miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 959

Consilierii Județeni PNL Bacău sprijină excelența în educație.

    Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal au inițiat un proiect de hotărâre, în regim de urgență, pentru sprijinirea performanței echipei RoboKids care să le permită membrilor acestei echipe să participe la Campionatul Internațional de Robotică „First Championship”, care se va desfășura între 19-22 aprilie 2023 la Huston (Texas) din Statele Unite ale Americii. Inițiativa va fi supusă aprobării plenului Consiliului Județean Bacău în ședința programată în 28 martie 2023.

    Invitația la această participare a venit în urma obținerii Premiului pentru Programare la Festivalul Național de Robotică „First Lego League Explore”care s-a desfășurat la Universitatea Politehnică din București în 25 februarie 2023.

    Cei șase elevi care sunt membrii echipei provin din satul Somușca din comuna Cleja și nu au posibilitatea financiară să-și asigure cheltuielile de participare la acest eveniment, se impune cu necesitate asigurarea sprijinului financiar pentru deplasarea la acest eveniment de importanță mondială pentru universul tehnologiei.

    Un astfel de sprijin financiar din partea administrației județene, ar crește motivarea și angajamentul acestor copii geniali și ar transmite un semnal clar referitor la determinarea Județului Bacău privind sprijinirea actului educațional, dezvoltarea conceptului de parteneriat social, dar, în special, cu privire la atragerea talentelor din toate domeniile, talente care să contribuie la dezvoltarea comunității băcăuane.

    Grupul de consilieri  județeni ai PNL Bacău.

    Dilema vilegeaturiștilor în sezonul de vară: la munte sau la mare?

    Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.

    În fapt, un  jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

    În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 5, Anul VI, Joi, 31 iulie 1908.

    Din sumarul acestui număr: întrebare de baraj pentru vacanțieri: unde plecăm la vară, la munte sau la mare?; diagnosticul și tratamentul care i s-au stabilit lui Ion Creangă la Slănic-Moldova, în vara lui 1886; pe scena Cazinoului se joacă piesa ,,Manasse”, care deși a avut un mare succes a fost interzisă după 1906, din cauza unui naționalism exacerbat.

    Înainte de a trece la parcurgerea acestui număr al ziarului, trebuie amintit un subiect din episodul trecut, de altfel, foarte interesant, care demasca o infamie îndreptată împotriva bravului epitrop C. B. Pennescu, aflat în fruntea administrației stațiunii. Era vorba despre un articol publicat în popularul ziar bucureștean ,,Țara”, ,,plin de infamii și neadevăruri, oculte și amenințări, la adresa lui Pennescu și a întregii administrații a Slănicului”. Dar, la sesizarea repetată a Curierului, ziarul bucureștean își retrage acuzațiile, cu mențiunile de rigoare: ,,Buna voastră credință a fost surprinsă când am lăsat să se strecoare, din partea unui rău-voitor al Epitropiei `Sf. Spiridon` din Iași, criticile și acuzațiile aduse administrației climaterice și balneare a Slănicului Moldova. Persoane vrednice de toată încrederea, de la care ne-am informat ulterior, ne-au convins că nimic din ceea ce s-a spus pe seama Epitropiei în general și a administrației stațiunii în particular, nu este întemeiat, că totul nu este decât opera unor oameni interesați să-i ponegrească pe cei care se îngrijesc de buna activitate a Slănicului. De asemenea, nu e exact – și în privința asta posedăm scrisorile unui mare număr de vizitatori, – că lumea ar fi fost nemulțumită de jocul de căișori de la Cazinou; dimpotrivă, acest joc constituia aproape singura distracție, îndeosebi pentru sexul frumos, amator de senzații ușoare”. Și iată, ce final, ca exemplu pentru presa de astăzi:

    ,,Am ținut să restabilim adevărul pentru noi, o gazetă românească; am putut comite o nedreptate lovind într-o stațiune climaterico-termală din țară, discreditând-o în folosul celor din străinătate. Avem chiar o vie satisfacție că ne-a fost dat să constatăm și să afirmăm lipsa de temei a atacurilor aduse administrației Slănicului și dlui C. B. Pennescu, activul prim-efor al Spridoniei din Iași”.

    În ancheta redacției din acest număr (,,Unde să plecăm în luna august?”), se încearcă lămurirea unei dileme pentru un mare număr de vilegiaturiști, care în dorința lor ,,de a se furișa de căldurile tropicale ale orașelor” se întreabă dacă ar fi mai bine să meargă la mare sau la munte, știut fiind faptul că pe atunci, cea mai cunoscută stațiune maritimă era Constanța, iar cea mai reputată stațiune balneară și climaterică era Slănic-Moldova. Iar ancheta aduce lumină: ,,Și cum în luna iulie și în toată luna august, Constanța este asediată de lume, care nu poate să-și găsească nici liniștea nici mulțumirea în scopul căruia a plecat, mulți sunt siliți să plece doar după câteva zile, neputând pe lângă toate să corespundă cu scumpetea provocată din cauza afluenței vizitatorilor.

    Pentru august, când foarte multă lume nu știe spre ce localitate să se îndrepte, stațiunea cea mai convenabilă, din toate punctele de vedere este și rămâne Slănicul Moldovei. În august, când vizitatorii care au stat succesiv la Slănic în lunile mai, iunie și iulie se întorc la căminul lor, localitatea noastră rămâne în așteptarea noilor vizitatori din august, și astfel, această excelentă și reputată stațiune se populează din nou cu alți oaspeți de vară, care pe lângă izvoarele-i minunate și băile incomparabile, pe lângă frumusețile de nedescris ale naturii găsesc, mai ales acum, în luna august – ca o bonificație a unui sezon strălucit cum a fost cel actual – mijloacele cele mai convenabile și mai puțin costisitoare, fără a fi lipsiți de toate distracțiile și plăcerile caracteristice numai Slănicului Moldovei”.

    O altă noutate apare tot în acest ziar… Este vorba despre diagnosticul și tratamentul care i-au fost stabilite lui Ion Creangă, pe când acesta se afla pentru a treia oară la Slănic-Moldova, în vara lui 1886. Sunt detalii medicale despre care nu am cunoștință că ar fi fost publicate pe undeva.

    Așadar: ,,În ziua de 10 iulie 1886, marele și neuitatul nostru maestru al basmelor și limbii românești, Ion Creangă, veni la Slănic, pentru a-și restabili sănătatea-i zduncinată și a se repauza în timpul arșițelor de vară”. Acesta se prezentă chiar din prima zi la celebrul prof. dr. Ludovic Russ junior, medic-șef al stațiunii și profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Iași…   In extenso, alte detalii într-un viitor articol, care va fi postat pe site-ul și pagina de Facebook ale SPJPTCAS Bacău și în cotidianul ,,Deșteptarea”.

    Rubrica ,,Teatrul Slănicului” este una bogată în acest număr, cu informații și detalii inedite. Ni se arată aici, că în serile de sâmbătă și duminică (26 și 27 iulie 1908) au avut loc pe scena Cazinoului, două reprezentații de mare succes cu piesele ,,Manasse” și ,,Instinctul”, cu actorul Constantin I. Nottara în rolurile principale: ,,Publicul a răsplătit pe marele nostru artist cu cele mai entuziaste ovații. În piesa `Manasse` s-au distins încă o dată ca talente reale și de valoare, dra N. Vasiliu (Lelia), I. Manolescu (Frunză), Cristian Duțulescu (Zelig Șor), Romald Bulfinsky, dna Mizzi Ionescu, soții Momuleanu etc.

    Într-adevăr, piesa ,,Manasse” (a cărei premieră a avut loc pe scena Teatrului Național din Iași în 1901) a fost una de mare succes, dacă ținem cont de faptul că aceasta, în decursul a două luni până la încheierea stagiunii 1905 – 1906 a avut 26 de reprezentații pe scena Teatrului Național din București! Dar, din păcate, într-o atmosferă de naționalism exacerbat, piesa a fost interzisă să mai fie jucată începând cu 12 martie 1906. Motivul? „În mintea păzitorilor spiritului românesc nu putea fi considerată literatură dramatică națională o piesă scrisă de un evreu” (Vera Molea, ,,Manasse – Istoria unei piese hulite”, cf. Wipikedia).

    Directorul de atunci al teatrului, Alexandru Davila a mai încercat să reintroducă piesa în 1913, însă eșecul a fost unul similar. Până la urmă, văduva poetului, scriitorului și dramaturgului Ronetti Roman (autorul piesei, român de etnie evreiască) a decis interzicerea reprezentării piesei ,,Manasse” pe scenele teatrelor naționale.

    Alături de actorul C. I. Nottara, pe scena teatrului din Slănic-Moldova au mai evoluat în ultimele zile ale lunii iulie, actrița Lucia Sturdza- Bulandra, precum și alți cunoscuți actori ai teatrelor naționale din București și Iași.

    Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

    Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

    Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

    Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.

    Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

    (Va urma)

     

     

    Un bărbat care avea asupra sa un cuţit de 25 de cm a fost oprit de jandarmi la intrarea în Judecătoria Buhuși

      În această dimineață, un bărbat de 65 de ani a fost găsit de jandarmii care efectuau controlul de securitate de la intrarea în Judecătoria Buhuși cu un cuţit de dimensiuni generoase asupra sa.

      În momentul solicitării accesului în instituție, jandarmii l-au întrebat dacă are asupra sa obiecte interzise, iar după primirea răspunsului negativ, au procedat la controlul corporal. Nu mică le-a fost mirarea să descopere că acesta avea asupra sa un cuţit de tip briceag de 25 de cm într-un buzunar de la geacă.

      Întrebat ce intenţiona să facă cu arma albă în sediul instanței, bărbatul a precizat că îl folosește pentru uz personal atunci când merge la pădure şi a uitat cuţitul în buzunar.

      În acest caz a fost întocmit actul de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, iar cuțitul a fost ridicat în vederea confiscării/continuării cercetărilor.

      „Cetăţenii pot solicita sprijinul forţelor de ordine publică, ori de câte ori este nevoie, fie prin adresare directă, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112”.

      Președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, a participat la recepția organizată de Ziua Națională a Irlandei

        Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat la recepția organizată de Ambasada Irlandei în România cu ocazia Zilei Naționale a Irlandei – St. Patrick’s Day. Evenimentul a fost găzduit de Excelența Sa, dl. Paul McGarry, ambasadorul Irlandei în România, și s-a desfășurat într-un cadru festiv și prietenos.

        Împreună cu alți invitați, inclusiv reprezentanți ai corpurilor diplomatice și colaboratori și prieteni ai Ambasadei Irlandei în România, președintele Ivancea a petrecut o seară în care tradițiile irlandeze și valorile comune au fost evidențiate, subliniind importanța consolidării relațiilor economice, culturale și turistice dintre cele două țări.

        Președintele Ivancea a declarat că a fost o reală onoare să fie invitat la eveniment și și-a exprimat recunoștința și mulțumirea către Excelența Sa, dl. Paul McGarry, pentru invitație. În același timp, a transmis tuturor irlandezilor, cu ocazia Zilei Naționale, urări de prosperitate și împliniri.

        Recepția a oferit o oportunitate excelentă pentru întărirea relațiilor bilaterale și promovarea culturii și tradițiilor irlandeze în România. Președintele Ivancea a subliniat faptul că astfel de evenimente contribuie la consolidarea relațiilor dintre cele două țări.

        O fetiță dată dispărută a fost gasită în primele 30 de minute de la sesizare

        O minoră de 8 ani, din comuna Răcăciuni, care a plecat de acasă în cursul zilei de 22 martie a.c., a fost găsită de echipele de căutare în primele 30 de minute de la sesizare.

        La data de 22 martie a.c., în jurul orei 19.10, un apel la 112 anunța dispariția unei minore de 8 ani, din comuna Răcăciuni.

        Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bacău și ai comunelor arondate s-au mobilizat rapid, astfel că, în 20 de minute de la sesizare, peste 40 de polițiști erau prezenți la locul de întâlnire, pentru formarea echipelor de căutare și desfășurarea tuturor activităților specifice în astfel de cazuri.

        După alte 10 minute, în urma activităților investigative efectuate de către echipele de căutare, a fost depistată minora, la aproximativ 7 km de casă.

        Din primele verificări, în perioada plecării de la domiciliu, minora nu a fost victima vreunei infracțiuni.

        Aceasta a fost condusă la sediul poliției, unde a fost consiliată de reprezentanții DGASPC Bacău, ulterior fiind încredinţată familiei.

        Pentru a nu fi implicați în evenimente negative, poliţiştii le recomandă copiilor ca, înainte de a pleca de acasă să ceară voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde merg, cu cine, cum ajung acolo şi când se întorc.

        Expoziția-Concurs de Ouă Încondeiate, la o nouă ediție

        La Casa de Cultură din  comuna Ghimeș-Făget (Bacău), va avea loc, duminică, 2 aprilie 2023, cu începere de la ora 11.00, cea de-a V- a ediție a Expoziției – Concurs de Ouă Încondeiate cu motive tradiționale, de pe Valea Ghimeșului.

        Evenimentul este organizat la nivel local, de firmele Degustarium, Xilopal SRL și ONG-ul ,,Oamenii inspiră” și este unul interactiv, astfel că puteți participa în direct, sau puteți vota cele mai frumoase ouă încondeiate, între orele 11.00 și 15.00.

        Concursul este dotat cu 4 premii în valoare totală de 3.100 lei, după cum urmează: 3 premii de popularitate, decise în urma voturilor acordate de vizitatori și 1 premiu de autenticitate, acordat de un juriu de specialitate.
        Organizatorii încurajează înscrierea în atelierul de încondeiat ouă, care începe la ora 11.00, într-un număr cât mai mare, la numărul de telefon 0769 066 815/Facebook Degustarium; de asemenea, organizatorii vor pune la dispoziția persoanelor înscrise în atelier, seturi complete pentru încondeiat ouă. „Suprafața oului trebuie împărțită în două până la opt părți, chiar și în mai multe, în funcție de modelul care urmează a fi încondeiat pe el. Modelele aplicate sunt proprii zonei Ghimeșului și sunt preluate după cele care sunt în natură: flori, frunze, chiar și steluțe. Unele modele sunt transpuneri ale imaginilor de animale sau ale unor obiecte folosite mai mult de oameni. Elevii au venit și la edițiile anterioare și vor veni din nou să vadă cum se lucrează, dar asemenea lecții facem cu ei și în școli”, a declarat una dintre mai vechile membre ale juriului.

        La ediția din 2018, un coș cu ouă încondeiate la Ghimeș au fost duse, chiar la Vatican, de inițiatorul concursului, omul de afaceri Petru Pal, unde au fost apreciate și binecuvântate de Papa Francisc. Ouăle binecuvântate au revenit acasă și au fost prezentate credincioșilor la biserica din localitate. ,

        ,,Așa cum am mai spus-o și o voi spune mereu, organizăm acest eveniment din dorința de a păstra vie simbolistica mistică a Paștelui, în care oul roșu, simbol al umanității și Învierii lui Iisus Hristos, devine motiv central în registrul tradiției spirituale de la noi. Așadar, vă așteptăm cu drag!”, a spus Petru Pal.

        Romulus Dan Busnea

        Sursa foto: degustarium.ro

        O nouă ediție a festivalului CineCopilăria la Buhuși

        Organizatorii festivalului „CineCopilăria de Elisabeta Bostan” au lansat o invitație la  Concursul de scurtmetraje românești „Unde ești, copilărie? | S’Curte”, odată cu cea de-a doua ediție a proiectului, programată în luna aprilie a acestui an, la Buhuși. Participanții sunt invitați să prezinte, într-un mod original, Copilăria, cea mai frumoasă și îndrăgită perioadă a vieții.

        Concursul, susținut de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-20 ani, elevi, studenți sau simpli iubitori de film. Înscrierile se fac în perioada până pe 24 aprilie 2023 pe adresa artisong.iasi@gmail.com, iar regulamentul concursului poate fi consultat pe https://elisabetabostan.ro/concurs-scurte/. Câștigătorii vor fi anunțați în perioada de desfășurare a festivalului CineCopilăria de Elisabeta Bostan (finalul lui aprilie 2023) și vor fi desemnați de către un juriu format din actori și regizori, invitați ai ediției a II-a a festivalului care este unic în țară.

        „După ediția din 2022, ne-am dat seama că Buhușiul este un oraș cu potențial creativ mare. Peste 1.500 de spectatori, mulți dintre ei tineri (elevi, studenți), au fost prezenți la evenimentele organizate în cele două zile de festival. Sunt dornici de film și de interacțiune cu personalități din lumea cinematografiei românești, așa că ne-am gândit ca anul acesta să-i implicăm direct în actul de creație. Este o oportunitate pentru tineri de a-și dezvolta creativitatea și de a expune, prin intermediul unui filmuleț, modul în care văd ei copilăria – prima și cea mai importantă etapă a vieții. Ne bucură parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, care s-a alăturat inițiativei noastre. Dorim să mulțumim autorităților locale din Buhuși, dar și instituțiilor de învățământ din orașul natal al regizoarei de filme pentru copii – Elisabeta Bostan”, a declarat Andrei Giurgia, coordonatorul proiectului „CineCopilăria de Elisabeta Bostan”.

        „Prima ediție a festivalului „CineCopilăria de Elisabeta Bostan” a pus orașul Buhuși pe harta cinematografiei românești, iar pentru ediția a II-a ne propunem să diversificăm activitățile și să implicăm și mai mult tinerii în această acțiune ce a luat naștere în jurul Doamnei filmelor pentru copii, marea regizoare născută la Buhuși, Elisabeta Bostan. Concursul de scurtmetraje, workshop-ul despre regie și film, susținut de nume importante din cinematografia românească sunt punctele forte ale acestei ediții”, a spus Vasile Zaharia, primarul orașului Buhuși.

        Festivalul CineCopilăria de Elisabeta Bostan este organizat de Asociația Artis din Iași și Primăria Buhuși, orașul în care s-a născut regizoarea filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan. Prima ediție a festivalului s-a desfășurat în perioada 5-6 martie 2022, când peste 1.500 de spectatori au (re)văzut filmele copilăriei, pe marele ecran de la Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși, aceasta fiind inaugurată chiar în deschiderea festivalului. În cadrul primei ediții au avut loc 13 evenimente, în prezența actorilor și regizorilor invitați, dintre care amintim: Izabela Bostan, Ileana Popovici, Manuela Hărăbor, Bianca Brad, Mircea Diaconu, George Mihăiță, Medeea Marinescu și Laurențiu Damian.

        Un festival inițiat de Primăria Orașului Buhuși și produs de Asociația Artis.

         

        Vot online: Credeți că elevii din școlile și liceele băcăuane ar trebui testați anti-drog?

          Evenimentele din ultimele zile și informațiile care circulă prin oraș cu privire la consumul de droguri în unitățile de învățământ ne arată că adolescenții băcăuani nu sunt străini de acest flagel. Credeți că, având în vedere atitudinea părinților care nu pot accepta ideea că fiii și fiicele lor se droghează, elevii ar trebui testați măcar o dată pe lună pentru a se descoperi dacă se droghează sau nu?

          SuperSurvey Maker

          Pagina 1

            Ministrul Firea anunță tichete cadou de 300 de lei pentru bărbați, de ziua lor

              Gabriela Firea, Ministrul Familiei, anunţă un proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor, care este în 19 noiembrie, în condiţiile în care în prezent Codul Fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doar femeilor pe 8 Martie, când este sărbătorită Ziua Internaţională a Femeii.

              Firea argumentează că „egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci şi despre cele ale bărbaţilor, discriminaţi mai puţin ce-i drept”.

              „Vin cu o veste bună pentru bărbaţii şi băieţii noştri. Am iniţiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci şi despre cele ale bărbaţilor, discriminaţi mai puţin ce-i drept.”

              Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. „De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaştem şi situaţiile în care domnii sunt dezavantajaţi”, scrie Firea, pe Facebook, precizând că împreună cu echipa sa de a Ministerul Familiei, în colaborare cu specialiştii ANES, propune o modificare a Codului Fiscal „favorabilă şi domnilor”.

              Legea 22/2016 stabileşte ca date oficiale 8 Martie – Ziua Femeii şi 19 noiembrie – Ziua Bărbatului. Codul Fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doamnelor şi domnişoarelor pe 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeilor.

              „Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda şi domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Singura condiţie este ca acest beneficiu să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei. Prin acest proiect, iniţiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi la nivel naţional. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătăţiri semnificative asupra vieţii sociale şi, în principal, să corecteze acele atitudini şi comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor”, conchide Gabriela Firea.

              Iartă-ne Toadere, c-am pierdut țara

              M-au dus pașii (nu știu cum) printr-un cimitir militar, unde zac odihnindu-se oasele bărbaților adevărați care s-au jertfit pentru patrie. M-a cuprins un soi de tristețe amestecată cu furia. De ce tristețe? Pentru că morții aceia erau tineri, cu toții. Vasile, Grigore, Gheorghe, Toader …

              Români care, dac-ar fi avut șansa să trăiască, ar fi dus țara pe alt drum. Furie? Pentru că, din păcate, de trei decenii și ceva, la noi, se stă cu lumina stinsă. Și, culmea e că nu vine nimeni să ne-o aprindă, iar printre noi nu sunt viteji care s-o facă.

              Dimpotrivă, trădătorii de neam și țară, când s-au văzut stăpâni pe o așa comoară,  au început s-o vândă străinilor, bucată cu bucată. De trei decenii, lupii au tot mușcat din avuția națională, sfârtecând-o în mii de bucăți. Unii au dat petrolul și gazele, alții lemnul…fabricile și uzinele, grânele … Ar fi vrut și aurul să-l risipească, dacă s-ar fi înțeles la comisioane. Numai sufletul nu ni l-au înstrăinat.

              Mă doare pentru că, la noi, poporul încasează cuminte loviturile năprasnice care vin de la lume, în vreme ce restul europenilor pornesc revolte, aprinzând capitale. Mai mult, românul simplu a fost trecut, silit, la dietă, nemaivând cu ce să-și cumpere cele necesare, iar tinerii care s-au îndatorat băncilor muncesc din greu pentru a acoperi ratele, crescute, peste noapte, ca aluatul de cozonac. Și asta în timp ce milioane de asistați sociali clefăie banul primit miloagă de la politicieni.

              Nu-i iert defel nici pe acei pensionari speciali care încasează sume nesimțite și total necuvenite, asistând cinic la dispariția atâtor bătrâni măcinați de perfidele boli, căpătate în decenii de muncă la stăpân. Nu-s acel pesimist incurabil. Dimpotrivă, am încercat, mereu, să mă încurajez gândind că, poate, va fi bine, luându-mi ca reper „luna viitoare” sau „anul viitor”. Aș putea spera că și un cincinal ne-ar fi suficient ca să ne revenim, dacă partioții ar pune mâna pe frâie, ducând țara pe drumul pe care l-ar fi ales eroii din cimitire. Realitatea, însă, îmi dovedește contrariul: n-avem iubitori de patrie care să facă un rai din România. Nici nu știu ce să le spun eroilor Vasile, Grigore, Gheorghe, Toader, când țara pentru care s-au jertfit nu mai e a lor? Îi rog, doar, să ne ierte pentru că, în lașitatea noastră, am pierdut-o, fără să facem nimic

              Dacă România ar fi un sistem informatic…

              România poate fi comparată cu un sistem computerizat aflat într-o situație dificilă. Criza financiară și criza sănătății reprezintă probleme majore pentru acest sistem, deoarece resursele energetice și umane sunt limitate. Sistemul trebuie să ia decizii dificile cu privire la alocarea energiei către diversele componente, în funcție de importanța lor pentru funcționarea sistemului în ansamblu. În același timp, criza educațională reprezintă o problemă la nivel de software, deoarece sistemul are nevoie de un upgrade continuu pentru a-și îmbunătăți performanța și a face față noilor provocări.

              În această situație, diversele componente luptă pentru a obține o parte din energia disponibilă, dar acest lucru poate duce la probleme de management ale sistemului, deoarece fiecare componentă încearcă să obțină cât mai multă energie pentru a-și maximiza performanța.

              Consecințele luptei pentru putere sunt neplăcute și pot afecta negativ funcționarea întregului sistem. O competiție acerbă între diversele componente ale sistemului poate duce la o alocare neadecvată a resurselor și la crearea unor dezavantaje în anumite sectoare, cum ar fi educația sau sănătatea. De asemenea, lupta pentru putere poate duce la conflicte interne, perturbând funcționarea normală a sistemului și afectând negativ stabilitatea și securitatea acestuia. Este necesară o abordare coordonată și responsabilă pentru a asigura o distribuție echitabilă a resurselor și pentru a se evita conflictele interne care pot afecta negativ întregul sistem.

              Dar nu există acea abordare unitară. În plus, pe lângă luptele dintre componentele interne, mai sunt și virușii. Un sistem normal ar avea o protecție eficientă împotriva acestor amenințări, astfel încât să se asigure funcționarea continuă a sistemului și protecția datelor și informațiilor stocate în el.

              Dar dacă un virus pune stăpânire pe sistem și ar începe să decidă alocările de energie? Virusul ar putea decide să aloce energia unor componente care nu sunt vitale pentru funcționarea sistemului, afectând negativ operaționalitatea întregului sistem. În plus, virusul ar putea să aloce resurse într-un mod inechitabil, permițând unor componente să funcționeze mai bine decât altele. Acest lucru ar putea duce la o creștere a tensiunilor interne și la crearea unor dezavantaje care ar afecta funcționarea normală a sistemului. De asemenea, un virus ar putea să deschidă porți de acces neautorizate în sistem, permițând altor agenți să intre și să încerce să preia controlul sau să obțină informații sensibile.

              Pentru eliminarea virusului și prevenirea unor astfel de incidente în viitor, este necesară o abordare integrată și coordonată. În primul rând, este esențială o protecție adecvată pentru a preveni infectarea cu virusi. Aceasta poate fi realizată prin implementarea unor soluții de securitate eficiente. În plus, este necesară o gestionare responsabilă a sistemului, pentru a se evita crearea de vulnerabilități și pentru a se asigura o distribuție echitabilă a resurselor. În cazul în care un virus infectează sistemul, este necesară o abordare rapidă și eficientă pentru a izola și elimina virusul, fără a afecta operaționalitatea sistemului. Eliminarea virusului și protejarea României este o problemă complexă și necesită o abordare integrată și responsabilă.

              Bacăul, locul doi pe țară, în privința numărului de firme radiate

              Încă de la începutul anului, sute de firme au tras obloanele, definitiv, din cauza greutăților întâmpinate la tot pasul. Unii patroni au decis să suspende, temporar, activitățile firmelor, în speranța că economia se va înzdrăveni, între timp. Specialiștii în insolvență cred, însă, că anul acesta va fi dezastruos pentru mediul economic, recomandând reorganizarea, din timp, a afacerilor, mai ales în sectoarele cele mai sensibile, precum comerțul și construcțiile.

              Ultimii 15 ani nu au fost deloc în favoarea antreprenorilor din județ, sute de afaceri, unele bine cotate prin anii ’90, dispărând pentru totdeauna din peisajul economiei locale. După criza din 2008-2009 care a dinamitat inițiativa privată, mediul de afaceri a fost din nou zdruncinat, în cei doi ani de pandemie Covid-19. Grăitoare sunt statisticile întocmite periodic de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Potrivit instituției, în prima lună din acest an, 184 de afaceri din tot județul au dispărut, fiind radiate de la Registrul Comerțului, în creștere cu peste 58% față de ianuarie 2022. Astfel, județul Bacău se plasează pe al doilea loc, în această privință, după Bistrița-Năsăud, lider în acest nedorit clasament, cu o creștere de … peste 122%, față de prima lună a anului precedent.

              Trase pe dreapta, temporar

              Tot în aceeași perioadă, 44 de firme au cerut suspendarea activităților. Astfel, proprietarii afacerilor speră că, între timp, lucrurile vor intra pe un făgaș normal, urmând să își reactiveze firmele plasate în adormire. Potrivit legislației în domeniu, suspendarea activității poate fi făcută pentru o perioadă de maximum 3 ani. Condiția este ca societatea să nu înregistreze datorii și să nici să nu se afle sub control fiscal. Pe perioada suspendării activității, firma își poate relua oricând activitatea. Dacă activitatea societăţii nu este reluată, după expirarea perioadei de suspendare, tribunalul va putea pronunţa dizolvarea societăţii, la cererea oricărei persoane interesate, precum şi a Registrului Comerţului. Procesul de suspendare temporară a activității firmei se desfășoară în două etape. În prima, se întocmește un dosar pentru a fi depus, spre soluționare, la Registrul Comerțului. În a doua etapă, se informează Fiscul, prin depunerea declarației 010. Abia după obținerea deciziei de suspendare a activității eliberată de organul fiscal (când nu va mai fi nevoie de depunerea declarațiilor fiscale), activitatea firmei va putea fi  suspendată temporar.

              Cauzele „căderii” firmelor

              Criza forței de muncă, dublată de așa-zisa revoluție fiscală de la începutul anului 2018, au întreținut și accelerat fenomenul dezastruos al decimării afacerilor. Pandemia a desăvârșit acest nedorit trend. Din păcate, după lovitura dată sub centură de pandemia de COVID-19, o mare parte dintre afaceri au fost afectate major de izbucnirea războiului din Ucraina, de inflație, dar și de împovărătoarea criză energetică. Potrivit unei analize a Sierra Quadrant, una dintre cele mai titrate firme în lucrări complexe de administrare și lichidare, în 2023, pe fondul scăderii puternice a consumului, urmare a inflației, scumpirii creditării și accentuării blocajului financiar, numărul firmelor cu probleme ar putea atinge un maxim al ultimilor ani. „Pentru firmele din România, cuvântul de ordine va fi reorganizarea afacerilor, mai ales în sectoarele cele mai sensibile, precum comerțul, construcțiile, industria prelucrătoare și serviciile de transport și depozitare”, subliniază specialiștii Sierra Quadrant. De altfel, în aceste sectoare au fost și cele mai multe probleme, în anul precedent, iar perspectivele pentru acest an, nu sunt deloc încurajatoare. „Accentuarea blocajului financiar, a fenomenului de dezintermediere și reducerea semnificativă a creditului furnizor, principala modalitate prin care se finanțează firmele din România, vin să pună o presiune suplimentară celei creată de inflație”, se mai arată în analiza Sierra Quadrant.

              Soluții

              Specialiștii Sierra Quadrant recomandă adoptarea unui „plan de apărare în fața dificultăților din viața unei companii, cu scopul de minimiza pierderile suferite și a repoziționa compania pe o traiectorie sănătoasă, din prisma eficientizării activității și a revenirii pe profit”. „Într-un an în care scăderea puterii de cumpărare va continua să fie în prim-plan, identificarea produselor sau a serviciilor afectate și găsirea unor soluţii în cel mai scurt timp va face diferenţa între firmele care vor rezista provocărilor și cele care vor închide porțile. Vremea business-ului făcut după ureche, în care românii cumpărau orice și oricât, a trecut. Criza este aici, se simte în vânzări, se simte peste tot în economie’’, explică analiza Sierra Quadrant. În aceste condiții, mai ales IMM-urile „ar trebui să își analizeze foarte atent afacerile, chiar din acest început de an, și să calculeze la rece riscul de business”.

              Vremuri grele, cu întoarcere la vocea naturii

              În acea parte a mea naivă, rămasă  așa în ciuda anilor adunați, a experiențelor trăite, am crezut mereu în puterea artei, a culturii ca  lume aparte, una liberă, fără frontiere, în care ideile, sentimentele nu pot fi impuse din afară și nici nu pot fi confiscate. Cultura care apropie oamenii, fiind o formă de a iubi lumea și de a spera, așa sună niște vorbe frumoase, încurajatoare. Cultura, creație a omului, adăugată naturii. Și mai sunt și altele, care spun că arta are menirea de a ridica omul deasupra condiției sale, astfel încât să se poată salva.

              Dar dacă te uiți mai de aproape, dacă-i cunoști cu adevărat pe mulți dintre cei care fac parte din această lume, a creatorilor de artă, te apucă spaima, ceea ce cred ei unii despre alții putând oricând alcătui un veritabil bestiarium.

              Acum este un mare scandal legat de nominalizările la premiile UNITER și te trec fiori reci văzând cât de jos au coborât unii oameni care au o anumită familiaritate cu domeniul cultural, fiind din interior sau dintr-o zonă foarte apropiată. Să poți face o listă cu nominalizații la premiile de regie, toți niște personalitățile de prim rang, și să le treci „demascator” vârsta este o josnicie, o grosolană insultă, un atac la demnitatea umană. Ceva grotesc!

              Din partea celor care au comis așa ceva și s-au acoperit de un penibil fără margini. Bieții regizori de 30-40 de ani, și ei și ele, care nu pot să ia premii din cauza lui Silviu Purcărete, Andri Zholdak sau Radu Afrim! Te apucă mila. Tinerii lei și tinerele leoaice, așa cum îi numește Silviu Purcărete în scrisoarea sa deschisă, scurtă, precisă, de o inteligență sclipitoare și un sarcasm strivitor, s-au procopsit, prin acest ignobil gest, cu o tristă „celebritate”.

              Purcărete a anunțat că se retrage dintr-o competiție pe care nu și-a dorit-o, ridiculizând marea agitație și paraponul stârnit de nominalizările la niște premii, care nu au cum să fie altfel decât puține, relative, subiective, cum sunt toate premiile. Încă nu s-au descoperit acelea care să mulțumească pe toată lumea, asta ar fi imposibil și ar contrazice însăși semnificația acțiunii de premiere. Oricum, ce se petrece în aceste zile dezvăluie realități prea puțin plăcute, ținând de egocentrismul zgomotos, bovaric, nemăsurat al celor din lumea scenei, în culisele căreia se duc lupte sângeroase. Sunt mulți oameni în teatre, în instituții și în afara lor, dar prea puțini oameni de teatru, constata, cu amărăciune, un fost director de teatru, un intelectual de mare calibru.

              Cei care „demască” acum vârsta unor mari artiști, de parcă asta ar fi o vinovăție impardonabilă, îmi amintesc de alte stupide campanii împotriva „dinozaurilor”, „expiraților”, „perfuzabililor”, purtate de niște iluștri anonimi, de indivizi ignari. Creativitatea nu ține însă cont de vârstă, și sunt mulți seniori mai vii și mai proaspeți decât unii tineri prea grăbiți și cu pretenții ce le depășesc potențialul real. Mereu nemulțumiți, având ceva de revendicat, protestatari fără cauze reale, acești rătăciți de bunul-simț elementar s-au autodemascat drept ascultători ai vocii naturii. Care ce spune? Ne amintește Silviu Purcărete: „Se știe că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuținate, mamiferele bătrâne sunt îndepărtate și sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele”.

              Am simțit cea mai apăsătoare tristețe văzând câtă josnicie, prostie și urâțenie morală colcăie în niște oameni pe care-i credeam mai sensibili decât alții, mai idealiști, iubitori de frumos, din moment ce se prezintă drept artiști.

              ACSRȘ „Nord-Est”, figură onorabilă

              Zilele trecute s-a derulat cea de-a 14-a ediție a „Cupei Orașului Bicaz” la șah, organizată de clubul local Bicazul. Competiția, desfășurată în sistem elvețian, șah clasic., 6 runde, 90 minute+30 sec/ mutare a reunit 150 de sportivi, printre care marele maestru Vasile Sănduleac, maestrul FIDE Marius Abramciuc (Republica Moldova) și maestrul FIDE George Stoleriu (Politehnica Iași).

              Câștigătorul turneului a fost Marius Abramciuc, 2335 ELO. Băcăuanii de la ACSRȘ „Nord-Est” s-au prezentat cu un lot format din 17 șahiști seniori și juniori. Cei mai bine clasați de la „Nord-Est” au fost Rafael Ienășoaie (locul 5 în clasamentul general, cu 5 puncte), Gheorghe Țurcan (locul 3 categoria ELO 1300-1600, cu 4 puncte),  Eugen Durac (locul 4 categoria ELO 1300-1600, cu 4 puncte) și Maria Ivu (locul 4 categoria ELO 1001, cu 3 puncte).

              Și ceilalți membri ai clubului băcăuan au făcut o figură onorabilă, ei fiind clasați în următaorea ordine: Gabriel Ienășoaie, cu 4,5 puncte, Costică Lupușoru, cu 4p., Jănică Negruț, cu 3,5 p., Andreea Lupeș, cu 3p., Petru Lupeș, cu 2,5 p., Daria Ecaterina Coșeraru, cu 2,5 p., Alexandru Ștefan Pintilescu, cu 2,5 p, Dragoș Iulian Dumitrașcu, cu 2,5p., Nicolae Elisei, cu 2p., Costel Emanuel Dumitrescu, cu 2p., Pavel Elisei, cu 2p., și Teodora Elisei cu 2p.

              De remarcat premiul 1 la categoria ELO 1600-1800 și locul 6 la general, cu 5 victorii și o înfrângere (la maestrul FIDE, George Stoleriu) pe care și le-a adjudecat băcăuanul legitimat la Micul Șahist Iași, Andrei Eugeniu Costache, care este campion național școlar la categoria sub 13 ani.

              CSM- JC Royal Bacău, gata pentru Naționale

              Ediția din acest an a turneului internațional de judo Cupa Miado’s a reunit, la finalul săptămânii trecute, pe cele patru spații de luptă ale Polivalentei din Sibiu peste 700 de sportivi de la cluburi din țară și din străinătate. Aceștia s-au întrecut la patru categorii de vârstă: U12, U14 și U16.

              La ultimele două categorii, CSM- JC Royal Bacău, grupare pregătită de Aurel Chelariu și Simona Aruș, a avut patru medaliați, toți patru urmând să participe, la finalul lui martie, la Naționalele Under 14 și Under 16, găzduite tot de orașul Sibiu.

              Din cei patru medaliați ai CSM- JC Royal Bacău, doi au urcat pe cea mai înaltă a podiumului: Cristian Prisacariu, la U14, 38 kg și Maria Chevici, la U16, 63 kg. Ceilalți doi laureați au avut evoluții de argint: Paula Stanciu, la U16, 48 kg și Ștefan Trișcariu, la U16, 81 kg. Aproape de un loc pe podium s-a aflat și Rareș Galea, poziționat al cincilea în limitele categoriei U16, 60 kg.

              Până la Campionatele Naționale U14 și U16 din 31 martie- 2 aprilie de la Sibiu, la sfârșitul acestei săptămâni, băcăuanii de la CSM sunt gata pentru o altă ediție a Naționalelor, cea de Seniori, de la Izvorani. La întrecerile pentru medaliile naționale din 24-26 martie, „CSMeii” se vor prezenta cu trei judoka: Andrei Buga la 66 kg, Ionuț Pușcașu la 90 lg și Mircea Croitoru la +100 kg.

              „Suntem încrezători în șansele sportivilor noștri de a face o figură cât mai frumoasă și la Campionatele Naționale de Seniori de la Izvorani, și la cele Under 14 și Under 16 de la Sibiu”, a declarat antrenorul Aurel Chelariu.

              Gauss se distanțează, Sportul face pană, iar Curița depășește

              Weekendul trecut s-a reluat campionatul Ligii a IV-a la nivelul Seriei 1. Prima etapă din retur a confirmat supremația primei clasate ACS Gauss, care s-a impus cu 2-0 în fața celor de la AS Negri prin golurile marcate de George Patriche (min. 45) și Bogdan Lupu (89). În urma acestui succes, Gauss s-a distanțat la șase puncte față de a doua clasată, AS Filipești, surclasată cu 5-0 în deplasare, de CS Faraoani.

              În Seria 2 s-a disputat a doua rundă a returului, care a înregistrat o nouă lideră: Viitorul Curița, echipă care din vară va deveni Viitorul Onești. În etapa a 13-a, Viitorul a câștigat cu 4-0 la Măgura Cașin și a depășit-o în clasament pe Sportul Onești, care, după surprinzătoarea remiză din runda inaugurală (1-1 acasă, cu Voința Oituz), nu s-a prezentat la Dărmănești, invocând o pană de microbuz.

              Seria 1

              Rezultatele etapei a zecea: ACS Gauss Bacău- AS Negri 2-0, Unirea Bacău- Siretu Săucești 1-1, CS Faraoani- AS Filipești 5-0. Partida AS Rapid Bacău- Flamura Roșie Sascut a fost amânată, iar Viitorul Nicolae Bălcescu a stat.

              Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 25 martie, ora 11.00: AS Filipești- Rapid Bacău. Ora 13.00: Siretu Săucești- CS Faraoani. Ora 15.00: Flamura Roșie Sascut- AS Negri. Duminică, 26 martie, ora 11.00: Viitorul Nicolae Bălcescu- Gauss Bacău.

              Clasament

              1 ACS Gauss Bacău            9        8        1        0        33-13 25p.

              2 AS Filipești                    9        6        1        2        26-15 19p.

              3 CS Faraoani                   9        6        1        2        23-14 19p.

              4 Viitorul Nicolae Bălcescu  8        4        1        3        22-9   13p.

              5 Siretu Săucești               9        4        1        4        16-17 13p.

              6 AS Negri                       9        4        0        5        17-20 12p.

              7 Unirea Bacău                 9        3        1        5        13-14 10p.

              8 Fl. Roșie Sascut              8        1        0        7        7-30   3p.

              9 AS Rapid Bacău              8        0        0        8        4-29   0p.

              Seria 2

              Rezultatele etapei a 13-a: Măgura Târgu-Ocna- AS Bârsănești 0-3, CS Dofteana- CSM Moinești 4-2, AS Măgura Cașin- Viitorul Curița 0-4, Voința Brătești- Viitorul Curița 0-4, Voința Brătești- Viitorul Căiuți 5-1, Bradul Mânăstirea Cașin- Voința Oituz 0-2. Partida UZU Dărmănești- Sportul Onești nu s-a disputat.

              Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 25 martie, ora 11.00: CSM Moinești- Sportul Onești, UZU Dărmănești- AS Bârsănești. Duminică, 26 martie, ora 11.00: CS Dofteana- Viitorul Curița, AS Măgura Cașin- Voința Oituz, Voința Brătești- Bradul Mânăstirea Cașin. Ora 16.30:  Măgura Târgu-Ocna- Viitorul Căiuți.

              Clasament

              1 Viitorul Curița                13      12      0        1        67-7   36p.

              2 Sportul Onești               12      11      1        0        67-9   34p.

              3 CSM Moinești                 13      9        0        4        49-19 27p.

              4 UZU Dărmănești            12      8        1        3        23-12 25p.

              5 AS Bârsănești                13      6        2        5        20-16 20p.

              6 CS Dofteana                  13      5        2        6        20-26 17p.

              7 AS Măgura Cașin            13      5        2        6        13-29 17p.

              8 Voința Oituz                  13      4        2        7        25-47 14p.

              9 Voința Brătești               13      3        2        8        23-43 11p.

              10 Bradul Mânăstirea Cașin 13      3        2        8        13-36 11p.

              11 Viitorul Căiuți               13      3        0        10      11-52 9p.

              12 Măgura Târgu-Ocna      13      0        2        11      6-41   2p.

              Amendă de 50.000 de lei pentru că au aruncat deșeuri de construcție în pădure

                Zilele acestea o echipă de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Bacău au efectuat o verificare amănunțită privind aruncarea a miii de tone de deșeuri din demolări/construcții provenite de la lucrările publice ale orașului Buhuși (decapări ale unor străzi și reabilitarea fostului cinematograf al orașului), deșeuri de anvelope uzate, deșeuri de plastice etc. în partea de nord a orașului respectiv în pădurea din zona Ciolpani. S-au identificat și arbori afectați.

                Garda Națională de Mediu a acordat o amendă contravențională în valoare de 50.000 lei, sancțiune complementară de desfiinţare a lucrărilor, aducerea terenului la starea iniţială și sesizarea organelor de cerecetare penală pentru eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate.