In scurta noastra trecere prin lume, atât de contradictorie, dar pe atât de minunata, sunt oameni, fapte, evenimente ori lucruri pe care ai vrea sa le uiti. Altele ramân adânc daltuite in memorie, vietuiesc si se transmit pentru eternitate, fie spre evocare, pentru placute aduceri-aminte, sau poate, chiar spre neuitare.
SI, pentru ca mi se ofera prilejul de a consemna câteva dintre amintirile mele, din anii in care am fost director la Colegiul National “Vasile Alecsandri” Bacau, as vrea sa ma opresc la OMUL, care prin vointa majoritara a bacauanilor, a condus administratia locala timp de 8 ani.
Aflat la inceputul primului mandat, PRIMARUL a organizat o prima intâlnire cu directorii scolilor, prilej cu care ne-a asigurat ca va fi aproape de scoli, institutii de cultura si biserica. Acelasi spirit l-a imprimat si colaboratorilor sai din Primarie. Nu e nevoie de cuvinte alese ca sa apreciezi ca omul avea viziune, privea lucrurile pe termen lung. Simteai ca era bunavointa pentru sustinerea proiectelor educationale din scoli, care de fapt erau ale comunitatii locale.
Pentru ca Liceul National “Vasile Alecsandri” Bacau a avut curajul sa deschida o initiativa, care apoi s-a permanentizat, sub genericul “Zilele Liceului Vasile Alecsandri”, administratia locala a privit cu interes importantul proiect, oferind chiar sprijin financiar. La editia din anul 1999, oamenii scolii au hotarât sa i se ofere si PRIMARULUI o diploma, ca semn al recunoasterii deschiderii pe care a avut-o pentru remarcabilul nostru proiect. Si pentru ca nu a putut veni la festivitate, a doua zi am mers la primarie, sa i-o ofer. Era prima data când intram in biroul sau. S-a ridicat de la masa de lucru, mi-a intins mâna, mi-a zâmbit si mi-a spus: “Este prima data când primesc o astfel de diploma, o voi arata si copiilor mei”. Fara sa-i rapesc prea mult timp, am plecat cu sentimentul ca avusesem in fata un om care respecta oamenii scolii. Si sigur nu m-am inselat!
Ceea ce remarcasem eu la acest PRIMAR, era faptul ca in ciuda firii sale, usor exploziva, mereu vorbea despre rostul sau pe aceasta lume, in familie si in societate.
In toamna anului 2001, inimoasa Leslie Hawke, voluntar Corpul Pacii, venita din S.U.A. la Fundatia de Sprijin Comunitar Bacau, a convins Primaria sa infiinteze in Bacau o clasa pentru copii ai strazii, pe care sa-i pregateasca pentru scoala. Noua, celor din Alecsandri, ne-a surâs ideea de a gazdui aceasta clasa. Practic, acesti copii, de la respectiva clasa, “au fost adoptati” de profesori si elevi, si, de ce nu, de parintii elevilor din liceu. Lucram impreuna cu oamenii Fundatiei si ne bucuram pentru fiecare realizare. PRIMARUL a fost chiar incântat de deschiderea liceului nostru, care intre timp devenise colegiu. Tuturor celor implicati in proiect le-a spus: “Sunt plecat din popor si, indiferent in ce pozitie voi ajunge, nu voi pregeta sa-i ajut pe cei care au nevoie”.
In primavara anului urmator, Fundatia de Sprijin Comunitar a organizat prima Gala in stil american, care a fost primita cu mult interes de intreaga comunitate. PRIMARUL a primit premiul “Personalitate Publica de Exceptie”, iar eu, ca director al Colegiului – “Premiul Comunitatii pentru Contributia Personala la Dezvoltarea Societatii Noastre”. Stiam ce inseamna stilul american de recunoastere a unor merite si ca nu era nimic fals in ceea ce hotarâsera ei. Eram mândra pentru scoala mea! Recent am recitit ce spunea PRIMARUL la aceasta festivitate: “Le voi povesti copiilor mei ce inseamna sa nu ai, sa fii necajit, sa-ti doresti un lucru si sa nu-l poti obtine”. Cred ca si pentru mine, dar si pentru PRIMAR, au fost cele mai de suflet premii.
Opresc aici sirul amintirilor, nu inainte de a spune ca poate atunci când a plecat prea in graba catre eternitate fostul PRIMAR, omul DUMITRU SECHELARIU, a gândit ca ar fi putut face mai mult si mai bine pentru comunitate, pentru cei dragi. Acest “mai mult si mai bine” il vor realiza si cei pe care i-a crescut, care i-au impartasit ideile si i-au fost aproape.
Gândurile acestea sunt si pentru cei care nu l-au cunoscut indeajuns, nu l-au cunoscut deloc sau nu l-au inteles,… si e si mai regretabil.
