Iarăși e 23 august și iarăși ne vom preface că nu știm ce înseamnă această dată. Unii pe motiv că a fost o sărbătoare comunistă, alții pe motiv că ar fi un episod rușinos al istoriei noastre peste care e mai bine să trecem ca și cum nu s-ar fi întâmplat.
Problema este, în primul caz, că, deși a fost confiscată de comuniști, data de 23 august are o prea mică legătură cu comuniștii. Abia ce s-a întâmplat după 23 august, când, deși se anunțase arestarea lui Antonescu și încetarea războiului contra Națiunilor Unite, rușii s-au făcut că nu pricep și au luat zeci de mii de români prizonieri, este tragic. În al doilea caz, s-a consumat suficientă energie din partea unor anumite cercuri pentru a ni se inocula ideea că ne-am trădat un aliat și asta ar fi o rușine pe care trebuie s-o purtăm în veac.
Uite că nici finlandezii, nici italienii și nici ungurii nu au probleme de conștiința din această cauză. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, a trăda un partener care te-a trădat în nenumărate rânduri nu este o rușine, ci o necesitate istorică. Să ne amintim cum, încă din anii ’30, România a fost atrasă cu șiretenie într-un circuit economic cu Germania; se schimba marfă contra marfă: noi cu grâul și petrolul, ei cu produsele industriale. La început, prețurile erau bune pentru România; însă, pe măsură ce țara noastră devenea dependentă de piața germană, prețurile oferite pentru exporturile noastre au început să scadă în timp ce prețurile importurilor creșteau. Tot Germania a fost cea care s-a amestecat brutal în politica românească, ne-a forțat să acceptăm cedarea Ardealului de Nord, a Cadrilaterului și a Basarabiei și apoi ne-a promis că ne va livra armament și ne va instrui Armata.
Așa am ajuns să invadăm URSS aproape fără aviație, fără tancuri, fără muniție pentru artilerie. Când a fost să fie greu, românii au fost lăsați să acopere cele mai grele sectoare și s-a văzut asta la dezastrul de la Stalingrad: soldații români călcați de șenilele tancurilor sovietice pentru că nu dispuneau de arme anti-tanc. Iar când sovieticii au lansat ofensiva în vara lui 1944, nemții și-au retras armatele de blindate din Moldova și le-au trimis în Țările Baltice, pregătindu-se să abandoneze România. Pentru aceste lucruri și pentru multe altele, 23 August 1944 a fost un răspuns al naibii de bun. Și care trebuie reamintit și nouă și altora. Pentru că unii au impresia că sunt veșnici și că dacă ne aruncă niște mărgele colorate își pot permite orice.
