2 mai 2024
ActualitatePelerinaj duhovnicesc la părintele Arsenie Boca „Pe urmele credinței”

Pelerinaj duhovnicesc la părintele Arsenie Boca „Pe urmele credinței”

Hristos a Înviat ! spun părinții și Adevărat a Înviat ! răspund credincioșii pelerinajului organizat, cu mila lui Dumnezeu și  binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, de către parohia Mărgineni și parohia Luncani, prin intermediul Centrului de Pelerinaj Meteora al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în zilele de 28 și 29 aprilie, la mormântului părintelui Arsenie Boca de la Mânăstirea Prislop din îndepărtatul ținut al Devei.

Astfel, prin organizarea și implicarea părinților Bucovineanu Nicolae de la parohia Mărgineni și a părintelui Grigoraș Adrian de la parohia Luncani, și alăturarea părintelui Gînju Vasile, credincioșii pelerini ai celor două parohii au avut prilejul și bucuria să pășească pe urmele credinței marelui duhovnic al Mânăstirii Prislop, părintele Arsenie Boca.  Încă de la începutul călătoriei și pe tot parcursul acesteia preoții prezenți și-au dat concursul spre a le descrie pelerinilor, în cuvinte alese, faptele, evenimentele și locurile cu tradiție istorică și religioasă.

Plecarea a avut loc în dimineața zilei de 27.04.2022 de la bisericile parohiale ale celor 2 sate iar după un popas duhovnicesc la Mânăstirea Sâmbata de Sus din județul Brașov, destinația zilei celei dîntâi a fost Mânăstirea Prislop, respectiv mormântul părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, acolo unde mii de credincioși urcă mica colina a Mânăstirii spre a se ruga pentru ajutor, mântuire și vindecare. Cazarea a avut loc la Deva iar a doua zi la întoarcere, aflându-ne chiar în sărbătoarea minunată a Izvorului Tămăduirii, am vizitat Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia cu participarea la Sfânta Liturghie, apoi Mânăstirea Râmeț, chiar în ziua hramului său, apoi Râpa Robilor din Aiud-ul cel plin de jertfa eroilor și istoria macabră din perioada comunistă și în cele din urmă Mânăstirea Recea.



Bucuria, încântarea și surprinderea credincioșilor au fost vizibile și glăsuitoare. Mărturia vie a Mădălinei, una din participantele la acest pelerinaj este sugestivă : „ Datorită acestui pelerinaj oportunitatea de a cunoaște frumusețea și farmecul mânăstirilor. Fiecarea locaș de cult este încărcat de istorie și spiritualitate, bucurându-ne pe cei prezenți prin peisajele încântătoare și arhitectura și pictura care oferă un impact vizual memorabil.”

La finalul pelerinajului părinții au mulțumit încă o dată Înaltpreasfințitului părinte Ioachim pentru binecuvântare, domnilor șoferi pentru grijă și pricepere și tuturor celor prezenți pentru ținuta și comportamentul lor, dar mai ales pentru că, cu toții, sunt niște oameni minunați și creștini destoinici.

Pr . Adrian Grigoraș

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri