19 mai 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: FC Bacău, din C în ce mai sus

Fotbal/ Liga a III-a: FC Bacău, din C în ce mai sus

La nouă ani de la înființare, Academia de Fotbal „Cristian Ciocoiu” FC Bacău face în mod oficial pasul către Liga a III-a, acolo unde îl va avea ca antrenor pe Costel Enache. Din 2025, odată cu definitivarea bazei sportive de la Ruși Ciutea, „alb-roșii” se vor gândi și la eșalonul secund

Predare de ștafetă

FC Dinamo Bacău face un pas înapoi. Iar FC Bacău, unul înainte. Înainte, pe scena Ligii a III-a, unde, din ediția de campionat 2023-2024 ce va demara pe 26 august, preia locul dinamoviștilor băcăuani. Este o predare de ștafetă anunțată încă de acum un an, atunci când s-a pus bazele parteneriatului dintre cele două grupări. O predare de ștafetă validată de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal în ședința din 13 iulie, în care s-a aprobat „cu unanimitate de voturi cesionarea activității fotbalistice și a dreptului de participare în competițiile organizate de FRF de la AFC Dinamo Bacău către ACS Fotbal Club Bacău”. În fine, o predare de ștafetă oficializată de FC Bacău săptămâna trecută, cu prilejul unei conferințe de presă în care divizionara C condusă de Cristian Ciocoiu a prezentat proiectele de viitor ale clubului și, totodată, noutățile la nivel de staff și de lot. Astfel, în noua sa etapă, FC Bacău îl va avea ca vicepreședinte pe Remus Pozînărea, ca team-manager pe Gabriel Voicu, iar în calitate de antrenor principal pe Costel Enache, secondat de Andrei Dumitraș. Cei mai talentați puști din cadrul Academiei „Cristian Ciocoiu” îi vor avea ca noi colegi (dar și ca modele), la FC Bacău, în eșalonul al treilea, pe mult mai experimentații Teo Câmpeanu (26 de ani, portar venit de la CSM Bacău), Mugurel Florescu (25 de ani pe 25 august, stoper venit de la Bucovina Rădăuți) plus „careul de ași” sosit de la Aerostar: Ștefan Cosmin Pavel (27 de ani, fundaș dreapta), Ionuț Chirilă (33 de ani, mijlocaș central), Cătălin Vraciu (34 de ani, atacant) și Andrei Pavel (31 de ani săptămâna aceasta, pe 29 iulie, atacant).



Stadion pentru liga secundă

„Intrăm în următoarea etapă de dezvoltare a clubului nostru și o facem cu o echipă de seniori la nivelul Ligii a III-a, în baza înțelegerii cu cei de la FC Dinamo Bacău și a cesionării dreptului de participare”, a declarat fondatorul FC Bacău, Cristian Ciocoiu, care a prezentat și target-urile pe termen mediu și lung: „Ne dorim să accedem cât mai sus în ierarhia fotbalistică. Prioritară rămâne însă dezvoltarea infrastructurii. Estimăm că baza noastră sportivă de aici, de la Ruși Ciutea, care va include și un stadion pentru liga secundă, va fi gata în doi ani. După finalizarea bazei, vom lua în calcul și promovarea în Liga a II-a. În paralel cu rezultatele echipei de seniori, punem în continuare mare accent pe activitatea Academiei, ținta noastră fiind prezența în topul școlilor de fotbal din România”. Conducătorul cu care FC Dinamo Bacău a făcut, în 2021, pasul către Liga a III-a, Remus Pozînărea, este noul vicepreședinte al FC Bacău: „Pentru a avea continuitate, o echipă de Liga a III-a necesită stabilitate financiară și o plajă de juniori cât mai ofertantă. FC Bacău dispune de aceste elemente, motiv pentru care sunt bucuros că s-a găsit forma și finalitatea acestei predări de ștafetă”. După ani petrecuți la Aerostar, cu care și-a trecut în palmares și două promovări în eșalonul doi (în 2018 și 2020), Gabriel Voicu se alătură FC Bacău în calitate de team manager: „Mă bucur că am fost ales să fac parte din acest proiect, singurul solvabil din fotbalul băcăuan”.

Antrenorul, profesorul, părintele și bunicul Costel Enache

„Cea mai bună variantă pentru noi. Reprezintă profilul perfect pentru ceea ce ne dorim noi la Academie”. Astfel a fost prezentat noul antrenor „alb-roșilor”, Costel Enache, un antrenor care, după anii petrecuți la Ceahlăul, Petrolul Ploiești, Poli Iași, Asta, Hermannstadt sau Unirea Slobozia, dar și la naționelele under ale României, nu mai are nevoie de…nicio prezentare. Poate doar de… o auto- prezentare: „ Nu sunt doar antrenor, ci și părinte, bunic și profesor. FC Bacău se prezintă ca o familie mare, având o mare responsabilitate, aceea de a forma fotbaliști, dar și oameni. Nu putem separa lucrurile, așa cum nu putem separa ceea ce se întâmplă la Academie cu ceea ce se petrece la echipa de seniori. Veți vedea pe teren, la echipa noastră de liga a treia, mulți copii proveniți din Academie, care vor crește alături de jucătorii cu experiență aduși pentru a le fi modele fotbalistice și umane”. Costel Enache îi va avea drept colaboratori pe Șerban Neamțu în calitate de preparator fizic, pe Georgian Bordeanu ca antrenor cu portarii, în timp ce ca „secund” va figura Andrei Dumitraș, fostul campion cu FCSB din urmă cu un deceniu. „Andrei Dumitraș este un deja-vu al meu. În 2008 îmi începeam cariera de antrenor la Petrotub Roman, acolo unde se afla un copil de 16 ani, foarte talentat- Andrei Dumitraș- rătăcit într-un grup de seniori. Văd aici, în Academie, foarte mulți Dumitraș”, a subliniat Costel Enache, înainte ca „secundul” său să mărturisească: „Sunt la început de drum: am pus în cui ghetele și am trecut la fluier și la cronometru, dorind să învăț mult și să ajut mult”.

„Hai FC Bacău!”

Teo Câmpeanu, Mugurel Florescu, Ștefan Pavel, Ionuț Chirilă, Cătălin Vraciu și Andrei Pavel. Aceștia sunt jucătorii veniți în aceastră vară la divizionara C FC Bacău. Sau, așa cum puncta team-managerul Gabi Voicu, „fotbaliștii în jurul cărora copiii din Academie pot crește”. Teo Câmpeanu a anunțat: „FC Bacău constituie un proiect serios față de CSM Bacău, de unde am venit. Îmi doresc să pot demonstra clubului, dar și mie, că venirea mea aici a fost o alegere bună”. Din compartimentul median, Ionuț Chirilă a ținut să aprecieze „stabilitatea pe care o are FC Bacău”, adăugând: „Ne dorim să ajutăm copiii de aici să progreseze și să avem rezultate cât mai bine”. Un discurs asemănător a avut și Ștefan Pavel („sper să pot ajuta cât mai bine noua mea echipă”), în timp ce golgheterul Cătălin Vraciu s-a pus imediat la dispoziția  foarte tinerilor săi colegi: „Sunt oricând la dispoziția oricui are nevoie de un sfat sau de o părere. Împreună ne propunem să obținem rezultate cât mai bune cu FC Bacău”. Venit, la rândul său, de la Aerostar, ca și Chirilă, Ștefan Pavel și Vraciu, vârful de atac Andrei Pavel s-a declarat bucuros că își poate continua activitatea alături de ceilalți ex-„aviatori”. „Sunt jucători și persoane de care mă simt legat și mă bucur că vom juca împreună și aici, unde ne dorim ca, prin experiența pe care o avem, să putem fi un sprijin tinerilor fotbaliști”. A spus Andrei Pavel, care a încheiat cu un convingător: „Hai FC Bacău!”.

Start cu dreptul: 4-1 cu Aerostar

Primul meci, prima victorie pentru FC Bacău în amicalele verii. Sâmbătă, pe stadionul „Aerostar”, echipa antrenată de Costel Enache s-a impus cu 4-1 (1-0) împotriva gazdelor pregătite de Mișu Ionescu și Andrei Vatră. Fără ex-ul Vraciu (rămas pe margine) și Andrei Pavel (intrat în partea secundă), „alb-roșii” au îmbinat experiența defensivei, asigurată de Câmpeanu, Șt. Pavel, Chirilă, Florescu și Dudu Drugă cu entuziasmul și tinerețea de la mijlocul terenului în sus acolo unde Oasenegre, Albu, Lucaci, Burlacu, Gherasim și Ciumașu au ieșit deseori la rampă. După o serie de intervenții bune, portarul gazdelor, Mocanu s-a recunoscut învins de reușita lui Florescu din min. 23, 0-1 fiind, de altfel, și scorul pauzei. După odihnă, Aerostar, echipă aflată în reconstrucție (cu jucători exclusiv de la anul 2000 în jos, unii din propria pepinieră, alții aflați în probe), a egalat în min. 50 prin Dobre. Câștig de cauză a avut însă FC Bacău, al cărui forcing a fost premiat cu alte trei goluri. În min. 62, Andrei Pavel a transformat un penalty scos tot de el, pentru ca atunci când mai erau două minute până la fluierul final al arbitrului Vasile Ferică, același A. Pavel să sigileze tabela grație unei lovitruri libere de la 20 m lateral dreapta transformate impecabil. Între cele două goluri ale lui Andrei Pavel și-a făcut loc reușita din min. 72 a mezinului Daniele Luncașu, un puști născut în 2008 care se află în circuitul echipei naționale U15. Aerostar: Mocanu- Prențu, Antohi, Botezatu, D. Căpușă- Bobârnac, Atodiresei, M. Matei, Băisan- Belciu, Dobre. Au mai jucat: Tancău I, Prisecaru, Tancău II, Bordeianu, Paveluc, Bucur I, Bucur II, Huiban, Constantinescu, Stroie, Pal și Juncu. FC Bacău: Câmpeanu- Șt. Pavel, Chirilă, Florescu, Drugă- Lucaci, Albu, Oasenegre- Burlacu, Gherasim, Ciumașu. Au mai jucat: Anton, Olteanu, Agapi, M. Ganea, Ursu, Grinko, Buga, Pantelei, A. Pavel și Popescu.

Dan Sion

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri