luni, 15 decembrie 2025

Poliția Locală ridică mașinile abandonate

Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere împreună cu reprezentanții serviciului de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bacău au fost implicați într-o acțiune organizată pe linia respectării prevederilor Legii nr. 421/2002. Astfel, vineri 05.08.2022, au fost ridicate de pe domeniul public 6 autovehicule abandonate, în baza Dispozițiilor de Primar, din zona străzilor: Pieții, Aleea Ghioceilor, 22 Decembrie, Nicolae Bălcescu și Aleea Parcului.

Menționăm faptul că, de la începutul anului până în prezent au fost identificate ca fiind posibil abandonate 367 autovehicule, dintre care doar 193 au făcut obiectul Legii nr. 421/2002, fiind ridicate de pe domeniul public, atât de U.A.T. Bacău, cât și de proprietarii acestora un număr de 134 autovehicule.

Acțiuni similare se vor derula și în perioada următoare pe raza municipiului Bacău pentru salubrizarea și eliberarea locurilor de parcare ocupate. Cetățenii care doresc să semnaleze cazuri de autovehicule pentru care există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, o pot face la Dispeceratul Poliției Locale – tel: 0234/986 sau pe adresa de e-mail sesizari@politialocalabc.ro





spot_img