La data de 19 august a.c., poliţiştii Compartimentului de Ordine Publică Bacău au reuşit depistarea şi recuperarea în totalitate a unor animale, 8 purcei cu greutate cuprinsă între 15 şi 50 kg fiecare.

La data de 16 august a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că autori necunoscuţi ar fi pătruns la o fermă amplasată în extravilanul satului Letea Veche şi ar fi sustras 7 purcei rasa Marele Alb cu greutatea de aproximativ 15 kg fiecare precum şi o femelă porc rasa vietnamez, în greutate de 40-50 kg.

În urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat de 31 ani, din Bacău, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat. A fost identificat autoturismul bărbatului de 31 ani, cu care au fost transportate animalele şi de asemenea un bărbat de 64 ani, din Bacău, care ar fi ajutat la comiterea faptei.

PUBLICITATE

Poliţiştii au efectuat descinderi la trei locaţii din comuna Nicolae Bălcescu, localitate pe raza căreia au fost comercializaţi porcii, în urma activităţii fiind identificate toate animalele furate.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora, dosarul să fie înaintat unităţii de parchet, cu propuneri legale.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ