sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 957

„Școala Altfel „în compania jandarmilor montani.

    Jandarmii din Bacău au fost gazdele unei întâlniri cu mai mulți elevi de la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, care s-au aflat în vizită în stațiunea Slănic Moldova. În cadrul acestei întâlniri, jandarmii au discutat cu elevii despre rolul și importanța lor în societate, dar și despre siguranța pe munte și respectarea regulilor.

    Jandarmii au explicat elevilor cum să solicite sprijinul lor, ce înseamnă să fii jandarm și cum să devii unul. Aceștia le-au vorbit, de asemenea, despre echiparea necesară pentru o deplasare sigură pe munte și despre grija pentru mediul înconjurător.

    Jandarmii le-au promis elevilor că se vor revedea curând, la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, care se sărbătorește pe data de 3 aprilie și pe munte, pentru o supraveghere activă și neîntreruptă. Această întâlnire a fost o oportunitate valoroasă pentru elevi de a înțelege mai bine rolul și activitatea jandarmilor și de a învăța mai multe despre siguranța pe munte și respectarea regulilor în societate.

    Noile BMW-uri de Poliție au ajuns în Bacău

    Noile autospeciale achiziționate de Ministerul Afacerilor Interne au ajuns, în cursul acestei după-amieze, în județul Bacău.

    Vehiculele de ultimă generație vor intra în dotarea Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău şi vor deservi acțiunile de patrulare pe cele mai circulate drumuri din județ.

    „Sunt convins că noile dotări ale IPJ, precum şi implicarea polițiştilor de la Rutieră, vor contribui, semnificativ, la creşterea siguranței în trafic şi diminuarea numărului de accidente”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

    FOTODOCUMENT: Avion Junkers 88, avariat în Bacău, la 1941

    Imaginea alăturată reprezintă un avion bimotor german tip Junkers 88, care a suferit avarii importante în apropiere de Bacău.

    Fotografia a fost realizată în iulie 1941, deci este logic să presupunem că avionul aparținea Luftwaffe și a fost folosit în campania din Est, împotriva Rusiei.

    Cum avionul nu este distrus total, putem să presupunem că e vorba de o problema la decolare sau aterizare, aparatul capotând, probabil, pe pista aerodromului din Bacău sau într-o încercare de aterizare forțată.

    Fotografia este realizată de pilotul Werner Klakow, membru al escadrilei 27 ca pilot de transport în Grupul IV.

    Și-a început cariera de pilot în Detmold, Bielefeld, Neubiberg, Salzwedel, Munster – Handorf etc., in sfarsit scoala de vanatoare Werneuchen absolvită in 1939, primele zboruri le-a făcut spre Danemarca, Olanda, Belgia, a zburat mult in Franta, a fost internat în spitalul militar la Munster, a ajuns la Belgrad, Romania și, in final, în Rusia. Werner Klakow a fost și un fotograf amator.

    Junkers 88

    Viteza maxima: 510 km/h
    Lungime: 15 m
    Lungimea aripilor: 18 m
    Introdus in uz: 1939
    Motor: V12

    Incendiu de pădure la Oituz. Pompierii s-au luptat trei zile cu focul

      Pompierii băcăuani au intervenit timp de trei zile pentru lichidarea unui incendiu produs în cadrul Ocolului Silvic Privat Oituz.

      Apelul de urgență a fost primit în dimineața zilei de 25 martie, iar forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Onești și Moinești au fost trimise la fața locului.

      În prima zi, 16 pompieri militari și 19 lucrători ai Ocolului Silvic Privat au acționat cu două autospeciale de primă intervenție și comandă, un ATV și un microbuz.

      Incendiul a fost localizat în limitele găsite, însă a continuat să se manifeste și în cea de-a doua zi, când au fost trimiși la fața locului 24 de pompieri și cinci autospeciale de primă intervenție și comandă, precum și o autospecială de stins incendii de pădure și două tractoare ale lucrătorilor Ocolului Silvic Privat.

      Echipa pirotehnică a inspectoratului a intervenit pentru identificarea și ridicarea unor elemente de muniție rămasă neexplodată.

      Astăzi, 27 martie, acțiunea de stingere s-a reluat cu două autospeciale de primă intervenție și comandă, șapte pompieri militari și trei lucrători ai Ocolului Silvic Privat.

      Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11:00, însă lucrătorii Ocolului Silvic Privat Oituz rămân în continuare în supravegherea locului indicat. ISU Bacău îndeamnă cetățenii să manifeste prudență și să respecte interdicțiile privind focul deschis.

      S-a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru primul lot din Autostradă Bacău – Focșani construit de Umbrărescu

      Ministerul Transporturilor a emis luni, 27 martie, Autorizația de Construire pentru primul lot al autostrăzii Focșani – Bacău, un important proiect rutier care face parte din Autostrada Moldova (A7). Lotul 1, cu o lungime de 35,60 km, va fi construit de UMB și trebuie finalizat în doi ani și jumătate, conform termenului stabilit în contractul de execuție semnat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pe 15 decembrie 2022.

      Autostrada Focșani – Bacău este formată din trei loturi, cu o lungime totală de 95,902 km, și va avea 91 de poduri/pasaje, 5 noduri rutiere, 2 parcări de scurtă durată (stânga/dreapta), 2 parcări tip S1 (stânga/dreapta), 1 parcare tip S3 (stânga/dreapta) și 3 Centre de Întreținere și Coordonare. În cadrul autorizației emise de Ministerul Transporturilor, sunt incluse lucrări în localitățile Odobești, Mărășești, Panciu, Vânători, Garoafa, Bolotești, Țifești, Movilița și Pufești din județul Vrancea.

      Termenul de 30 de luni pentru finalizarea întregii autostrăzi Focșani – Bacău se calculează de la momentul emiterii Ordinului pentru Începerea Lucrărilor (OIL), pe care CNAIR urmează să-l emită în curând. Însă constructorul, UMB, a intrat deja în teren încă din ianuarie, conform informațiilor oferite de autorități.

      Autostrada Focșani – Bacău reprezintă cea mai lungă secțiune de pe Autostrada Moldovei și va conecta municipiile Focșani și Bacău, facilitând transportul rapid și sigur între cele două orașe și zonele adiacente. Este un proiect important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din regiunea Moldovei și va aduce beneficii economice semnificative pentru întreaga zonă.

      Crosul Jandarmeriei 2023 – VIDEO

      Jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău și Inspectoratul Județean Bacău au organizat „Crosul Jandarmeriei 2023”, întrecere sportivă în cadrul activităților dedicate Zilei Jandarmeriei Române, care la data de 3 aprilie împlinește 173 de ani.

      Susținerea și încurajarea activităților sportive în cadrul celor două unități de jandarmerie din Bacău constituie un obiectiv important, orientat spre menținerea și fortificarea sănătății jandarmilor.

      Această competiție a avut ca scop promovarea unui mod de viață sănătos prin practicarea sportului, atât în rândul nostru cât și în rândul societății civile. În acest sens am invitat mai mulți elevi și studenți din Bacău să participe, alături de noi, la această întrecere sportivă.

      Proba de concurs a constat în parcurgerea unei distanțe de 5000 de metri, iar jandarmii au demonstrat că pe lângă activitatea profesională pe care o desfășoară zi de zi, sunt buni și la activități sportive, de această dată testându-și capacitatea de rezistență.

      La băieți, cei 5000 de metri au fost parcurși în timpul cel mai scurt de un jandarm din Inspectoratul Judeţean Bacău, urmat de doi elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Vrâncenu ”Bacău, iar la fete pe prima treaptă a podiumului a urcat o elevă a Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu” Bacău, fiind urmată de o elevă a Școlii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău și o studentă a Facultății de Sport „Vasile Alecsandri” Bacău.

      Ocupanții podiumului au fost premiați cu medalii și cupe, dar învingători au fost declarați toți participanții la ediția din acest an a „Crosului Jandarmeriei”.

      „Ziua de 3 aprilie este ziua care ne reprezintă, ziua profesiei pe care am ales s-o trăim și avem în gând grija față de oameni, indiferent de anotimpul de afară.
      Vreau să vă mulțumesc tuturor, grație efortului depus suntem o echipă puternică, am depășit impasuri și încercări, am demonstrat că suntem mereu la datorie cu dedicație, competență și rezistență, într-un mediu deloc ușor.

      Transmit gânduri bune și mulțumiri elevilor, studenților și familiilor lor pentru încrederea acordată și le doresc mult succes în viitor”, a transmis, în încheiere, domnul general de brigadă Sandu Ion, comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

      Bacăul, gazda Olimpiadei Naționale Corale – etapa zonală (secțiunea Liceu)

        Inspectoratul Școlar Județean Bacău a organizat etapa zonală a Olimpiadei Naționale Corale, secțiunea Liceu, o manifestare de amploare, la care au participat 18 coruri de elevi din toată zona Moldovei, din județele Iași, Galați, Botoșani, Vaslui, Vrancea, Suceava, Neamț și, bineînțeles, Bacău. Evenimentul a avut loc duminică, 26 martie, începând cu ora 10.00, la Filarmonica „Mihail Jora” Bacău.

        Cu punctaje maxime (100) au fost declarate finaliste și calificate în etapa națională, care va avea loc la Tulcea, în perioada 5-7 aprilie 2023, formațiile „Collegium” de la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” Iași, Corul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani și Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava.

        Bacăul a participat în competiție cu două formații: Corul „Armonia” al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, dirijor prof. Anamaria Zodian, care a obținut Premiul I (cu 98 de puncte), și Corul „Flores Amicitiae” al Colegiului Național Catolic „Sf. Iosif”, dirijor prof. Adrian Farcaș, care a obținut Premiul II (cu 96 de puncte).

        Comisia de organizare și evaluare a fost formată din conf. univ. dr. George Dumitriu, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași (președinte de onoare al juriului), prof. Ana -Maria Egarmin, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Bacău (președinte), prof. Ionela Sandu, inspector școlar, Inspectoratul Școlar Județean Bacău (președinte executiv), prof. Irina Petronela Florian, inspector școlar, Inspectoratul Școlar Județean Iași și prof. dr. Adriana Cristina Busuioc, director adjunct al Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău (vicepreședinți).

        Olimpiada Națională Corală urmărește stimularea performanțelor elevilor în domeniul artistic, având ca țintă aprofundarea competențelor de interpretare artistică în domeniul muzical, însoțită de dezvoltarea aptitudinilor de studiu și comunicare în echipă, de evaluare, precum și cultivarea spiritului de competiție. Evenimentul a avut loc în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, aprobată prin ordinul al ministrului Educației, cu modificările și completările ulterioare. Această olimpiadă se organizează anual de către Ministerul Educației, inspectoratele școlare județene, cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al universităților, academiilor și facultăților de muzică, al Asociației Naționale Corale din România, precum și al forurilor administrative şi culturale locale – consiliilor județene şi locale, fundațiilor, asociațiilor, societăților şi sponsorilor.

        La final, împreună cu diploma obținută, acordată de organizatori, fiecare cor participant a primit și o Fișă de apreciere semnată de toți membrii juriului, în care, pe baza criteriilor de evaluare, se fac succinte aprecieri și se dau indicații de perfecționare.

        Efectul chirurgiei bariatrice asupra afecțiunilor asociate obezității

        Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală, competențe în Chirurgia bariatrică, Arcadia

        Excesul ponderal crește riscul de apariție a unor afecțiuni, iar tratamentul obezității are efecte incontestabile asupra acestora: ameliorarea sau remisia completă a comorbidităților, reducerea tratamentului medicamentos sau renunțarea în totalitate la acesta. Printre afecțiunile asociate și întreținute de obezitate se numără cele cardiovasculare, diabetul zaharat de tip 2, dislipidemia, sindromul de apnee în somn, precum și alte afecțiuni osteoarticulare, digestive (reflux gastroesofagian), urogenitale (incontinență urinară la efort în cazul femeilor) și altele.

        Un pacient obez în vârstă de 67 ani a accesat prima consultație de Chirurgie bariatrică și metabolică la Spitalul Multidisciplinar Arcadia în iunie 2021. La data prezentării în consultație avea greutatea de 111 kg pentru înălțimea de 1,66 m, indicele de masă corporală (IMC) fiind calculat la 40,2 kg/mp. Valoarea IMC situa pacientul în categoria obezilor de grad 3 sau a obezității morbide. Pacientul prezenta comorbidități specifice obezității. În primul rând, fusese diagnosticat în urmă cu 18 ani cu diabet, la momentul prezentării în consultație având diabet de tip 2 insulino-necesitant. Insulina fusese instituită în cadrul tratamentului pentru diabet în urmă cu 3 ani. Totodată, pacientul prezenta hipertensiune arterială, având și un accident vascular cerebral în antecedente în urmă cu aproximativ 4 ani. În plus, pacientul prezenta simptome zilnice de boală de reflux gastroesofagian.

        În urma efectuării bilanțului exhaustiv specific, pacientul a fost considerat eligibil pentru o intervenție de tip Bypass Gastric în Y, care a fost efectuată în septembrie 2021. Această intervenție este indicația de elecție atunci când avem de a face la pacienții obezi cu boală de reflux gastroesofagian și, de asemenea, Bypass-ul gastric în Y este considerat a fi standardul de aur în tratamentul chirurgical adresat pacienților obezi cu diabet de tip 2.

        În urma efectuării intervenției, pacientul s-a prezentat regulat la controalele propuse. La controlul din iunie 2022, adică la 9 luni de la intervenție, s-a constatat că pacientul pierduse deja 40 kg, cântărind aproape 70 kg. În același timp, trebuie subliniat faptul că în privința tratamentului diabetului, necesarul terapeutic a scăzut considerabil în sensul că acest diabetic vechi, în evoluție de 18 ani, a ajuns să renunțe la insulină, rămânând doar pe medicație antidiabetică orală. De asemenea, hipertensiunea arterială s-a ameliorat, impunând reducerea necesarului terapeutic pentru tratarea hipertensiunii de la asocierea a două medicamente diferite la doar o jumătate de comprimat dintr-un singur medicament.

        În cadrul consultației de la 9 luni post intervenție pacientului i s-a calculat un IMC de 26,4 kg/mp, tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni fiind de asemenea oprit cu 3 luni înainte în urma controalelor medicale care au atestat absența refluxului gastroesofagian, pacientul fiind asimptomatic din acest punct de vedere.

        Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

        Dr. Sebastian Ralea, medic specialist Chirurgie generală, competențe în Chirurgia bariatrică, Arcadia

        www.arcadiamedical.ro

         

          Trecutul Slănicului văzut prin ochii prezentului de scriitorul Nicolae Gane

        Contiuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.

        În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.

        În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 6, Anul VI, Sâmbătă, 2 august 1908.

        Din sumarul acestui număr: redactorul-șef anunță suspendarea apariției Curierului, până la începutul sezonului viitor; Sinaia Moldovei sau Sinaia Munteniei?; un profesor universitar din Germania, încântat de cele văzute în stațiune; o superbă poezie inspirată de natura înconjurătoare; Slănicul mereu la superlativ; scriitorul și politicianul Nicolae Gane își amintește de cum arăta Slănicul la patruzeci de ani de la prima sa vizită, dar și cum îl vede el în prezent; o nuvelă despre o întâmplare cu accente comice petrecută la farmacie; în Sala de teatru a Cazinoului vizitatorii stațiunii au la dispoziție și în această lună, un superb cinematograf.

        Aproape de încheierea sezonului estival din 1908, redactorul-șef, M. Miereanu, anunță suspendarea apariției ziarului până la începerea sezonului balnear din 1909: ,,În sezonul 1908 am apărut în luna iunie, în tot cursul lunii iulie, ca și în prima parte a lunii august, adică pe tot parcursul sezonului balnear. Datoria ne-am îndeplinit-o – credem – cu prisosință și anul acesta, contribuind pe cât s-a putut, la înalțarea celei mai frumoase stațiuni balneare a României, Slănicul Moldovei. Publicul ne-a dat toată încurajarea, ziarele vorbind despre Curierul Slănicului în aprecieri măgulitoare, administrația băilor ne-a făcut toate înlesnirile posibile, iar peste tot locul am găsit cea mai mare bunăvoință. Astăzi, când satisfăcuți de datoria îndeplinită încetăm activitatea noastră, nu ne rămâne decât să mulțumim tuturor, pentru concursul ce ne-au dat și să ne exprimăm speranța că și în viitorul sezon al băilor, când Curierul Slănicului va reapare, se va bucura de aceeași simpatie ca și în anul acesta”.

        Subiectul Slănicul vs. Sinaia, sau cum l-am reformulat eu, Sinaia Moldovei vs. Sinaia Munteniei, este unul care apare cu obstinație în materialele redactate de M. Miereanu, de altfel, un bun prilej de a promova imaginea stațiunii Slănic-Moldova prin toate mijloacele posibile. În articolul din acest număr, ,,Slănicul sau Sinaia?” autorul mai schimbă/actualizează cele scrise până acum pe această temă: ,,Dar Sinaia Moldovei e cu totul alceva. Ea n-are aproape mai nimic din măreția sălbatică a Sinaiei, nici din oficialitatea și rafinamentul ei. E cu totul altceva. Munții Slănicului sunt egali: egali în înălțime, egali în bogația de verdeață. Nimic din măreția grozavă a stâncilor goale. Blânzi și prietenoși, ei și-au dat parcă mâna cu toții, s-au strâns bine unul lângă altul, ca niciun curent din cele multe și vrăjmașe să nu poată tulbura liniștea dulce a aerului. Hotelurile mari stau vesele în bătaia blândă a soarelui; puținele vile își ascund fațadele cu storuri de lemn în umbra codrilor de fagi; pe aleile curate și liniștite covoare de flori râd în soare, umezite de răcoarea dimineții; muzica răsună toată ziua din umbra brazilor. Spre izvoare, comori de sănătate, se duc și vin fețele înviorate; ascunsă în pădure, apa, sub atâtea aplicații variate destinde nervii istoviți de frământarea vieții; spre Cascada gălăgioasă, aleile parfumate te momesc ca o magie și pretutindeni e atâta aer, atâta lumină, atâta viață prietenească!… Iar seara, când din sutele de globuri lumina electrică se revarsă în valuri, începe teatrul, jocurile de căișori, plimbarea pe terasele parcului, cu infinitatea nuanțelor de lux și de frumusețe, din care Slănicul și-a creat o reputație atât de invidiată. De aceea, viață intimă a Slănicului răscumpără măreția Sinaiei. Și nu puțini sunt aceia care vin și rămân aici, după ce ani de zile n-au vrut să cunoască decât Sinaia. Chestie de gust, la urma urmei! Între luxul, spiritul, exuberanța pasională a unei femei de lume și între delicatețea, modestia, frumusețea discretă a alteia, câți nu ar fi gata s-o prefere pe cea din urmă?” Iată ce mod de a atrage privirile spre frumoasa natură a Slănicului, a vieții sale intime!

        Și tot același neobosit M. Miereanu se plimbă prin mulțimea vizitatorilor, în căutarea de figuri noi, pentru a le smulge câte o impresie pentru caietul de amintiri al Slănicului: ,,Reputația apelor de la Slănic, precum și a minunatelor priveliști din aceste locuri, a trecut și peste hotare. Astăzi am avut ocazia să înâlnim și să vorbim cu un german, originar din Leipzig, numit Eduard Schubner, profesor universitar acolo, care aflându-se în țara noastră a ținut să viziteze – și pentru o zi măcar – frumoasa noastră localitate. Dl Schubner ne declară că încă demult a auzit `vorbindu-se de bine` de Slănicul din România, dar acum văzându-l cu ochii a rămas mai mult decât încântat: `Sunt priveliști fermecătoare și ape incomparabile, care ar face fală oricărui stat. România poate fi mândră de acest giuvaier și trebuie să se îngrijească de Slănicul Moldovei, ca de o podoabă`”. La finalul articolului, pe care l-a intitulat ,,Succesul Băilor noastre”, autorul nu uită să spună că mai sunt multe persoane care nu pot, sau mai bine zis nu vor să înțeleagă ceea ce foarte bine a înțeles și apreciat profesorul universitar german, sau alți străini care au vizitat Slănicul: ,,Obiceiul rău -însă `à la mode` – face pe cei mai mulți să se ducă în străinătate, îndurând drumuri ucigătoare, zadarnice și cheltuieli exorbitante, pentru a găsi locuri și ape – foarte deseori – de valoare îndoielnică. Credem că a sosit timpul să ne folosim de apele noastre, înălțând Slănicul la rangul ce i se cuvine”.

        O nouă poezie inspirată de frumusețea peisajului slănicean și semnată de poetul George Tutoveanu, completează colecția de perle literare a ziarului:

        ,,Din munți”

        ,,Pe zări de cristal / E luna-n splendoare; / Și-n codrul de fag / Suspin de izvoare. / Se cerne de sus / Pe munții sihaștri / Eternul mister / Din lumile albastre… / Spre vârfuri mă duc / Să scriu dragii mele / Pe-o filă de cer/ Cu raze din stele.”

        Preamărirea stațiunii (de altfel binemeritată) continuă și în articolul ,,Slănicul”, cu superbe descrieri: ,,Aruncat în văgăunele tainice ale munților înveșmântați în verdele întunecat al brazilor, cochet și elegant ca feeria amețitoare a unei serbări venețiene, Slănicul stă liniștit în pustiul maiestuos al naturii sălbatice, asemenea unui buchet frumos ce se răsfață pe sân neprihănit de fecioară. (…) Oricât de mult s-a schimbat aspectul Slănicului sub irezistibila înrâurire a exigențelor civilizației, oricât de adânc a pătruns securea modernizării în sălbăticia superbă a naturii virgine, Slănicul a rămas același, mândru și sălbatic, poetic și minunat. Iar Slănicul e o frumusețe ce nu va pieri niciodată. Ieri, un colț tainic și necunoscut de nimeni aproape, astăzi localitatea de predilecție a celor ce sunt mistuiți de chinurile doborâtoare ale bolii. Slănicul de astăzi nu mai este o simplă stațiune balneară ca oricare alta, nu e o simplă cerință a unor conveniențe deșarte, ci e o imperioasă necesitate morală și fizică pentru aceia care au sorbit vreodată din poezia lui, dar și o ispititoare speranță pentru aceia ce nu-l cunosc decât doar din auzite. Sacrificiile ce s-au făcut pentru desăvârșirea organizării administrative a Slănicului au fost și ele întotdeauna, un puternic imbold pentru populația de dincoace și de dincolo de Carpați, care a găsit în sălbăticia sublimă a naturii Slănicului, ca și în eleganța cochetă a dotărilor lui, cel mai ales colț de liniște și de repaus sufletesc. Iată de ce frumusețea Slănicului va fi eternă, iată de ce fiecare clipă ce trece, desăvârșește frumusețea lui fascinantă!”

        Sătul de căldura de peste 40 de grade resimțită la Iași, scriitorul și omul politic, Nicolae Gane, cel care și-a depănat amintirile de la Slănic-Moldova în mai multe lucrări literare, poposește din nou la umbra răcoroasă a munților Slănicului: ,,Îmi luai deci geamantanul și un bilet de drum de fier… și tiva!… a doua zi dimineață eram în creierii munților, la Slănic”.

        Aici, ,,pe o bancă lustruită, la umbra unui brad”, într-un moment de adâncă contemplare, când nostalgia trecutului pune stâpânire pe întreaga lui ființă, el deschide un arc peste timp în scrierea intitulată ,,Slănicul de ieri și de azi”.

        În fapt, un remember, la patruzeci de ani de la prima sa vizită în stațiune (în 1868, pe când era procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași, n. a.), din care pare să rezulte drept câștigător, trecutul și nu prezentul:

        ,,Dar, ce deosebire între Slănicul cum îl știam eu în urmă cu patruzeci de ani și cum îl revăd acum! Mai întâi trebuiau două zile încheiate ca să ajungi cu cai de poștă de la Iași la Târgu-Ocna, iar mai apoi, aproape o zi întreagă până la Slănic. Nu era tocmai comod acest mijloc de locomoție, dar era tipic, culoare locală și avea partea sa poetică. Roțile sfârâiau, potcoavele scăpărau, iar trăsura se legăna ca o barcă pe apă bătută pe valuri. Au trecut acele timpuri, cu surugii, cu cai și cu moravuri cu tot. Slănicul, cel cu ape tămăduitoare, înfundat în adâncul munților, îmi apare acum ca o cucuoană gătită de duminică, sulemenită și cu pretenții de maniere elegante. Codrii, în care mă plimbam pe poteca cerbului, întretăiați acum de alei, parcă sunt pieptănați, anume aranjați, ca niște decoruri de teatru. Vilele răsar din verzișul arborilor, obraznice, cu acoperișuri meșteșugite, cu foișoare ornamentate, cu balcoane decorative, dându-ți impresia străinătății. Singură, o bisericuță veche, ca un cuib tainic de sihăstrie, uitat de mâna modernă distrugătoare, mai evocă amintirea Slănicului de odinioară. Căsuțele cele albe văruite, care înconjurau mai demult ca niște chilii de mănăstire, unde părinții și bunicii noștri duceau viața simplă și patriarhală, unde Costache Conachi și Costache Negri veneau în toate verile să imortalizeze Slănicul în versuri săpate în coaja brazilor, astăzi… vai!… sunt înlocuite cu hoteluri și restaurante pretențioase, cazinou cu săli de bal și de teatru, chioșcuri pentru muzici militare și jocuri de căișori etc. În aceste zidiri de paradă furnică o lume nenumărată, oameni străini unii de alții, adunați din toate ungherele țării și din toate straturile sociale; iar eu, cu cât mă văd între mai mulți, cu atât parcă sunt mai singur. Nu știu pentru ce, dar toată această spoială de civilizație, mi se pare o schilodire, o profanare a naturii. Acolo unde căprioarele și cerbii se hârjoneau liberi în imensitatea codrului, acolo unde nu eram deprins să aud din tinerețile mele altceva decât glasul frunzelor și păsărelelor, întrerupt din când în când de cântecul buciumului care parcă era însuși graiul viu al muntelui, astăzi auzi, o Doamne, muzica Regimentului de Roșiori din Bârlad cântând `Traviata` și `La belle Hélène!… Ce-or fi zicând dihăniile sălbatice trezite din liniștea lor de aceste sunete, care zguduie ecourile așa de pocit?” Însă tot el revine, la sentimente mai blânde, conștient de cât de ciudată este natura umană, veșnic nemulțumită, mereu în căutare de himere: ,,Când ești departe de lume, rătăcit, uitat în mijlocul naturii virgine, dorești civilizație, perne moi, cafele cu coniacuri – și câte și mai câte. Când le ai, pe toate acestea, ca acum, regreți poetica sălbăticie a naturii cu asprele ei incomodități. Așa-i omul”.

        Și, privind oarecum indiferent la toate cele din jurul lui, scriitorul conchide: ,,În cele din urmă, oricât aș regreta trecutul cel frumos din tinerețile mele, nu pot întoarce roata timpului îndărăt, așa că voi pleca în disperarea neputinței mele la Cazinou, unde o să comand `une omlette aux fines herbes` (omletă cu verdeață) și un `biftec garni` (friptură la grătar garnisită cu legume, orez etc). Mai zi că nu sunt un om care mă mângâi ușor de profanările civilizației!”

        Iar la o masă vecină, nelipsitul Nae Peruzescu, fanfaronul cel lăudăros, descris – așa cum menționează ziarul – în chip minunat de N. Gane în nuvela ,,Două zile la Slănic”, îi pune acestuia o întrebare retorică: ,,Ei, nenișorule, când oare voi vedea Slănicul ieșit din ruginita lui sălbăticie, ca să-l pot și eu asemui cu băile civilizate din străinătate?”. Iar scriitorul șopti mai mult pentru sine: ,,Se vede că în marea simfonie a lumii trebuie și astfel de note”.

        O scurtă povestire cu accente comice și intitulată ,,În ziua cununiei” întâmpină cititorul la rubrica ,,Nuvelele noastre”. Acțiunea se petrece în farmacia stațiunii, unde clientul Andrei Răceanu îi cere farmacistului practicant, o soluție pentru curățenie (un purgativ, n. a.), care să nu se simtă, să nu se cunoască la gust. Bineînțeles, după o mai îndelungată așteptare, practicantul farmacist, care-l vede pe client și deosebit de încălzit, îl servește cu un pahar de limonadă. După ce își termină băutura, practicantul îl întrebă dacă a simțit ceva, vreun gust mai deosebit…

        Atunci, Andrei, care bănuia ceva și care se îngăbenea la față tot mai tare, a fost în cele din urmă lămurit: ,,Apoi, asta era curățenia… Așa-i că n-ați simțit-o, nu-i așa?” Andrei, aproape în pragul nebuniei izbucni: ,,Cum? Curățenie? Dar bine domnule, ce-ai făcut? Dar nu era pentru mine, era pentru soacră-mea. Iar eu mă găteam să merg la cununia civilă!” Și finalul: ,,Pe când farmacistul alerga în odaia de alături ca să nu-l pufnească râsul, Andrei rămase mut, nemișcat, cu privirea fixă pe eticheta flaconului cu pricina: `Farmacia Curții Regale – La ochiul lui Hipocrate`”. Nuvela este semnată de un alt colaborator al ziarului slănicean, prozatorul și poetul Eugen N. Herovanu (despre care am mai pomenit într-un episod anterior), doctor în drept, om politic și fost primar al Iașului (1922).

        Printre știrile acestui număr al ziarului, mai aflăm că ,,în afară de celelalte numeroase distracții, vizitatorii Slănicului vor găsi și în luna august, un superb cinematograf, cu un repertoriu bogat și compus din piese de mare valoare”.

        Serialul continuă, cu sezonul din 1909…

        Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA

        Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

        Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.

        Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.

        Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.

        (Va urma)

         

         

        Atenție, șoferi! ANM a emis trei avertizări de vreme rea

          Cod galben valabil în intervalul 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23.
          Fenomene vizate: intensificări ale vântului;
          Zone afectate: conform hărții.
          Cod portocaliu valabil în intervalul 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23.
          Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol puternic;
          Zone afectate: Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1500 metri (conform hărții).
          Cod roșu valabil în intervalul 28 martie, ora 02 – 28 martie, ora 14.
          Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului;
          Zone afectate: altitudini de peste 1800 metri în Carpații Meridionali (conform hărții).
          CNAIR face apel către conducătorii auto ca în aceste condiții să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să evite frânările și schimbările de direcție bruște, să păstreze distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respecte restricțiile instituite pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul

          Ce soluții ai dacă ești lovit în trafic de un șofer cu RCA la Euroins

          Dacă sunteți șofer, cu siguranță vă întrebați zilele acestea ce trebuie să faceți în caz că sunteți lovit în trafic de un asigurat RCA al societății Euroins. În primul rând, trebuie să știți că absolut toate daunele de acest tip vor fi despăgubite de FGA în limita a 500.000 de lei per dosar, probabilitatea ca Fondul să nu aibă capacitatea de a plăti fiind nulă, scrie studiifinanciare.ro.

          În al doilea rând, este important de reținut că, având în vedere că Decizia ASF privind ridicarea autorizației de funcționare a Euroins a fost publicată în Monitorul Oficial (MO), se pot depune deja cererile de despăgubire. După 60 de zile de la publicare, care s-a făcut vineri, 17 martie 2023, vor putea începe și plățile.

          Trebuie subliniat și că despăgubirea se va face chiar dacă service-urile cărora vă veți adresa refuză reparația fără plata imediată. Prima variantă este să plătiți reparația din banii dumneavoastră. Ulterior, cu documentele primite de la service, sunteți îndreptățit să vă adresați FGA pentru recuperarea sumei.

          Este adevărat că pe această variantă nu este exclusă posibilitatea ca FGA să nu aprobe întreaga sumă impusă de service, având în vedere că, potrivit legii, plata se face pe baza notei de constatare și/sau a reconstatării. De aceea este recomandat ca, dacă folosiți această metodă, să identificați un service care să aibă toate documentele în regulă (acest lucru poate fi verificat pe site-ul RAR) , dar și care nu practică tarife exagerat de mari raportat la nivelul pieței.

          Regie proprie pentru cei care pot aștepta o perioadă

          A doua variantă este să mergeți direct la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) și să cereți despăgubirea în sistem regie proprie. Menționăm că, în prezent, pe piață majoritatea firmelor practică și încurajează această metodă. Practic, păgubitul primește o sumă de bani cu care se duce și își repară mașina unde dorește.

          Este adevărat și că aceste sume sunt, în general, sub devizele emise de service-uri în situațiile în care păgubitul merge cu mașina lovită direct la unitatea reparatoare, însă, pentru mașinile mai vechi de 10 ani, de exemplu, metoda poate constitui un avantaj. Clientul are libertatea de folosi inclusiv piese after market, acolo unde nu e vorba de elemente de siguranță, sau chiar piese de la dezmembrări, pentru mașini foarte vechi.

          Conform legii, plata în sistem regie proprie nu presupune depunerea niciunui document justificativ. Calculele sunt făcute de FGA în sisteme informatice de specialitate, cum ar fi Audatex, care redau prețurile medii ale pieselor și ale orei de manoperă.

           

           

          Biocombustibilii folosiți în activitatea de transport nu trebuie ”să ia pâinea de la gura oamenilor”

          Germania a ajuns la un acord cu Comisia Europeană privind comercializarea mașinilor noi cu motoare pe combustie și după 2035, dacă acestea folosesc combustilibi ecologici. Sigur această măsură, conform unui studiu AEI aduce creșteri ale prețurilor mașinilor. Printre cei mai vizați ecocombustibili sunt biocombustibilii, dar aceștia, astăzi, folosesc terenurile agricole cu un pericol real asupra securității alimentare, conform unei analize AEI.

          Începând cu anul 2018, în toate statele Uniunii Europene, pentru ca șoferii să înțeleagă ușor ce tip de carburant este compatibil cu mașinile lor indiferent în ce țară alimentează se folosesc codurile E5, E10, B7 sau B10, care simbolizează cantitatea de biocombustibili din carburant. Mai exact, E provine de la bioetanol, B de la biodiesel, iar numărul din dreptul fiecărei litere simbolizează cantitatea procentuală de biocarburant din compoziția carburantului. Practic, E5 înseamnă că benzina cu care alimentezi și are în compoziție 5% bioetanol. 

          Totuși, utilizarea biocombustibililor în compoziția carburanților este reglementată încă din anul 2009, atunci când Uniunea Europeană a lansat Directiva pentru Energie Regenerabilă. Scopul final al acestei directive a fost să permită o reducere a emisiilor de dioxid de carbon în timpul utilizării mașinilor cu motoare termice, în contextul în care la vremea respectivă mașinile electrice erau la fel de frecvente precum sunt astăzi călătoriile turistice în spațiu.

          Conform Transport&Environment în Europa:

          – bioetanolul folosit în compoziția benzinei provine în special de la culturi agricole precum porumb (49%), grâu (21%) și sfeclă de zahăr (19%). Nivelul biocombustibil înseamnă cca 6.8% bioethanol în benzină.

          – biodieselul provine în special de la culturi agricole precum ulei de răpiță (36%), ulei de palmier (30%) și ulei de soia (14%). Nivelul biodieselului înseamnă cca 8.1% biodiesel în motorină.

          Combustibilii durabili pentru transporturi pot juca un rol esențial în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în toate sectoarele de transport. În prezent, sectorul aviației și cel maritim se bazează aproape exclusiv pe combustibili fosili.

          Regulamentul privind asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru un transport aerian durabil (cunoscut și drept inițiativa ReFuelEU în domeniul aviației) și regulamentul privind utilizarea combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon în transportul maritim (FuelEU în domeniul maritim) vizează creșterea gradului de utilizare a combustibililor durabili de către aeronave și nave pentru a-și reduce amprenta de mediu.

          Creșterea cantităților de biocombustibili care trebuie să fie folosiți în transporturi, raportat la consumul total anual

           

          2025

          2030

          2035

          2040

          2045

          2050

          Autovehicule

          10%

          14%

          12%

          9%

          8%

          7%

          Aviatie

          2%

          6%

          20%

          32%

          38%

          63%

          Maritim

          2%

          6%

          13%

          26%

          59%

          75%

          Întrucât provin din diverse culturi agricole, biocombustibilii au început să fie criticați că “fură pâinea de la gură” la propriu pentru milioane de oameni.

          Astăzi pentru necesarul de biocombustibil al Europei se folosesc cca. 8 milioane Ha de teren pentru cultivarea plantelor pentru a se produce bioethanol și cca 34 milioane Ha pentru cultivarea plantelor pentru producerea biodiesel. Cele 42 de milioane de teren folosit pentru a produce biocombustibil, ar puatea asigura hrana pentru 10 milioane de oameni (considerând că pentru a hrăni 4 oameni este nevoie de un Ha de teren).

          În situația în care în anul 2050 s-ar obține întreaga cantitate de biocombustibil exclusiv din plante ar fi necesare cca. 154.000 milioane de Ha, care ar putea asigura hrana pentru cca. 38 milioane de oameni.

          În România nu se produce bioethanol, întreaga cantitate necesară aditivării benzinei fiind importată. România produce însă aproape toată cantitatea de biodiesel.

          Tocmai pentru a nu se ajunge într-o astfel de situație, Fit for 55 vine și instituie obligația de a reduce drastic cantitatea de biocombustibili obținuți din plante cultivate și orientarea către biocombustibili obținuți din ulei alimentar uzat, deșeuri etc.

          În fapt există trei generații de biocombustibili:

          Biocombustibili de prima generație – 1 G – acestea sunt cele care au o origine în culturile agricole care sunt folosite pentru obținerea produselor alimentare destinate consumului uman. Aceste sisteme de producție sunt cele mai simple și mai ieftine, deoarece sunt folosite rămășițele producției acestor alimente. Cu toate acestea, are unele limitări care pot pune în pericol aprovizionarea cu alimente și biodiversitatea prin reducerea speciilor de plantații din ecosisteme. Cantitatea de biocombustibili din prima generație se va reduce simțitor în următorii ani, redânduse astfel terenurilor culturilor destinate oamenilor și animalelor.

          A doua generație de biocombustibili – 2 G – se obține din biomasa produsă în mediul forestier. Aceste materiale sunt lignocelulozice și naturale sunt lemnoase sau fibroase. Sunt biocombustibili care continuă să reducă emisiile de CO2 în atmosferă, dar sunt mai scumpe și mai complicate de produs decât prima generație.

          Biocombustibili de a treia generație – 3 G – acestea provin din biomasă care nu este destinată consumului uman sau deșeurilor. În această categorie includem microalgele. Tehnicile de biologie moleculară sunt utilizate în producția sa și microalgele pot fi generate pentru producția ulterioară de biocombustibil.

          Progrese tehnologice importante se realizează în a doua și a treia generație, deoarece acestea sunt cele mai potrivite pentru a înlocui combustibili fosili care domină piața astăzi și vor fi biocombustibilii care s evor produce în viitor pentru a acoperii obligațiile stabilite.

          Dumitru Chisalita

          Presedinte Asociația Energia Inteligentă

          Centenarul Constituției României Mari pe timbre și monede

            Romfilatelia introduce în circulație, luni, 27 martie, emisiunea de mărci poștale „Centenarul Constituției României Întregite”, alcătuită din trei timbre și o coliță dantelată, precum și un plic prima zi. Emisiunea va fi și în magazinul Romfilatelia din Bacău. Și BNR a lansat o emisiune de monde de aur și de argint cu aceeași temă. La 28 martie se împlinesc 100 de ani de la adoptarea primei Constituții a României Mari, lege fundamentală unică pentru toate provinciile istorice unite cu țara mamă, la 1 decembrie 1918.

            Pe timbrul cu valoarea nominală 2,90 lei, imaginea Regelui Ferdinand I, supranumit Întregitorul, este asociată cu cea a coroanei de oțel cu care a fost încoronat la Alba Iulia. Timbrul cu valoarea nominală 4,30 lei redă imaginea artizanului Legii Fundamentale și a altor momente importante ale istoriei României, prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, alături de cea a stemei Regatului României. Pe timbrul cu valoarea nominală 11 lei sunt reproduse imaginea juristului liberal și senator Constantin G. Dissescu, raportorul Legii Fundamentale din 1923 și „creatorul ramurei dreptului constituțional și administrativ român”, asociată cu imaginea stemei Senatului României. Iar timbrul coliței emisiunii, cu valoarea nominală 34 lei prezintă, în fascimil, coperta volumului cu textul „Noii Constituțiuni”, încadrat de două file ale actului de promulgare semnat de Regele Ferdinand I.
            Aversul monedei de aur redă cupola palatului Adunării Deputaților din București în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”.
            Aversul monedei de argint redă cupola palatului Adunării Deputaților din București în perioada interbelică, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2023”.
            Reversul comun al monedelor prezintă portretele și numele Regelui Ferdinand I și al lui Ion I.C. Brătianu și inscripțiile „ADOPTAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI MARI – 100 ANI” și „1923”.

            Pag 1

              „La escuela de dinero”

              Dacă ar auzi expresia din titlul de mai sus, orice copil român născut în ultimii circa 11-14 ani în Spania, din părinții lui emigranți, și care vorbesc spaniola precum a doua lor limbă maternă, ar înțelege că e vorba de „Școala de bani”. În ultimele trei zile, mulți dintre ei au participat la un fel de „Școala altfel”, cum o fac până la vară, în etape de câte o săptămână, și elevii de pe la noi. Un concept de educație care a prins cheag în România de câțiva ani și în care apare tot mai des și numita „educație financiară”.

              Moda se practică acum și pentru elevii români din toată Spania, printr-o inițiativă a Ambasadei României în acest regat. Un drag coleg de breaslă, stabilit de câțiva ani în Tenerife, ne informează că la această inițiativă au aderat și Asociația Școala de Valori, din București și Liga Studenților Români din Spania. Cei mici au dobândit, astfel, noțiuni de bază despre bani și au învățat concepte precum „investiții”, „cheltuieli” și „economii”.

              Parcă îi văd și acum pe copiii de clasa a treia care au venit, cu șapte-opt ani în urmă, la Agenția BNR din Bacău pentru a afla câte ceva despre banii pe care îi mânuiau și ei, dar mai ales părinții lor. Cu ce ochi mari, curioși, au privit cupiurile strânse de prin multe colțuri ale lumii și cu ce deprinderi de oameni mari au manevrat leii românești pe care îi aveau în față.

              De atunci, au apărut în școli și manuale de educație financiară, iar o asemenea disciplină a căpătat tot mai mari valențe. M-am întrebat dacă ar fi potrivită o asemenea materie de studiu pentru copii care încă se mai joacă și încă mai privesc realitatea din jur cu destulă naivitate. Am văzut, însă, tot mai mulți astfel de copii cu câtă seriozitate au abordat domeniul.

              Și copiii din Spania pot spune oricând „No tenemos mucho dinero” (Nu avem bani mulți), pentru că sunt doar copii, dar pot învăța și ei la „Escuela de dinero” ce trebuie să facă atunci când vor avea.

              Cât de departe se poate întinde coarda?

              Practic, țările NATO care furnizează arme și muniții Ucrainei se află în prezent într-o stare de război nedeclarat cu Rusia. Aceasta este o situație extrem de sensibilă și periculoasă, care poate avea consecințe dramatice.

              Aflându-se într-o stare de război nedeclarat cu Rusia, un atac al acesteia la adresa țărilor NATO care sprijină Ucraina poate pune probleme activării Articolului 5 al Tratatului NATO. Acest articol prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor, iar ceilalți membri sunt obligați să ofere sprijin militar și politic.

              Într-o astfel de situație, o agresiune a Rusiei împotriva tarilor NATO ar putea să nu fie  considerată drept un atac extern, ci mai degrabă o reacție la agresiunea acestor state împotriva Rusiei. Aceasta ar putea face dificilă activarea Articolului 5 și ar crea o situație confuză cu privire la obligațiile statelor membre ale NATO.

              Mai important, în situația actuală, când legile și tratatele internaționale au fost deja încălcate de către tarile NATO care furnizează arme și muniții Ucrainei, poate fi dificil de presupus că tratatul NATO ar mai fi respectat în totalitate.

              Este posibil ca Rusia să decidă să își schimbe poziția față de aprovizionarea Ucrainei de către țările NATO și să înceapă să considere acest lucru ca fiind o amenințare la adresa securității sale. În acest caz, România, care sprijină Ucraina prin furnizarea de arme, muniții, combustibili și alte provizii, ar putea să fie expusă la un risc mai mare de atacuri din partea Rusiei.

              România se află într-o situație ingrată, cu o clasă politică iresponsabilă și care nu are legătură cu realitatea; această situație poate fi cu atât mai periculoasă, având în vedere poziția geografică strategică a țării noastre care, practic, amplifică efectul servilismului politicienilor.

              Există informații că întâlnirea dintre Putin și Xi a asigurat Rusia de întregul sprijin al Chinei, cooperarea dintre cele două țări urmând să devină și mai puternică, inclusiv în domeniul militar. Cu un astfel de sprijin, Rusia ar putea schimba tactica în Ucraina, trecând de la o operațiune militară special, la un război adevărat. E greu de crezut că va mai permite aprovizionarea Ucrainei de către NATO.

              Ce s-ar întâmpla dacă rachetele rusești ar lovi instalații militare din țările NATO? Ar fi război? Avioanele militare israeliene bombardează săptămânal Siria și nu s-a declarat război între cele două țări. Turcia a bombardat Siria, Iranul a bombardat Irakul, Azerbaigeanul a lovit teritoriul controlat de armeni în Nagorno Karabah si așa mai departe. Războiul dintre NATO și Rusia poate începe doar dacă țările NATO vor asta. Vor vrea? Polonia abia așteaptă. Anglia parcă ar vrea și ea; oricum este împinsă în față de SUA. Liderii români ar vrea și ei dar n-au cu ce. Dar Germania vrea război cu Rusia? Franța? Italia? Turcia? Greu de crezut…

              „Na-ți-o frântă, că ți-am dres-o”. Strada Mioriței: Epopeea continuă

              – pe sensul spre podul Mărgineni au reapărut două benzi, dar pe celălat sens a dispărut una

              Primăria a retrasat benzile de circulație pe strada Mioriței, în apropierea sensului giratoriu de la Podul Mărgineni, după ce, din cauza construcției unui scuar chiar pe prima bandă, curculația a fost ștrangulată. Acum, pe sensul de circulație către Podul Mărgineni sunt două benzi de circulație, dar pe celălalt sens, una dintre benzi a dispărut aproape de tot. La ieșirea din sensul giratoriu dinspre Gară pe Mioriței nu mai există decât o bandă de circulație și un ciot de ceva ce, probabil, există doar în notele de subsol din Codul Rutier. Șoferii care vin de pe Energiei vor trebui să se lupte cu cei care vin dinspre Gară pentru a intra pe Mioriței. Ramâne de văzut cum se va muta ambuteiajul zilnic de pe un sens pe altul.

              De unde a apărut problema?

              Timp de o săptămână, construcția realizată pe prima bandă a determinat o situație ciudată din punct de vedere al Codului Rutier: din cauza liniei continue, autobuzele care opreau nu ar mai fi avut voiie să iasă din stație iar șoferii de pe banda a doua care ar fi trecut de zebră nu ar mai fi avut voie să facă dreapta spre pod, fiind nevoiți, teoretic, să facă o tura prin sensul giratoriu. Primarul Lucian – Daniel Stanciu-Viziteu a dat vina pentru această situație pe actualul prefect care ar fi desenat proiectul de realizare al pistelor de bicicletă, lucru contrazis de prefect, care a spus că proiectul a fost aprobat de Consiliul Local, inclusiv în actuala legislatură. Deși vina este aruncată cu generozitate de la o parte la alta, documentele spun clar un lucru: în proiectul aprobat o dată cu studiul de fezabilitate înm ședința din 18 martie 2019 a Consiliului Local Bacău, scuarul de la trecerea de pietoni nu apare. Mai mult, în proiectul respectiv, pista de biciclete traversa strada Mioriței prin partea de sud a trecerii de pietoni, și nu pe la nord. Nu exista nici un scuar, iar pistele pentru biciclete erau pe trotuar, nu pe șosea.

              Nu este singura problemă

              Discuția din ultimele zile cu privire la problema construcției pistelor pentru biciclete nu s-a extins și la strada Gării, unde există, la fel, un refugiu construit pe trecerea de pietoni, care blochează prima bandă pe sensul de merse spre strada Mioriței. Primarul Viziteu susține că s-au mai identificat și alte probleme în proiect: Proiectul Centru – Șerbănești  prevedea pe Calea Bârladului, pe lângă cele 4 benzi de circulație, trotuare pe ambele sensuri, piste de biciclete pe fiecare sens, banda dedicată transportului in comun, fără să existe spațiu pentru asta; la Proiectul Centru – Insula de agrement s-a optat pentru sacrificarea traficului și a locurilor de parcare pe strada Alexandru cel Bun; la proiectul de coridoare Centru – Aeroport – ce vizează, printre altele, reabilitarea pasajului subteran de sub podul Narcisa – s-a constatat că liftul prevăzut nu încape și se impune reconfigurarea geometriei.

               

              CSM Bacău și Aerostar în play-off, FC Dinamo Bacău în play-out

              Etapa a 18-a, desfășurată weekendul trecut, a asigurat căderea de cortină peste sezonul regulat al Ligii a III-a. Două divizionare C băcăuane, CSM și Aerostar, vor continua campionatul în play-off, în timp ce a treia, FC Dinamo va evolua în play-out. În Seria 1, CSM Bacău își asigurase accederea în 1-4 încă din runda a 17-a.

              Miza ultimei etape era locul 3 pe care „CSMeii” lui Cristi Popovici și-l disputau cu Ceahlăul, cu care se aflau la egalitate de puncte. Băcăuanii s-au impus cu 3-1 pe terenul Csikszeredei 2, prin golurile marcate de Priboi (min. 26 și 65) și Aeroaiei (82), respectiv Szoke (87) și au fost la cinci minute de a încheia sezonul regulat pe poziția a treia. Din nefericire, golul marcat în min. 85 de fostul fundaș al Aerostarului, Stejărel Vișinar, a adus Ceahlăului o victorie cu 1-0 pe terenul Brodocului și, implicit, locul 3, la golaveraj. „CSMeii” intră în play-off de pe poziția a patra, care le va crea, în schimb, avantajul de a disputa acasă două din cele trei meciuri contra Ceahlăului. În play-off, dar în Seria 2, a intrat și Aerostar, care se duela de la distanță cu CSM Focșani 2007 pentru locul 4.

              Egale la puncte, cele două formații erau despărțite de golaveraj și de meciurile directe, ambele criterii favorizând formația băcăuană. În aceste condiții, Aerostarului îi era suficient ca în meciul din ultima etapă, de acasă, cu Sporting Liești, să nu înregistreze un rezultat inferior celui bifat de contracandidata CSM Focșani în compania Râmnicului Sărat. Sâmbătă, „aviatorii” lui Mișu Ionescu s-au impus cu 1-0 contra Lieștiului, grație penalty-ului transformat în mitanul secund de Ștefan Cosmin Pavel, asigurându-și, și în acest sezon, prezența în play-off, în timp ce Focșaniul a capotat cu același scor în fața râmnicenilor și a luat drumul play-out-ului.

              În fine, cea de-a treia echipă băcăuană din Liga a III-a, FC Dinamo, a câștigat vineri cu 4-0 în fața Limpezișului, prin golurile lui Curpăn (37), Drugă (40- 11 m și 43) și Ciumașu (65), într-o repetiție pentru play-out-ul Seriei 2. Și în play-off și în play-out se intră cu punctele adunate în sezonul regulat. În play-off se joacă după sistemul tur-retur-tur un campionat de nouă etape, la finalul căruia primele două clasate în Seria 1 se vor duela, în cruciș, cu primele două din Seria 2 pentru prezența în finala ce va decide promovata în Liga a II-a. Și echipele din play-out își păstrează punctele acumulate în sezonul regulat, cu precizarea că aici se va disputa un campionat tur-retur ce va însuma zece etape și care va avea ca miză evitarea ultimelor două locuri ce duc în Liga a IV-a.

              Seria 1

              Rezultatele ultimei etape din sezonul regulat: Știința Miroslava- Viitorul Darabani 3-0, Dante Botoșani- Șomuz Fălticeni 0-3 (la masa verde, Dante fiind exclusă din campionat pentru două neprezentări), Csikszereda 2- CSM Bacău 1-3, Rapid Brodoc- Ceahlăul Piatra Neamț 0-1, Bucovina Rădăuți- Foresta Suceava 2-0.

              Clasamentul final al sezonului regulat: 1) Foresta Suceava 42p., 2) Bucovina Rădăuți 37p., 3) Ceahlăul 33p. (golaveraj 42-23), 4) CSM Bacău 33p. (gol. 33-21), 5) Știința Miroslava 29p., 6) Șomuz Fălticeni 27p., 7) Viitorul Darabani 16p., 8) Rapid Brodoc 14p., 9) Csikszereda 2 10p., 10) Dante Botoșani 6p.

              Prima etapă din play-off (1 aprilie, ora 17.00): Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău.

              Seria 2

              Rezultatele ultimei etape din sezonul regulat: FC Dinamo Bacău- Voința Limpeziș 4-0, CSM Focșani 2007- CSM Râmnicu-Sărat 0-1, Unirea Braniștea- Dacia Unirea Brăila 2-0, Aerostar Bacău- Sporting Liești 1-0, Metalul Buzău- Viitorul Ianca 2-0.

              Clasamentul final al sezonului regulat: 1) CSM Râmnicu-Sărat 45p., 2) Metalul Buzău 41p., 3) Unirea Braniștea 37p., 4) Aerostar 34p., 5) CSM Focșani 31p., 6) Sporting Liești 27p., 7) Viitorul Ianca 19p., 8) FC Dinamo Bacău 16p., 9) Viitorul Limpeziș 5p., 10) Dacia Unirea Brăila 2p.

              Prima etapă din play-off (1 aprilie, ora 17.00): CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar, Metalul Buzău- Unirea Braniștea.

               

               

               

               

              U-mi-lin-ță! Și bătaie de joc

              CSM Bacău a fost surclasată cu 38-28 de echipa de pe locul 10, CSU din Suceava, în ciuda faptului că în  prima repriză a avut de mai multe ori patru goluri avans, iar la pauză a condus cu 17-16

              Încă o „nefăcută” în contul prim-divizionarei de handbal masculin CSM Bacău. După umilința din urmă cu o săptămână, suferită în fața Constanței, echipa antrenată de Sandu Iacob și Leonard Bibirig a înregistrat un nou eșec la zece goluri diferență. De data aceasta pe terenul unei echipe cu o poziție inferioară în clasament, CSU din Suceava. Sâmbătă, în etapa a 22-a a Ligii Zimbrilor, așa-zișii „CSMeii” au fost pulverizați cu 38-28, în ciuda faptului că prima repriză le-a aparținut.

              Băcăuanii au revenit de la 4-6 în min. 8, au condus apoi în mai multe rânduri la patru goluri (12-8, 13-9, 14-10), însă au intrat la pauză cu un avans minim: 17-16, asigurat de golul din final marcat de Serhel. Ce a urmat în partea secundă e de domeniul incredibilului. Având în Gavriloaia principalul realizator (13 goluri), sucevenii au reușit în 18 minute să înscrie de 14 ori, în timp ce oaspeții (care l-au pierdut și pe Esteki), nu au punctat decât în patru rânduri. În zadar a fost schimbată întreaga garnitură a Bacăului; CSU din Suceava a șters pe jos cu adversarii și s-a impus la un neverosimil 38-28.

              Chiar dacă și-a păstrat locul 8 (asta deoarece Buzăul a capotat la limită la Vaslui și a rămas la un punct în spate), CSM Bacău și-a pierdut onoarea și credibilitatea. Singurul lucru pe care l-ar mai putea găsi trupa lui Iacob și Bibirig se rezumă la nivelul explicațiilor. Nu că ar ajuta prea mult, dar nu trebuie uitat că la mijloc sunt bani publici tocați aiurea… Și dacă băieții ăștia tot s-au obișnuit să păcălească handbalul, următorul meci, cel de la Turda, cu Potaissa, va fi chiar de Ziua Păcălelilor.

              În jocul de pomină cu Suceava, Iacob și Bibirig au rulat următorul lot: Grigoraș, Freiwald- Esteki 4 goluri, Serhel 4, M. Bujor 4, Ganchev 3, Dobrincu 3, G. Bujor 2, Belchite 2, Ushal 2, Dospinescu 1, Stănescu 1, Costea 1, Brăescu 1, Rotaru, Coric. Sâmbătă, pe lângă umilitoarea înfrângere a CSM Bacău, în campionat s-au mai înregistrat rezultatele: Minaur Baia Mare- SCM Poli Timișoara 33-31, CSM Vaslui- HC Buzău 34-33, CSM Oradea- CSM Odorhei 30-26. După cum se vede, alții știu să se bată sau chiar să bată. La noi, în schimb, doar bătaie de joc!

              Eveniment important

              CĂTRE:

              BURSA DE VALORI BUCUREȘTI

               

              AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

              Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare

               

              Raport curent conform: Legii nr. 24/2017, Reg. ASF nr. 5/2018

              Data raportului: 24.03.2023

              Piața reglementată pe care se tranzacționează valorile mobiliare emise: Bursa de Valori București, categoria Premium

               

              Eveniment important

               

              Convocarea Adunărilor generale extraordinară și ordinară ale acționarilor în 27/28 aprilie 2023

               

              Consiliul de administrație a hotărât convocarea Adunărilor generale extraordinară și ordinară ale acționarilor EVERGENT Investments pentru data de 27/28 aprilie 2023, cu ordinea de zi din Convocatorul anexat. La cele două adunări sunt invitați toți acționarii înregistrați în registrul acționarilor la sfârșitul zilei de 13 aprilie 2023, dată de referință.

               

              Între cele mai importante propuneri de pe ordinea de zi ale Adunărilor generale se regăsesc:

              1. În Adunarea generală ordinară a acționarilor:
              • aprobarea repartizării de dividende în valoare maximă de 82,7 milioane lei din rezultatul net realizat în exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2022, compus din profitul net și câstigul net reflectat în rezultatul reportat din vânzarea instrumentelor de capitaluri proprii clasificate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global (FVTOCI) și un dividend brut de 0,09 lei/acțiune (reprezentând 70% payout și 7,1% dividend yield, la prețul de închidere din data de 23 martie 2023), pentru acționarii înregistrați la data de 9 iunie 2023. Data plății este 28 iunie 2023.
              • aprobarea Programului de activitate și a Bugetului de Venituri si Cheltuieli pentru anul 2023.
              1. În Adunarea generala extraordinara a acționarilor se propune aprobarea a două programe de răscumpărare a acțiunilor proprii -”Programele 8 și 9”. Societatea va răscumpăra acțiuni în număr maxim de 9.200.000 acțiuni prin operațiuni în piață (0,9566% din capitalul social înregistrat) în vederea derulării de programe de tip “stock option plan” (Programul 8), precum și maxim 10.000.000 acțiuni (1,0398% din capitalul social înregistrat) prin ofertă publică de cumpărare, pentru reducerea capitalului social, prin anularea acțiunilor (Programul 9).

               

              EVERGENT Investments continuă să ofere investitorilor la BVB o rentabilitate competitivă, prin acordarea de dividende și prin creșterea valorii acțiunii EVER. Compania menține o politica de remunerare a acționarilor cu un mix optim între politica predictibilă de dividend și programe anuale de răscumpărare, care oferă randamente superioare în prezent și pe termen lung. Acest aspect este susținut de ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani care demonstrează stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei și implicit o poziție financiară puternică pe piață.

               

              Acționarii sunt invitați să consulte toate materialele suport pentru AGEA și AGOA, disponibile pe site-ul www.evergent.ro, începând de luni 27 martie 2023, data publicării Convocatorului în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

               

              Claudiu Doroș

              Președinte Director general                                                                                     Gabriel Lupascu

              Ofițer Conformitate