrie 2025

RaMOON – între pasiune, vis și muzică ce spune povești

Tânăra artistă băcăuană, Ramona-Elena Rotaru, cunoscută sub numele de scenă RaMOON, a pășit recent în lumea muzicii pop/electro și a reușit deja să atragă atenția prin sinceritatea și atmosfera melancolică a pieselor sale. 

Melodiile „Sub clar de lună”, „Sahra pe două roți”, „Ploaie de vară”, „Ispitind destinul”, „Ecouri în noapte”, „Un scaun gol” și cea mai nouă, „Prima zi din restul vieții mele”, sunt povești despre iubire, despărțiri, trădări și regăsiri; toate (re)născute din viață și vis. 

Aceste teme universale, filtrate prin sensibilitatea unei artiste aflate la început de drum, dau muzicii ei un aer sincer și inspirațional. 

„Fiecare piesă este o poveste și o emoție!”

 

Reporter: RaMOON, cum a început această aventură muzicală?

RaMOON: Muzica a fost mereu prezentă în viața mea, dar abia acum am avut curajul să o transform într-o formă de „expresie” vocală. A fost un impuls al momentului, după multe dezbateri interioare; ceva ce am simțit că trebuie să fac, atunci. Pentru mine, fiecare piesă este, în egală măsură, o poveste și o emoție pură.

Ai lansat deja mai multe melodii. Cum s-au născut ele?

– Unele sunt inspirate din experiențe reale, altele din vise. De exemplu, „Sahra pe două roți” a apărut după un vis foarte clar, în care străbăteam un deșert pe motocicletă. Poate și pentru că, în realitate, tocmai mi-am luat permisul pentru motor și visez să străbat lumea pe două roți. Cea mai recentă piesă, „Prima zi din restul vieții mele”, are o încărcătură emoțională aparte: este despre un nou început și curajul de a lăsa în urmă trecutul pentru a-ți găsi propriul drum. 

Despre inspirație și numele de scenă

  Cânți despre experiențe de viață, iubiri pierdute, relații care se sfârșesc. De unde îți iei inspirația?

Poveștile de viață sunt inspirate chiar din… viață. Nu sunt un simplu spectator! Văd și aud genul acesta de povești, le simt aproape, și cred că trebuie spuse, într-o formă sau alta. Fiecare om se poate regăsi într-o melodie, într-un vers, într-o stare deosebită, la un moment dat. Toate aceste experiențe te ajută să devii mai bun, mai curajos și mai echilibrat. Cum spunea cineva drag, reușita se obține prin eroare, încercare și succes! Contează să nu renunți la ceea ce îți dorești. 

Numele tău de scenă are o semnificație aparte. De unde provine?

Într-adevăr, este o combinație între soarele Ra și luna, Moon. Simbolizează echilibrul dintre lumină și întuneric, dintre pasiune și visare. 

Planuri și explorări muzicale 

Te gândești la videoclipuri pentru piesele tale?

Da, desigur! Deocamdată aplic „politica pașilor mici”. Am deja un clip pentru „Ploaie de vară”, realizat din filmări stock. A fost mai mult un test, dar rezultatul mi se pare reușit. Pe viitor, îmi doresc clipuri mai elaborate și povești vizuale care să însoțească piesele. 

În ce direcție muzicală vrei să mergi mai departe?

Vreau să explorez mai mult ritmurile orientale (egiptene, tunisiene), chiar dacă nu sunt foarte populare acum. Pasiunea rămâne aceeași și nu ar trebui transformată în altceva. Lucrez și la un proiect de jazz noir, care îmi permite să exprim povești mai profunde. În paralel, pregătesc piese electropop inspirate atât din folclor, cât și din literatura clasică română.

„Nu urmăresc faima, ci evoluția personală” 

Te gândești la o lansare în show-biz?

 Deocamdată, ceea ce fac este din pură pasiune. Nu urmăresc neapărat o carieră în sensul clasic, ci o evoluție personală. Încerc să mă reinventez, să descopăr noi forme de expresie și, mai ales, să rămân sinceră în tot ceea ce fac. 

Un mesaj pentru cititorii „Deșteptarea”?

Mesajul pentru dragii cititori este să nu uite faptul că muzica poate vindeca și inspira, totodată. Să caute mereu frumosul, chiar și în lucrurile simple. De asemenea, le doresc tuturor curajul de a trăi în acord cu visurile lor! 

Cu o voce caldă și povești spuse prin note și versuri, RaMOON aduce pe scena muzicală românească un aer proaspăt și autentic. Fie că este vorba de melancolia din „Un scaun gol” sau de energia plină de speranță a piesei „Prima zi din restul vieții mele”, artista dovedește că muzica poate fi un jurnal al sufletului și un pod între vis și realitate. Așteptăm alte proiecte interesante muzicale și mult succes pe mai departe!

 

RaMOON poate fi găsită pe canalul YouTube RaMOONofficial2025



spot_img