20 mai 2024
ActualitateUn bun manager al învăţământului băcăuan – Ion Popovici

Azi, un centenar

Un bun manager al învăţământului băcăuan – Ion Popovici

Foştii directori de şcoli generale şi licee şi-l amintesc ca pe unul dintre cei mai destoinici diriguitori ai învăţământului de aici (raionul, regiunea, judeţul Bacău). Ion Popovici (27 iun. 1923, Horgeşti) „a ştiut să atragă şi să menţină cadre didactice de calitate, într-un moment în care se pornise exodul spre alte zone ale ţării”, ne-a spus Mihai Semenov. Ex-directorul şcolilor „Al. I. Cuza” şi „Ion Creangă” îi aprecia înţelepciunea („Nu lua decizii pripite”) şi deschiderea către nou: „De la Ion Popovici a început modernizarea şcolii băcăuane, zonă aflată într-o strânsă competiţie cu Iaşiul”.

Colabora perfect cu Casa Corpului Didactic, cu Institutul Pedagogic de 3 Ani (a predat istoria aici o  vreme), cu Liceul  Pedagogic (ale cărui cursuri le absolvise), cu alte judeţe (Harghita, Alba etc.), cu care organiza schimburi de experienţă.

Până a fi inspector şcolar general, a fost învăţător în Recea, Horgeşti şi Tamaşi, director al liceelor „Vasile Alecsandri” şi „Lucreţiu Pătrăşcanu” (azi, „Gh. Vrănceanu”), preşedintele filialei locale a Societăţii de Ştiinţe Istorice. În anul 1965 a primit titlul de Profesor emerit. L-am cunoscut şi l-am asimilat imediat cu un alt reper al şcolii băcăuane: Lucian Agachi.



A fost preocupat de cercetarea ştiinţifică (în domeniul istoriei agriculturii regionale) şi a publicat în presa locală şi cea culturală („Ateneu”) articole din sfera şcolii şi istoriei în general. Ioan Ciută exemplifică aceasta cu articolul „Unirea, actul de naştere al României moderne”, apărut la 24 ianuarie 1968 (Enciclopedia judeţului Bacău, 2008, s.v.).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri