Nimeni nu putea spune cu exactitate cum de o nulitate precum Coțofană-Copârșeu ajunsese ditamai primar de oraș. La drept vorbind, nici Coțofană-Copârșeu însuși nu ar fi găsit multe explicații. Nu că le-ar fi căutat neapărat. Nu! Lui îi ajungea să se fandosească și să zâmbească șui cu eșarfa tricoloră trecută peste sacoul cadrilat, ca de clovn, spunând aidoma lui Ludovic: „Le maire c”est moi”.
Adevărul este că nimic nu-l recomanda pentru o asemenea funcție: nici portul, nici numele, nici fața și nici capul. Cum de ajunsese primar unul ca ăsta? Unii, mai fataliști, dădeau vina pe soartă, alții, ceva mai atenți, invocau absenteismul electoral, iar cei și mai atenți o puneau pe seama Meseriilor.
Cu sau fără Meserii în spate, Coțofană-Copârșeu nu era deloc… meserie. Dimpotrivă, se apucase să dea cu barda în stânga și în dreapta încă din primele zile de mandat. Odată cu el, au intrat în pâine tot felul de neaveniți fără de școală și fără de căpătâi, așa că, să te ții! Cât despre promisiunile din campanie, cetățenii descopereau cu uimire că ele fuseseră scrise cu cerneală simpatică în fițuicile ce cocoșaseră o vreme cutiile poștale. Acum, era și greu să crezi toate bazaconiile alea.
Că deh, Coțofană-Copârșeu se întrecuse și pe sine, nu doar pe contracandidații săi, cu promisiunile: că va face parcări pe acoperișurile blocurilor, că la robinete va curge și lapte, nu doar apă, ba, între anumite ore, chiar și ceva miere, că va achiziționa un set de submarine ca alternativă la transportul public tradițional, că… Dar ce fluturi nu prinsese Coțofană-Copârșeu? Ca orice incompetent ajuns într-o funcție înaltă, primarul de oraș Coțofană-Copârșeu nu avea simțul realității și cu atât mai puțin pe cel al ridicolului.
Prin urmare, el visa la încă vreo două-trei mandate, urmate, evident, de un portofoliu ministerial. După care… Numai că roata se învârte, iar dacă ajungi să-ți parchezi mașina prea aproape de marginea acoperișului de bloc, riști să cazi în nas. Cam așa a căzut și Coțofană-Copârșeu.
Pe final de prim și unic mandat, un cunoscut i-a propus o afacere pe cât de dubioasă, pe atât de bănoasă, însoțită de promisiunea: „Tot ce câștigăm împărțim frățește”. Încântat nevoie mare, primarele s-a băgat. Numai că a ieșit belea, nu câștig. Într-un anume fel, Coțofană- Copârșeu și cunoscutul său tot au avut ceva de împărțit: 12 ani. Câte șase de căciulă. Frățește.
