19 mai 2024
ActualitateȘcoala de Vară de la Berești Tazlău, ediția a VII-a

Școala de Vară de la Berești Tazlău, ediția a VII-a

În perioada 17– 21 iulie 2023, de la 9.00 la 13.00 , pentru un număr de peste 200 copii, am organizat proiectul socio-educaţional „CĂLĂTORIE ÎN LUMEA COPILĂRIEI”, prin intermediul căruia copiii au petrecut timpul liber în compania unor activităţi de recreere, formare dar şi învăţare, prin joc şi bunăvoie. Esența proiectului a fost socializarea, prin adaptare la celălalt, prin respectarea regulilor de grup.

Copiii au învațat să descopere împreună, să comunice, să se organizeze, să respecte reguli, să avanseze propuneri, să aibă încredere în sine și, mai ales, să se bucure împreună. Experiențele de grup a încheagat prietenii, a înlăturat prejudecațile, a dat naștere la solidarități și adaptări la situații sociale în miniatură.

Despre activitatea Școlii de vară a vorbit cel mai bine imaginile cu ochi mari curioși și fețele zâmbitoare ale celor peste 200 de copii participanți. Școala de Vară s-a dorit a fi, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea unei perioade din vacanța de vară. Acesta a fost impactul pe termen scurt. Pe termen lung: copiii învață jocuri instructiv-recreative la școală, jocuri pe care, mai apoi, le pot realiza singuri, transferându-le asupra altor activități, fie jocuri aflate din altă parte, fie create de ei.



Partenerii noștri în acest proiect sunt˸ Parohia din Tescani, comuna Berești-Tazlău – preot Neculcea Claudiu, Voluntari, foști elevi ai școlii, coordonați de d-na prof. Buftea Iuliana, Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Bacău, director Carmen Voisei, Şcoala de Valori, Bucureşti o ISU Bacău, Primăria Bereşti –Tazlău, primar Tulpan Dumitru, sponsorilor de anul acesta pentru generozitatea de care au dat dovadă: Viorel Ilaș (Comis S.A), Daniel și Remus Iojă (Darem), Gabriel Dosipinescu (Restaurant Cascada Slănic), Titi Bârlea, Carmen Tofan, Cornel Pâslaru, Vasile Prisecaru, Lucian Prihoancă, Gabriel Bujor.

Mulțumesc totodată și colegilor mei, cadrele didactice și nedidactice, care au dat dorit să se implice în activitățile desfășurate în aceste 5 zile. Proiectul și-a propus să răspundă unei nevoi crescânde a copiilor de a participa la activități educative și in timpul vacanței de vară. De asemenea, părinții și-au exprimat dorința de a-și înscrie copiii la aceste activități ale școlii de vară, apreciind obiectivele acestui proiect.

Activitățile Școlii de vară s-au incheiat cu premierea tuturor participanților, în prezența oaspetilor noștri speciali care au participat la festivitatea de inchiere a Scolii de vară. După ce copiii participanți s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Biserica Sf.Gheorghe din Tescani,aceștia au primit diploma și gustări.

Prin acest proiect şcoala a devenit un altfel de loc pentru o altfel de învăţare în această perioadă. A fost o nouă experienţă din viaţa de şcolar. Şi a fost una plăcută!

Prof. dr. Dumitru Viorel Georgian – directorul Școlii Gimnaziale Berești -Tazlău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri