luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 947

Profesioniștii contabili la ora bilanțului anual

Filiala Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) va fi reprezentată la Conferința Națională a acestui corp profesional de un grup de membri care au fost desemnați în recenta Adunare generală de bilanț. Conferința Națională va avea loc, în sistem online marți, 4 aprilie, de la ora 16,00, și va putea fi urmărită de reprezentanți la sediul filialei din Bacău. Ziarul Deșteptarea este partener media al acestui eveniment.

Adunarea generală de la Bacău a analizat Raportul Consiliului filialei privind activitatea desfășurată anul trecut, dar și Realizarea programului de activitate pe anul 2022 pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de acte normative sau hotărâri ale organelor superioare ale CECCAR. De asemenea, au fost analizate Execuția bugetului de venituri și cheltuieli aferent anului trecut, Raportul cenzorului asupra gestiunii filialei la 31 decembrie 2022 și Raportul Comisiei de disciplină privind activitatea din anul deja încheiat.

Membrii Filialei au aprobat și Programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.

Între acțiunile din anul 2022 ale Filialei s-au remarcat cele pentru susținerea examenelor de acces la profesie, pentru pregătirea membrilor stagiari și pentru pregătirea profesională continuă a membrilor. A fost organizată și sărbătorirea Zilei Naționale a Contabilului Român, a fost elaborat și prezentat Topul societăților și membrilor Filialei și au fost organizate și depunerea jurământului noilor experți contabili, dar și manifestarea „Magia Crăciunului”, dedicată copiilor membrilor filialei.

Filiala a fost vizitată de studenții băcăuani de la Universitatea „George Bacovia”, în acțiunea intitulată „Drumul meu în viață”.

Adunarea generală a mai analizat și depunerea rapoartelor de expertiză contabilă judiciară și a ascultat și un raport asupra respectării Codului etic al profesiei contabile. Președintele Comisiei de disciplină al filialei, Gheorghe Bulinschi, a subliniat că anul 2022 a fost primul în care nu au fost înregistrate acte de indisciplină în profesie și a propus reuniuni periodice ale comisiilor de disciplină din toată țara, după ce Comisia națională de disciplină a emis modele de menținere a disciplinei profesionale.

Nu a fost uitată nici în acest an încălcarea disciplinei de pe piața contabilă din partea unor contabili care nu respectă toate regulile și normele impuse de CECCAR prin lege.

Regimul constituțional din România interbelică evocat în Bacău

Distinsul cercetător dr. Corneliu Ciucanu, de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană – Filiala Iași a Academie Române a conferențiat la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău pe tema „Regim constituțional și viață politică în România interbelică”. Prin această conferință a fost marcat centenarul promulgării Constituției României Mari din 1923, act fundamental pentru evoluția țării noastre în perioada interbelică.

Conferențiarul a fost prezentat audienței de fostul său coleg de facultate, Marius Istina – șef de secție la Complexul Muzeal. Între cei prezenți în sală au fost istoricul Vilică Munteanu, Petru-Iulian Bucur – directorul Complexului Muzeal, Mihaela Chelaru – directoarea Arhivelor Statului Bacău, Mihaela Băițan – directoarea filialei Bacău a Muzeului Militar „Regele Ferdinand I”, Dănuț Voicu – președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor și membri ai Biroului executiv al acestei filiale, istoricul dr. Anton Coșa și col. (rtr) Nicu Pavel – președintele Sucursalei Bacău a Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.

„Pe 29 martie 2023 – a spus vorbitorul – a fost promulgată și a apărut în Monitorul Oficial Constituția ajunsă acum la centenar, dar perioada interbelică a mai avut un astfel de moment, când a apărut Constituția din 1938. Între cele două momente am putea vorbi și de evoluție și de involuție constituțională în România interbelică, pentru că acel act fundamental din 1938 a avut anumite limite față de Constituția din 1923, privind drepturile democratice și unele libertăți, dar și anumite principii statuate în România modernă încă de la Constituția din 1866”.

Conferențiarul – am aflat de la organizatorii evenimentului de la Bacău – are o carieră științifică deosebită. Este una dintre personalitățile recunoscute în istoriografia românească pentru studiile și articolele de istorie modernă și contemporană. Domeniile sale de cercetare sunt: dreapta românească interbelică; politică și cultură în România interbelică; generație și elită în anii ’30 ai Secolului al XX-lea; regim electoral, cultură politică și comportament electoral (1866-1938); rezistența armată anticomunistă (1944-1964); securitatea și exilul românesc; naționalism, etnicitate, minorități în spațiul central-est european. Alături de studiile și articole publicate în diverse publicații științifice (inclusiv în anuarul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”), este autor, coautor sau a îngrijit apariția a șapte volume.

ANM a emis două avertizări de vreme rea

    Cod galben valabil în intervalul 03 aprilie, ora 23 – 05 aprilie, ora 10.

     Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece;
     Zone afectate: conform hărții.

    Cod portocaliu valabil în intervalul 04 aprilie, ora 02 – 04 aprilie, ora 22.

    Fenomene vizate: ninsori abundente;
    Zone afectate: Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali în special la altitudini de peste 1400 m.

    CNAIR face apel către conducătorii auto ca în aceste condiții să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să evite frânările și schimbările de direcție bruște, să păstreze distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respecte restricțiile instituite pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul

    Dividend cu randament de 7,1% la Evergent Investments

    • Consiliul de administrație propune un dividend brut de 0,09 lei/acțiune

    Consiliul de administrație al Evergent Investments, companie de investiții din Bacău, convoacă Adunările generale extraordinară și ordinară ale acționarilor pentru 27/28 aprilie 2023. Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi supuse votului acționarilor sunt:

    • repartizarea fondului maxim de dividende estimat, de 82.712.573 de lei din rezultatul net al exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2022, și a dividendului brut de 0,09 lei/acțiune, cu un randament de 7,1%, calculat la prețul de închidere de 1,27 lei/acțiune din 23 martie 2023.
    • aprobarea situațiilor financiare, individuale și consolidate, aferente exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2022, însoțite de Raportul auditorului independent și de rapoartele anuale ale Consiliului de administrație aferente acestora.
    • aprobarea Programului de activitate în acord cu Strategia și politica de investiții a EVERGENT Investments S.A. și a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2023.
    • Aprobarea „Programelor 8 și 9” de răscumpărare a propriilor acțiuni.

     

    Claudiu Doroș, PDG al Evergent Investments: În anul 2022 am continuat să livrăm valoare acționarilor, într-un context geopolitic și economic supus unor schimbări profunde. Cu un randament total al acțiunii EVER de 17,14% (inclusiv dividendul), am ocupat poziția a treia în topul companiilor din indicele de referință BET. Deși acesta s-a depreciat cu 11%, iar BET-FI a scăzut cu 3,65%, EVERGENT Investments a avut cea mai bună dinamică a acțiunii, cu o apreciere de 11,84%, situându-se pe prima poziție în topul celor 5 societăți de investiții financiare care compun indicele BET-FI. Ne-am atins obiectivele de bază: evoluția companiei și remunerarea acționarilor prin dividendele repartizate în valoare de 62,2 milioane lei și programe de răscumpărare în valoare de 38,5 milioane lei. În prezent, poziția financiară solidă ne oferă libertatea de a reacționa cu promptitudine, cu scopul de a beneficia de oportunitățile acestei perioade marcate de volatilitate crescută, pentru a continua să creștem valoarea activelor pe termen lung. Continuăm să privim cu încredere spre viitor, bazându-ne pe experiența echipei și soliditatea strategiei investiționale aprobată de Consiliul de administrație și acționari.

    Blăgești: acțiune de omagiere a memoriei eroilor patriei

    În Parohia „Sf. Parascheva” din comuna Blăgești a avut loc a 21-a acțiune din parteneriatul educativ și comemorativ încheiat între Protopopiatul Bacău și Filiala Bacău „Col. Corneliu Chirieș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Acțiunea a avut loc cu prilejul întrunirii Cercului Pastoral nr. 11 al Protoieriei, la care au participat un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Eugen-Ciprian Ciuche.

    La eveniment au fost prezenți, alături de credincioșii din comună, primarul Laurențiu Munteanu, președintele, prim-vicepreședintele și secretarul Filialei Cultul Eroilor – Dănuț Voicu, Cristinel Aioanei și Petru Done.

    Ziua a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfințite de soborul de preoți, după care cei prezenți au asistat la prezentarea unei prelegeri cu referire la Anul Omagial sau Anul Comemorativ 2023. Tema expusă de părintele Claudiu Rugină, slujitor al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, din Buhuși, a fost „Rolul și importanța vârstnicilor în viața Bisericii”.

    La finalul prelegerii, părintele protoiereu a transmis din partea ierarhului aprecierea și purtarea în rugăciune pentru întreaga activitate misionar-pastorală a părintelui paroh Vasile Teacă.

    Despre semnificația activității de omagiere a eroilor patriei care au luptat în toate conflagrațiile în care a intrat și România au vorbit Dănuț Voicu și directoarea Școlii Gimnaziale, Florentina Buruiană. Iar în semn de recunoștință pentru edificarea și păstrarea unui astfel de monument dedicat eroilor, Biroul Executiv al Filialei Cultul Eroilor a înmânat diplome de recunoștință primarului Laurențiu Munteanu, directoarei Florentina Buruiană și părintelui paroh Vasile Teacă.

    Un grup de copii și elevi ai școlii din comună au adus și ei propriul lor omagiu în cadrul acestui moment, prin susținerea unui moment artistic compus din cântece patriotice și poezii.

    În continuare, la Monumentul Eroilor din comună a fost ținută o slujbă de pomenire a eroilor patriei, iar la final la monument au fost depuse coroane de flori.

    3 aprilie 2023

      Fotbal/ Liga a III-a: „CSMeii” s-au apropiat la -1 de „baraj”

      Impunându-se cu 1-0 pe terenul Bucovinei Rădăuți, în debutul play-off-ului, CSM Bacău a redus la un singur punct diferența ce o desparte de învinsa sa de sâmbătă, care continuă să ocupe locul 2 în Seria 1

      Înainte de startul play-off-ului, ocupanta locului secund din Seria 1, Bucovina Rădăuți avea patru puncte avans față de echipa de pe 3, CSM Bacău. Plus avantajul unui meci acasă în compania rivalei sale. O victorie ar fi dus Bucovina la +7. Și chiar dacă în joc mai rămâneau încă 24 de puncte până la finalul play-off-ului, rădăuțenii ar fi luat o opțiune importantă pentru securizarea locului 2, care duce la barajul de promovare în Liga a II-a. „Pentru noi, acest meci este unul esențial, în care doar victoria ne poate ajuta”, declara înainte de jocul de sâmbătă, de la Rădăuți, antrenorul CSM Bacău, Cristi Popovici.

      Declarație de presă? Mai degrabă una de război. Pusă fidel în practică de „CSMei” pe terenul de joc. Echipa băcăuană s-a luptat exemplar, impunându-se cu 1-0 la Rădăuți și reducând la un singur punct diferența ce o desparte de Bucovina și, implicit, de locul 2. Diferența a făcut-o golul din minutul 9, reușit printr-o lovitură de cap de Aeroaei, în urma unui corner. Și, în egală măsură șansa, în condițiile în care în min. 90+4, gazdele au irosit o lovitură de la 11 metri, șutând în bară!

      „La cum s-au derulat ostilitățile, ar fi fost nedrept să nu câștigăm. Asta cu atât mai mult cu cât nouă ni s-au refuzat două penalty-uri clare”, a subliniat antrenorul Cristi Popovici, care a mizat pe următoarea formulă de start: Grosz- Ursu, Adăscăliței, Strat- Sahru, Aeroaei, Săvoaia, Alexandrescu- Priboi- Corban, Buțerchi. În repriza secundă au mai intrat: Mocanu, Șchiopu, Antal, Cozma și Popa. Dacă Bucovina Rădăuți a ratat un penalty în secvențele de final, în schimb fruntașa play-off-ului Seriei 1, Foresta Suceava a evitat înfrângerea în prelungiri, egalând, pe teren propriu, Ceahlăul, în urma unei lovituri de la 11 metri transformate de Chinwedu Samson în minutul 90+7. În play-off-ul Seriei 2, Aerostar Bacău a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale pe terenul liderei, CSM Râmnicu-Sărat.

      Evoluția meritorie a echipei antrenate de Mișu Ionescu nu i-a ferit însă pe „aviatori” de o înfrângere la limită, cu 1-0, ca urmare a golului înscris de Danciu în min. 3. În lipsa lui Chirilă și A. Pavel, indisponibili, Aerostar a început cu Axinte- Prențu, Benchea, C. Pavel, Bacalu- Bobîrnac, Zaharia, Gavrilă, Belciu- D. Căpușă, Vraciu, după pauză mai fiind utilizați Stroe și Paveluc. În fine, singura echipă băcăuană prezentă în play-out, FC Dinamo a condus cu 1-0 la Ianca prin reușita lui Oblescniuc din minutul 33, însă gazdele de la Viitorul au basculat rezultatul în favoarea lor după pauză, impunându-se cu 3-1 ca urmareaa golurilor înscrise de M. Dima (min.52), M. Coman (min. 74) și Ciucureanu (min. 84).

      Seria 1/ Play-off

      Rezultatele etapei 1: Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț 1-1, Bucovina Rădăuți- CSM Bacău 0-1.

      Programul etapei viitoare (8 aprilie, ora 17.00): Ceahlăul Pliatra Neamț- CSM Bacău, Foresta Suceava- Bucovina Rădăuți.

      Clasament: 1) Foresta 43p., 2) Bucovina Rădăuți 37p., 3) CSM Bacău 36p., 4) Ceahlăul 34p.

      Seria 2/ Play-off

      Rezultatele etapei 1: CSM Râmnicu-Sărat- Aerostar Bacău 1-0, Metalul Buzău- Unirea Braniștea 2-0.

      Programul etapei viitoare (8 aprilie, ora 17.00): Aerostar- Unirea Braniștea, CSM Râmnicu-Sărat- Metalul Buzău.

      Clasament: 1) CSM Râmnicu-Sărat 48p., 2) Metalul Buzău 44p., 3) Unirea Braniștea 37p., 4) Aerostar 34p.

      Seria 2/ Play-out

      Rezultatele etapei 1: CSM Focșani 2007- Dacia Unirea Brăila 6-0, Sporting Liești- Voința Limpeziș 2-1, Viitorul Ianca- FC Dinamo Bacău 3-1.

      Programul etapei viitoare 8 aprilie, ora 17.00): Dacia Unirea Brăila- FC Dinamo Bacău, Voința Limpeziș- Viitorul Ianca, CSM Focșani 2007- Sporting Liești

      Clasament: 1) CSM Focșani 2007 34p., 2) Sporting Liești 30p., 3) Viitorul Ianca 22p., 4) FC Dinamo Bacău 16p., 5) Voința Limpeziș 5p., 6) Dacia Unirea Brăila 2p.

       

       

       

      Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Depășiți pe final

      În toamnă, în confruntarea directă din turul Ligii Zimbrilor la handbal masculin, CSM Bacău și Potaissa Turda au încheiat la egalitate, 31-31. Sâmbătă, în revanșa de la Turda, contând pentru etapa 23-a a campionatului, „CSMeii” băcăuani au fost aproape de a impune din nou remiza. De altfel, cu patru minute și jumătate înainte de final, scorul era egal, 30-30, ca urmare a loviturii de la 7 metri transformate de Ganchev, cel mai eficient jucător al oaspeților, alături de Dospinescu.

      Finalul i-a premiat însă pe turdeni, care au câștigat cu 35-32 (18-16) și au mărit la 13 avansul pe care-l au față de vecina lor de clasament, CSM Bacău.

      Deși ajunsă la a patra înfrângere la rând, echipa lui Sandu Iacob și Leonard Bibirig și-a păstrat poziția a opta, în condițiile în care rivalele HC Buzău și CSU din Suceava au capotat, la rândul lor, în această rundă. Etapa viitoare, însă, programată pe 8 aprilie, este una de care pe care și nu mai permite pași greșiți. Important este că după eșecurile categorice cu CSM Constanța și CSU din Suceava, băcăuanii au arătat un reviriment în jocul de la Turda, ceea ce dă speranțe în confruntarea de șase puncte de sâmbătă, cu Buzăul.

      Pe final să mai amintim că Dinamo s-a încununat campioană cu trei runde mai devreme, că, după ce s-a împiedicat acasă, pe 1 martie, în fața Odorheiului (28-28), Focșaniul era să o pățească pe 1 aprilie, tot pe teren propriu, contra altei codașe, CSM Oradea (32-32 cu mari emoții pentru gazde) și că la Turda, CSM Bacău a rulat lotul: Grigoraș, Cozma- Dospinescu 7 goluri, Ganchev 7, Stănescu 4, Rotaru 3, Belchite 3, G. Bujor 2, Ushal 2, Costea 2, M. Bujor 1, Serhel 1, Dobrincu.

      Rezultatele complete înregistrate în etapa a 23-a: Politehnica Timișoara- CSM București 30-30, Steaua București- CSU din Suceava 29-25, CSM Odorheiul Secuiesc- Minaur Baia Mare 30-31, HC Buzău 2012- CSM Constanța 33-41, Dinamo- CSM Vaslui 39-29, Potaissa Turda- CSM Bacău 35-32, CSM Focșani 2007- CSM Oradea 32-32.

      Clasament: 1) Dinamo 66p., 2) CSM Constanța 54p., 3) Minaur 52p., 4) Steaua 46p., 5) CSM Focșani 41p., 6) CSM București 40p., 7) Potaissa Turda 39p., 8) CSM Bacău 26p., 9) HC Buzău 2012 25p., 10) CSU din Suceava 24p., 11) Politehnica Timișoara 23p., 12) CSM Vaslui 12p., 13-14) CSM Oradea și CSM Odorheiul Secuiesc câte 4p. Etapa viitoare (sâmbătă, 8 aprilie): CSM București- CSM Odorheiul Secuiesc, CSM Vaslui- Politehnica Timișoara, CSM Bacău- HC Buzpu 2012, CSU din Suceava- Potaissa Turda, CSM Constanța- Dinamo. Duminică, 9 aprilie: Minaur- CSM Focșani, CSM Oradea- Steaua.

       Viorel şi Oana Savin, tată şi fiică, eveniment editorial de excepţie

      . 4 aprilie 2023, ora 16.00

      Nu a trecut nici un an de la ultima întâlnire cu  Viorel Savin, când scriitorul băcăuan îşi lansa volumul „Deşi Sfântul Petru era necăjit…”, publicat la Editura Eikon, eveniment care a deschis drumul unei colaborări pe termen lung dintre autor şi prestigioasa editură, condusă de Valentin Ajder.

      La sugestia editorului, s-a născut seria Romanele din B, care cuprinde proza lui Viorel Savin, într-o numerotare doar de cei doi ştiută, astfel că recentul volum „Viaţa ca o scârbă, intră în serie drept volumul 2 şi va fi lansat pe 4 aprilie, ora 16.00, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, eveniment pus sub auspiciile Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Editurii Eikon şi a complexului muzeal băcăuan. Surpriza continuă, în acelaşi cadru va fi lansat şi volumul „Întoarcerea. De vorbă cu tata”, semnat de Oana Savin, fiica scriitorului, un emoţionant, real şi adevărat dialog între tată şi fiică, revenită în ţară după mulţi ani petrecuţi în Canada, în timp ce dramaturgul, poetul şi romancierul Viorel Savin se ocupa cu viaţa, cu revoluţia, cu trăitul într-o România care-şi căuta dramatic un nou drum, parcurs trăit şi relevat în volum de cei doi scriitori.

      Va fi prezentat publicului şi volumul „Implozia lui Melec”, roman în versuri de Viorel Savin, reeditat, înscris cu numărul 3 în inedita serie de autor.

      Moderatorul întâlnirii de la Sala 13 va fi Cristina Ştefan, vicepreşedinte al Filialei Bacău a USR, invitaţi la dialog fiind scriitorii Mihai Botez, Petre Isachi şi Cornel Galben.

      Aşadar, nu uitaţi, pe 4 aprilie, la ora 16.00, sunteţi invitaţi la un eveniment literar, pe cât de inedit, pe atât de important, acolo unde vă întâlniţi cu Viorel Savin şi Oana Savin, şi cărţile lor, care, în final, vor oferi autografe. Participarea este liberă şi gratuită.

       

      UE vrea șoferi minori pe șosele. Carnet de conducere la 17 ani?

      Comisia Europeană vine cu o nouă serie de propuneri cel puțin controversate. De data aceasta e vorba despre o așa-zisă ”modernizare a normelor privind circulația pe drumurile publice din UE, (…)”, iar scopul ar fi ca pe drumurile europene să nu mai fie niciun mort în accident până în 2050. Dar se știe că drumul spre Iad e pavat cu bune intenții, iar propunerea ca adolescenții de 17 ani să poată primi carnetul de conducere dă deja fiori părinților și polițiștilor de la Rutieră. Asta deși este propusă o perioadă de probă de cel puțin doi ani pentru șoferii începători după obținerea permisului de conducere și toleranță zero pentru conducerea în stare de ebrietate.

      Pericole liceale

      În liceele băcăuane de top a fost impusă Omerta despre drogurile consumate în clase, pe holuri, veceuri, parcări. Liceenii vor veni cu mașina dimineața la școală, dar cum vor pleca după ore? Părinții s-au opus testării antidrog în școli, așa că riscurile sunt foarte mari. Pe de altă parte, se știe că înainte de ora 8 și pe la orele prânzului orașul este deja blocat de autoturismele care duc și aduc elevii la școală. Câte blocaje vor fi pe străzi când circulația va fi și mai aglomerată?

      Polițiștii de la Rutieră își fac cruce

      Am încercat să obținem o poziție instituțională a Poliției Române pe subiect, dar ni s-a spus că măsura este doar la nivel de propunere și încă nu există un punct de vedere. Dar am reușit să stăm de vorbă, neoficial, cu oamenii în uniformă care stau în stradă pentru a-i controla pe șoferi. Iată care sunt părerile lor:

      ”Seriooos, de la 17 ani la volan? Atunci, hai să facem petrecere totală pe stradă! Eu am controlat prin februarie anul ăsta un taximetrist și am găsit pe bancheta din spate un puști beat și drogat care mi-a zis că va conduce în orice stare după ce-și va lua carnetul! Mi-am făcut cruce de ce mă așteaptă. Ce educație, ce responsabilitate, ce respect? Să vorbesc de domnișoarele și domnișorii de peste 18 ani care dau peste cap nu doar testul la alcool, ci și pe ăla de droguri când îi prind cu 120 de km la oră prin oraș? Să spun că mă amenință cu funcția lui tati sau mami, că îmi scot pe geam șomoiagul de euro ca să închid ochii la nebunia lor? Scade vârsta la volan? O să vedeți, cu toții vom vedea ce nenorociri vor fi, dar să nu-mi dați numele, că acuma e cu ăștia tineri, cu drepturi, dar fără responsabilitate!”

      Ofițer de Poliție Rutieră, cu 17 ani de experiență

       

      ”E foarte bine, deoarece crește asumarea tinerilor puși în fața unei provocări. Cred că tinerii au abilități ce le oferă șansa de a se descurca în trafic, dar le lipsește o educație din clasele primare, de la cinci-opt, pentru a înțelege că părinții conduc periculos sau excesiv, adică ilegal câteodată, atunci când îi duc la școală. Sună prost să-ți dea lecții cel mic, dar măcar regulile să nu le calci în picioare când ai copilul pe bancheta din spate. Obligatoriu, în spate, iar dacă e mic, să fie în scaunul special!!”
      Subofițer de Poliție Rutieră, cu doi ani de experiență

       

      Statistici mortale în UE

      Un studiu al UE arată că 2 din 5 accidente mortale produse în Europa implică un șofer cu vârsta sub 30 de ani, asta deși aceștia sunt doar 8% din toți conducătorii auto de pe continent! Dar asta nu contează, așa că în curând vom vedea și adolescenții pe străzile din municipiul și întreg județul Bacău depășind această normă criminală, de data aceasta cu victime locale. Tot Uniunea Europeană recunoaște că a scăpat de sub control instrucția primară a cetățenilor săi, dar – mai grav – că educația rutieră este la cel mai scăzut nivel din anul 1980 încoace!

      Supraveghetorii majori, la fel de periculoși

      Propunerea UE spune că, timp de 12 luni, până va împlini 18 ani, adolescentul-șofer va fi însoțit de un adult, care va sta pe locul din dreapta și-l va supraveghea în timp ce conduce. Măsura pare imposibil de pus în practică deoarece părinții nu au timp să se plimbe pe oriunde are chef copilul. Pe de altă parte, nici ”majorii” nu sunt în stare să fie prudenți și mor pe capete în accidente rutiere. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la decese pe șosele.

      Optimism reținut la școlile de șoferi

      Școala de șoferi IMBOLD SCHOOL este pe primul loc în județ la promovarea examenului pentru carnet, cu 85% cursanți reușiți. Managerul firmei, Ștefan Bold, spune că din punctul de vedere al pregătirii teoretice și practice oferite nu ar fi o problemă, deoarece cunoștințele necesare pot fi asimilate de adolescenții de 17 ani. ”Comportamentul uman ne joacă feste, iar temperamentul la această vârstă este influențat de creșterea primită acasă, dar și de influența prietenilor, colegilor. Ei, aici trebuie să muncească toată lumea, la educație permanentă și, de ce nu, la autoeducație. Eu nu cred că ar fi chiar o mare dramă obținerea carnetului atât de devreme, dar nici nu trebuie să lăsăm pe oricine să se urce la volan, indiferent de vârstă. Dacă vrem mai puține evenimente pe drumuri, trebuie să ținem cont de trei factori. Primul este pregătirea și formarea viitorului șofer, iar aici cred că nu sunt mari probleme. Al doilea ar fi examinarea propriu-zisă, care. de cele mai multe ori, este riguroasă și selectează obiectiv. Iar în ultimul rând vorbim despre controlul în trafic, care ar trebui să fie permanent, să meargă de la atenționare și îndrumare până la sancțiune aspră”, crede Ștefan Bold.

      Părinți și părinți, șoferi și șoferi…

      Cu bani sau fără bani, părinții și-ar dori ca ai lor copii să poată conduce o mașină pe drumurile publice. Pentru plăcerea de a se plimba pe unde au chef, ca meserie cinstită sau doar pentru a scăpa de chinul de a-i duce și aduce până la liceu în fiecare zi. Unii au încredere în educația pe care le-au dat-o, alții mulțumesc Cerului pentru că nu vor avea emoții. Băiatului meu îi plac mașinile, da aia i-am luat și cart la 5 ani, și scuter pe la 12. A condus și mașina pe la țară, dar nu era drum public! Îi place viteza, dar m-a văzut pe mine, și taică-su cum conducem, așa că nu va face accident. Să meargă și la școală cu mașina, Doamne ajută să aibă și oleacă de minte!”, spune doamna Emilia, mamă de băiat aspirant la carnet auto. Pe de altă parte, domnul Mircea este un tată fericit: ”Din punctul ăsta de vedere, stau liniștit, fiică-mea

      nu vrea să conducă, deși are carnet de la majorat. Îi place să fie pasager, zice că e mai sigur. Sincer, nu mi-aș lăsa fata într-o mașină condusă de unul de 17 ani, că n-are de unde să știe cum e la volan. La fel de fricos aș fi să conduc după apropae 40 de ani, chiar și pe autostradă, știind că un puști poate să mă izbească din cauza vitezei, a neatenției sau din cauză că a consumat ceva!”. 

      Comisia Europeană vrea înăsprirea legilor

      Comisia propune și extinderea domeniului de aplicare a infracțiunilor rutiere sancționabile. iată câteva dintre acestea: nepăstrarea unei distanțe suficiente față de vehiculul din față; depășiri și parcări periculoase; traversarea uneia sau mai multor linii albe continue; conducere pe sens greșit; nerespectarea regulilor de utilizare a coridoarelor de urgență; utilizarea unui vehicul supraîncărcat. De asemenea, se dorește ca poliția statelor membre să poată sancționa mai ușor infractoprii din alte state membre, mergându-se până la interzicerea condusului în toate țările UE dacă șoferul îl are ridicat într-un dintre țări.

      Aventuri cu Dionisie

      * – Domnule Dionisie, repede, spuneți ceva ca să mă păcăliți de 1 Aprilie!
      – „România e o democrație”.

      * – Domnule Dionisie, care-i treaba cu idiotul satului și rețelele sociale?
      – Domniță, e ca și cum nea Fane, tractoristul, după ce drojdește bine la crâșmă, intră pe pagina lui Albert Einstein și îi comentează la postarea despre undele gravitaționale să mai lase prostiile și să scrie ceva și despre Salam, că a devenit cam plictisitor în ultima vreme…

      * Îl văd pe Dionisie că pierde vremea pe Facebook. Dă peste niște clipuri. Într-o parte, o blondă cu picioare până-n gât, în cealaltă parte ceva cu chei, roți dintate și nu știu mai ce. Abia aștept să dea play la blondă să fac mișto de el. Când colo, el dă play pe celălalt, unde se explică modul de funcționare a unei chei cu clichet. Îi dau una peste ceafă și-l întreb:
      – Bă, ești tâmpit? Ce-ți veni să te uiți la șurubării? Tu n-ai ochi de clătit, nu-ți pasă de picioroangele lu’ săraca aia care se chinuie să-ți atragă atenția pentru un like?
      – Păi, blonda știu cum funcționează. Cheia cu clichet, nu.

      * – Domnule Dionisie, ce înseamnă RCA?
      – Domniță, din câte știu, RCA vine de la Romanian Caritas Auto.

      * Se întâlnește Dionisie cu factchecker-ul Belizarie. Dionisie îl ia repede, fără fason:
      – Bă, tu știi că de când ați apărut voi, factcheckerii, au dispărut bancurile cu milițieni?
      Belizarie se uită la Dionisie, nu știe cum să reacționeze. O fi glumă? O fi o poantă în care pică de fazan? Dacă e, cumva, ceva adevărat la mijloc și încă n-a primit informarea de la unitate? Până la urmă se decide:
      – Nea’ Dionisie, nu mă mai lua cu poante din astea că-mi bag…
      – Ca să-ți bagi ceva, trebuie să ai ce, ba! Voi nu aveți ce vă baga, că ați fost proiectați doar să încasați!
      Dacă Belizarie ar fi fost computer, i-ar fi apărut pe ecran mesajul „409 Conflict Error”. Dar cum nu e, că ordinatorul se presupune că e inteligent, a rămas doar blocat, cu un ochi șpanchi și cu o ureche ciulită…

        Bacalaureatul ar putea fi revoluționat   

      După ce Klaus Werner Johannis a faultat grosolan  gramatica și logica de vreo 30 de ori într-un singur discurs,  cei care-și zic politicieni îi țin abitir isonul.

      În așteptarea rotativei, Marcel Ciolacu e euforic rău: „Sorin Grindeanu […] a triplat la anumite capitole de cinci ori“. Mai rămâne să ne spună ceva despre decimarea din zece în zece. Tot el stârnește râsul celor de la grădiniță: „Este un moment când provocările și dinamica nu sunt una normală“.

      Emil Cioran spunea patetic: ,,A avea monopolul suferinței este a viețui suspendat deasupra unei prăpăstii”. Angelicul Petre Daea, revendicând monopolul tuturor soluțiilor, trăiește vesel deasupra tuturor prăpăstiilor: „Pentru fiecare problemă există o soluție și această soluție este tot timpul la mine!“

         După ce-am scăpat de pericolul de a introduce dăncileza în programele școlare, Ciucă insistă pentru ciucaleză. Cu vorbe precum „siguranțat” sau ,,accesionăm”, care-și cheamă cotidian noi surate din puțul gândirii sale, poate fi revoluționată lingvistica.

      Liviu Pop, fost ministru ,,genunche” al Educației, cu trei greșeli comise în nouă secunde („programele trebuiesc”, ,,planurile cadru va fi modificat”, ,,va fi modificat și planul și programul”) tremură de teamă că-și va pierde locul în top. Ligia Deca, noul genunche al Educației, atacă furibund pe un culoar favorabil: ,,Educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primește”, ,,Aceste norme pe care Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii le va publica”…

      Pe ministrul Lucian Bode l-ar urechea exemplar Aristotel, din cauza faultului grosolan la logica elementară: „Poliția Română trebuie să rămână o structură puternică și modernă“. Poate să rămână ceva care nu există ca atare?

      Propun ca la examenul de bacalaureat, pornindu-se de la asemenea schilodiri ale gramaticii și logicii,  să fie prezent mereu un subiect de genul: ,,Reparați greșelile comise de preavrednicii noștri aleși”.

      Rectificare de buget: Se iau bani de la investițiile în Educație și Transport si se alocă fonduri pentru un patinoar „all seasons”

        Proiectul de rectificare a bugetului municipiului Bacău se va discuta în ședința Consiliului Local de luni, 3 aprilie. Cu echivalentul sumelor care vor fi luate de la reabilitarea Colegiului Karpen si de la construcția Hubului pentru Tineret, se propune amennajarea unui patinoar care să funcționeze tot timpul anului.

        Conform ptoierctului de hotărâre, se propune suplimentare a creditelor bugetare la capitolul„Combustibili si energie” pentru anul 2023 cu suma de 18 milioane de lei și pentru anul 2024 cu suma de 19,9 milioane de pentru a acoperi datoria Municipiului Bacău către Thermoenergy Group SA și pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, neachitate pentru perioada iunie 2022-ianuarie 2023 și septembrie-noiembrie 2022, în valoare totală de 37.909,27 mii lei.

        Ca urmare a veniturilor incasate de la bugetul de stat și din contributia FEDR din anii precedenti, axa7 POIM “Sume primite din FEDR in contul platilor efectuate in anii anteriori” “Fazare proiect retehnologizarea sistemului de termoficare din municipiul Bacau” se majoreaza bugetul de venituri si cheltuieli cu suma de 9,6 milioane de lei.

        De asemenea, la solicitarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău, se majorează cu 672.000 de lei suma destinată acordării de tichete valorice unui număr suplimentar de beneficiari, conform HCL6102/16.03.2023.

        Se vor aloca 3,12 milioane de lei pentru întreținerea grădinilor publice, parcurilor, zonelor verzi, bazelor sportive și de agrement, 804.000 de lei pentru repararea curentă a Pieței de Gross și 5 milioane de lei pentru asigurarea condițiilor minime de întreținere și exploatare a infrastructurii rutiere a municipiului Bacău.

        În ceea ce privește Programul de Investiții pe anul 2023, se va face o diminuare a acestuia cu suma de 23 milioane de lei, fiind afectate mai multe proiecte, cum ar fi modernizarea și reabilitarea Colegiului Tehnic de Comunicații Nicolae Vasilescu – Karpen (peste 3 milioane de lei) sau construcția unei clădiri destinate pacienților care beneficiază de internare de zi și birouri administrative la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău (145.000 de lei), aproape 3 milioane de la amenajarea centrului cultural municipal, 2 milioane de la incubatorul de afaceri „Hub pentru tineret” – Cinema Orizont.

        Capitolul «Transporturi» se diminueaza cu suma de 14,9 milioane de lei: 3 milioane de la Coridorul pentru deplasare nemotorizate Centru – Gara Bacau- Cartier CFR – Sala Polivalenta CAEX/ Parc Industrial (CFR), 500.000 de lei de la Coridorul pentru deplasari nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Inot – Universitatea Vasile Alecsandri (Traseul tineretului si sportului), 5 milioane de la Coridorul pentru deplasari nemotorizate Centru – Serbanesti, 6,5 milioane de la Sistemul de management al traficului.

        În același timp, se suplimenteaza Programul de investitii pe anul 2023 cu suma de 5,044 milioane de lei din care cea mai mare parte – 4,89 milioane de lei – pentru realizarea unui patinoare artificial care să funcționeze tot timpul anului,

        Amendă de 7.500 de lei pentru 20 de legături de ridichi

        Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a atras atenția asupra condițiilor grele în care trăiesc agricultorii din România în momentul vânzării produselor lor pe piață. Declarația a fost făcută în contextul în care un agricultor din comuna Itești a fost amendat cu 7500 de lei de către Direcția Agricolă pentru 20 de legături de ridichi.

        Potrivit lui Ivancea, situația este cu atât mai gravă cu cât micii producători agricoli trebuie să se confrunte nu numai cu practicile scandaloase ale celor care conduc piețele, ci și cu reaua-credință a unor funcționari de la Direcția Agricolă.

        Președintele CJ Bacău a subliniat că astfel de funcționari sunt o adevărată cangrenă în viața comunității și că este dezgustător modul în care aceștia îi îngroapă și îi falimentează pe micii producători agricoli. Cu toate acestea, Ivancea s-a bucurat că instanța de judecată a dat câștig de cauză agricultorului din comuna Itești și a desființat amenda enormă pe care acesta a primit-o.

        În plus, președintele CJ Bacău a făcut referire la practicile de pe Piața Centrală din Bacău și a subliniat că aceasta este confiscată de un veritabil clan care tratează piața ca pe propria afacere, nu ca pe un obiectiv public al municipiului Bacău.

        Modificări în mersul trenurilor din cauza unor lucrări pe linia București – Bacău

          CFR Călători anunță modificări temporare în circulația trenurilor, ca urmare a realizării unor lucrări între stațiile Sihlea și Gugeşti. Vor fi afectate mai multe trenuri de pe rutele București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Bacau și retur.

          La solicitarea CFR SA – managerul infrastructurii feroviare, de realizare a unor lucrări între stațiile Sihlea și Gugeşti, în data de 20 aprilie 2023 vor interveni următoarele modificări în circulația trenurilor:

          • În locul trenurilor IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi şi IR 1655 Bucureşti Nord – Suceava, va circula pe rută deviată trenul IR 12661 în relaţia Bucureşti Nord (pl. ora 06.25) – Buzău – Barboşi – Tecuci – Vaslui – Iaşi (sos.ora 14.15). Trenul IR 12661 va avea grupă directă de la Tecuci la Suceava – IR 12665 Tecuci (pl. ora 11.42) – Mărăşeşti – Bacău – Suceava (sos. ora 14.53).
          • În locul trenurilor IC 552 şi IC 561 va circula pe rută deviată trenul IR 12062 în relaţia Suceava (pl.ora 05.45) – Bacău – Mărăşeşti –Tecuci (sos. ora 08.58). Trenul IR 12062 este ramură pentru trenul IR 12660.
          • În locul trenului IR 1660 va circula pe rută deviată trenul IR 12660 în relaţia Iaşi (pl. ora 06.18) – Vaslui – Tecuci – Barboşi – Buzău – Bucureşti Nord (sos. ora 14.04).
          • Trenul IR 1751 București Nord – Suceava va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia București Nord –Râmnicu Sărat şi va fi anulat în relaţia Râmnicu Sărat – Suceava. În locul trenului IR 1751 va circula suplimentar trenul IR 12751 în relaţia Focşani (pl.ora 13.50) – Suceava (sos.ora 16.59). Pe distanţa Râmnicu Sărat – Focşani se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
          • Trenul IR 1752 Suceava – Bucureşti Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Suceava – Focşani şi va fi anulat în relaţia Focşani – Bucureşti Nord. În locul trenului IR 1752 va circula suplimentar trenul IR 12752 în relaţia Râmnicu Sărat (pl.ora 13.30) – Bucureşti Nord (sos.ora 15.41). Pe distanţa Focşani – Râmnicu Sărat se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
          • În locul trenului IR 1663 va circula pe rută deviată trenul IR 12663 în relaţia Bucureşti Nord (pl.ora 12.00) – Buzău – Barboşi – Tecuci – Vaslui – Iaşi (sos.ora 19.35).
          • Trenul IR 1753 București Nord – Suceava Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Bucureşti Nord – Râmnicu Sărat şi va fi anulat în relaţia Râmnicu Sărat – Suceava. În locul trenului IR 1753 va circula suplimentar trenul IR 12753 în relaţia Focşani (pl.ora 17.08) – Suceava (sos.ora 20.24). Pe distanţa Râmnicu Sărat – Focşani se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
          • Trenul IR 1754 Suceava Nord – București Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Suceava – Focşani şi va fi anulat în relaţia Focşani – Bucureşti Nord. În locul trenului IR 1754 va circula suplimentar trenul IR 12754 în relaţia Râmnicu Sărat (pl.ora 17.00) – Bucureşti Nord (sos.ora 19.13). Pe distanţa Focşani – Râmnicu Sărat se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
          • Trenul IR 1657 București Nord – Bacău va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Bucureşti Nord – Râmnicu Sărat şi va fi anulat în relaţia Râmnicu Sărat – Bacău. În locul trenului IR 1657 va circula suplimentar trenul IR 12657 în relaţia Râmnicu Sărat (pl.ora 25) – Bacău (sos.ora 22.20).
          • În locul trenului IR 1859 Bacău – Piatra Neamţ, ramură de la trenul IR 1657, va circula trenul IR 12859 (ramură de la tren 12657) în relaţia Bacău (pl.ora 45) – Piatra Neamţ (sos.ora 24.00).
          • Trenul IR 1665 București Nord – Iași va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Bucureşti Nord – Râmnicu Sărat şi va fi anulat în relaţia Râmnicu Sărat – Iaşi. În locul trenului IR 1665 va circula suplimentar trenul IR 12665 în relaţia Focşani (pl.ora 03) – Iaşi (sos.ora 22.27). Pe distanţa Râmnicu Sărat – Focşani se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.
          • Trenul IR 1662 Iași – București Nord va circula conform graficului din mersul trenurilor în relaţia Iaşi – Focşani şi va fi anulat în relaţia Focşani – București Nord. În locul trenului IR 1662 va circula suplimentar trenul IR 12662 în relaţia Râmnicu Sărat (pl.ora 50) – București Nord (sos.ora 21.04). Pe distanţa Focşani – Râmnicu Sărat se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

          De asemenea, vor interveni modificări și în circulația unor trenuri regio care vor fi anunțate la nivel local, în stațiile de cale ferată.

          Pasagerii care au bilete la aceste trenuri și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

          Presa de altădată: Când fruntașii liberali s-au trezit cu cauciucurile mașinilor tăiate la Răcăciuni

          Curentul din 16 iulie 1936 relatează cum fruntasii liberali, în funte cu Mircea Cancicov, s-au trezit cu cauciucurile mașinilor taiate si cu șoferii arestați la Răcăciuni, în timpul unei întruniri electorale.

          Pe Autostrada Focșani – Bacău se muncește și noaptea – VIDEO

          Imagini filmate în noapte de 1 aprilie, pe șantierul Autostrăzii Moldovei, pe lotul 1 al secțiunii Focșani – Bacău, în zona Pufești Călimănești.

          Video: Raducu P Drum

          TANDREȚEA POCĂINȚEI ȘI SUBLIMUL IERTĂRII

          Ne regăsim în săptămâna care dezvăluie, celui ce-L caută pe Dumnezeu cu smerenie și credință, că a afla Cerul nu este o încercare fără de sfârșit. Ne străduim a conștientiza puterea crucii în viața fiecăruia dintre noi, pironindu-ne și pecetluindu-ne întru bucuria înmiresmată a iubirii lui Dumnezeu. Și cuprindem lecția curajului nădăjduitor, dovada vie a înțelegerii faptului că tandrețea umană convertită în gesturi de credință și de smerenie determină iertarea lui Dumnezeu. A acelui mod, categoric divin, de a ne spune cât suntem de iubiți și de importanți.
          Sărbătoarea zilei, care ne plasează între două pericope evanghelice, de la Marcu (10, 23-45) și Luca (7, 36-50), ne oferă o lecție importantă. Pentru a putea vibra la jertfa Mântuitorului, dar și pentru a redescoperi adevărata poftă de viață, trebuie să ne ridicăm din amețeala raporturilor de putere și de dominație. A fost aceasta și tentația Apostolilor, de a se visa funcționari comozi ai unui Dumnezeu cumsecade. Este, de ce nu, și ispita noastră astăzi… de a specula pe seama unui Dumnezeu necunoscut, pe Care nu-L trăim și de Care prea puțin ne împărtășim. Un dumnezeu fals, de cele mai multe ori construit după mintea și rigorile noastre. De aceea, sfatul care ne este pus la inimă acum, la vreme de postire, tocmai pentru a înțelege fundamentul tainic al devenirii noastre, este slujirea efectivă, motivată de iubirea ce trebuie adusă semenului nostru. Cu cât iubim mai mult pe Dumnezeu prin rugăciune, și pe semeni prin fapte, ajutându-i, cu atât suntem mai de cinste. O slujire căreia cel mai mare și cel dintâi trebuie să-i fie mereu inițiator și model: ”Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni 5, 13). Altfel, postul devine o dietă ieftină.
          Cât de minunat se potrivește acestui tablou icoana vieții Sfintei Maria Egipteanca, femeia păcătoasă devenită simbol al căinței și al măreției conștiinței grațioase, capabilă de eliberarea din păcat și de îndreptare, care ne amintește că avem suflet. Și de cât de mare poate fi puterea voinței și a credinței noastre. Dar și de mila Domnului, de nesfârșita Sa capacitate de iubire și de iertare. Să redescoperim, dar, pofta de viață în Hristos, mai ales acum…

           

          Inspector scolar,
          pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

          † DUMINICA FLORIILOR

          În numele lui avem certitudinea milostivirii

          Duminică vom auzi relatarea pătimirii și este foarte uşor să-l acuzăm pe Iuda, să-i acuzăm pe marii preoţi, pe iudei şi Pilat, ca responsabili ai condamnării la moarte a lui Isus. La o primă vedere ei sunt cei vinovaţi de uciderea lui, printr-o urzeală complice care merge de la trădare la ostilitate declarată.
          Dar poate că acest mod de a vedea lucrurile este prea simplist pentru a fi corect. Moartea lui Isus pe cruce nu este imputabilă numai acelora care – într-un mod sau altul – au fost protagoniştii imediaţi ai arestării, procesului şi condamnării sale.
          Ar fi confortant ca Isus Cristos să fi fost omorât numai de către mâna marilor criminali, deoarece cu ei noi nu am avea nimic de împărţit. Dar nu a fost aşa, şi nimeni nu este exclus de faptul de a-l fi respins în afara istoriei noastre pe martorul dreptăţii şi bunătăţii lui Dumnezeu.
          Isus a fost condamnat pentru că a îndrăznit să spună: „Fericiţi cei săraci”, şi încă şi mai mult: „Vai vouă bogaţilor”; de asemenea pentru că a îndrăznit să spună: „Îţi sunt iertate păcatele”; pentru că nu a ţinut sabatul conform regulilor; pentru că nu a acceptat să fie proclamat ca rege de popor; pentru că a spus că trebuie să iertăm totdeauna; pentru că a spus că în împărăţia lui Dumnezeu, vameşii şi prostituatele pot „trece chiar înaintea” celui care profesează stricta observanţă religioasă; pentru că a îndrăznit să alunge negustorii din templu…
          Isus s-a confruntat cu meschinătatea, egoismul, orgoliul, prezumpţia, laşitatea, răutatea, mediocritatea oamenilor: a oamenilor din timpul său ca şi a celor dintotdeauna, bogaţi şi puternici ca şi săraci şi lume obişnuită. Ceea ce l-a ucis pe Isus, nu a fost atât acţiunea criminală a cuiva, cât mai ales păcatele comune tuturor.
          Acceptând în mod liber condamnarea sa nedreaptă şi moartea pe cruce, Isus a învins forţa anonimă şi de nestăpânit a „păcatului”, a acelui „rău” care se manifestă în mii de moduri în viaţa tuturor şi care ne este comună și nouă.
          Cristos a murit pentru noi, pentru toţi oamenii: în numele lui avem certitudinea milostivirii lui Dumnezeu; de la el – înviat din morţi şi înălţat la dreapta Tatălui – primim în dar pe Duhul Sfânt, foc care arde păcatul, energie care sfinţeşte în dragoste.
          Pr. Richardo-Dominic Baciu

          Un băcăuan și-a luat Dacia în SUA

          O Dacia 1300 cu numere de Bacău a ajuns, acum câteva zile, în statul Virginia din SUA, prin intermediul unei firme care se ocupa de importul de autoturisme din Europa.

          Deși, în foarte multe cazuri, românii care ajung sa aiba o situatie financiară stabilă în SUA doresc să aducă din țară mașini vechi gen Dacia, Oltcit sau ARO, în acest caz nu a fost vorba de achiziția unei mașini, ci, așa cum scrie pe pagina firmei care se ocpuă de transport, proprietarul Daciei, plecat în SUA, a recondiționat-o și a dorit să o aibă alături de el.

          Mașina a ajuns în Germania pe 24 februarie și de aici a fost îmbarcată pe un vapor pentru SUA. În Virginia a ajuns acum două zile și a fost livrată acasă la proprietar.

          Sursa foto: https://www.facebook.com/wheelsforreels