Deputatul Cristian Paul Ichim a fost invitatul lui Florin Ștefănescu la „Deșteptarea Podcast”.
Tăieri ilegale de arbori depistate de jandarmii băcăuani
Doi bărbați care tăiau în mod ilegal arbori din aria protejată a râului Siret în apropierea satului Orbeni au fost prinși de jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Stefan Cel Mare ” Bacău.
Intervenția jandarmilor a avut loc ieri după-amiază, la sesizarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate printr-un apel 112, care i-a direcționat în aria protejată a râului Siret în apropierea satului Orbeni, unde au fost depistați doi bărbați care au tăiat mai mulți arbori de esență plop, de mari dimensiuni, încarcați în două remorci și pe care intenționau să le transporte la domiciliu.
Bărbatii au recunoscut doborârea a 10 arbori cu diametrele între 35 şi 60 de cm, după care au indicat zona cioatelor rămase la locul tăierii.
În urma constatării făcute în colaborare cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Bacău, jandarmii le-au întocmit bărbaților actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de” tăiere de material lemnos din aria protejată”, precum și pentru „furtul de material lemnos din aria protejată „, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Silvic.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale, iar cantitatea de aproximativ 6,6 metri cubi de lemn esență plop a fost ridicată în vederea confiscării.
Pentru a descuraja astfel de fapte, jandarmii vor intensifica acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice în perioada următoare.
Pescuitul comercial pe lacurile Răcăciuni și Berești, suspendat până la 31 martie
ANPA a suspendat începând din 21 februarie 2024 pescuitul comercial pe lacurile Răcăciuni și Berești până la 31 martie 2024. Măsura vine ca urmare a presiunii publice privind nevoia de a proteja fondul piscicol în contextul reducerii cotei în lacurile de acumulare.
Administratia amenajărilor hidroenergetice a fost nevoită să execute manevre în plaja de exploatare, pentru o intervenție care se poate desfășura doar în condiții de debite scăzute.
Pe fondul lipsei pazei fondului piscicol și a oricăror măsuri adecvate situației excepționale din teren, măsuri care ar fi trebuit să plece de la cei care răspund de fondul piscicol, la Răcăciuni și Berești au năvălit braconierii și, bineînțeles, pescarii comerciali, pentru a aduna toți peștii.
Au fost vizate special reproducătorii cantonați în zonele de iernare, acum ușor accesibile.
Sistarea pescuitului comercial rezolvă doar parțial situația, fiind necesară paza reală a acestor zone pe perioada efectuării lucrărilor, astfel încât în primăvară să mai existe un efectiv de reproducători.
În condițiile prezente, cel puțin până la 31 martie 2024, în județul Bacău pe apele publice nu mai există pescuit comercial.
Astfel, orice utilizare a plaselor de pescuit constituie braconaj.
Luptând cu extremismul
Oficial, alegerile se comasează pentru a descuraja partidele extremiste. Este aproape înduioșător cum la nivelul întregii UE avem de-a face cu o cruciadă a establishmentului împotriva a ceea ce el numește „partide extremiste”.
Adică împotriva partidelor care cer respectarea drepturilor cetățenești, a suveranității țărilor și alte chestiuni din acestea amenințătoare. Revenind la comasarea noastră, este interesant cum înțeleg autorii ideea de democrație.
Ei spun că pun alegerile europene și locale în același timp ca să nu câștige prea mult partidele „extremiste”.
Mă scuzați că intervin, dar manipularea condițiilor de vot pentru a determina un câștig politic nu înseamnă că avem de-a face cu o fraudă?
Acum mulți ani s-au făcut dosare penale și au fost condamnați oameni pentru că ar fi încercat să obțină avantaje politice prin aducerea cât mai multor oameni la vot, organizând o tombolă.
Acum, liderii principalelor partide politice spun că este ok să schimbe calendarul electoral în ideea de a determina mai mulți cetățeni să se prezinte la alegerile europene, care, de obicei sunt destul de neglijate. Până la urmă, punând europenele în aceeași zi cu localele, îi obligă, practic, pe cei care vin să-și aleagă primarii, să aleagă și deputații europeni.
Așadar, se determină o creștere a prezenței la vot, ceea ce se traduce printr-un un câștig politic sub formă de voturi. Nu mustăciți, exact așa au argumentat procurorii când au cerut pedepsirea lui Dragnea și exact așa au admis judecătorii când l-au condamnat.
Ce avem noi aici, așadar? O tentativă de a obține foloase necuvenite sub forma voturilor pentru partidele politice pe care le reprezintă?
Desigur, nu ne așteptăm să se deschidă vreun dosar penal, cum li s-a întâmplat altora. De data aceasta este pentru o cauză nobilă: aceea de a scăpa UE de extremism.
Mecanismul este în felul următor: SUA și-au pus oamenii șefi la UE. Practic, UE este condusă cum vor americanii. Dacă un european zice că nu-i place ca UE să fie condusă de americani, și vrea să fie condusă de europeni, în folosul europenilor, devine extremist.
Iar liderilor UE li se trasează sarcina să lupte cu extremiștii. Cu alte cuvinte, americanii vor să-și conserve puterea de a dispune cum vor de Uniunea Europeană, chiar dacă asta ar însemna sinuciderea UE.
Iar dacă tu nu vrei ca UE să se sinucidă, ești un extremist, ai înțeles?!
7 români din 10 consideră că trebuie să adopte un stil de viață sănătos și să reducă stresul pentru a avea o viață mai lungă
58% recunosc însă că este dificil să țină pasul cu ritmul dinamic din viața de zi cu zi și să facă față stressului
Sănătatea, starea de bine și stilul de viață sănătos sunt pentru români cele mai importante pentru o viață longevivă. 71% dintre respondenții români la un studiu privind percepția despre longevitate desfășurat de NN Group în 11 țări consideră că trebuie să adopte un stil de viață sănătos pentru a putea trăi o viață mai lungă, dar și să reducă stresul (68%), să petreacă mai mult timp cu cei dragi (62%) și să-și asigure o situație financiară mai bună în viitor (56%).
Cu toate acestea, 58% dintre români recunosc că au dificultăți să țină pasul cu ritmul dinamic din viața de zi cu zi și să facă față stresului. Aproximativ 76% spun că resimt stres cel puțin moderat în unele perioade, iar 63% spun că se simt de multe ori epuizați la finalul zilei în perioadele stresante, motiv pentru care 9 din 10 caută în mod activ metode prin care să reducă stresul și, ca urmare, să fie mai pregătiți pentru longevitate.
Capacitatea de adaptare la dinamica vieții cotidiene și stabilitatea financiară în momente neprevăzute sunt esențiale în acest sens. Deși 58% dintre români sunt încrezători că pot găsi soluții să se descurce în momente dificile, mai mult de jumătate recunosc că ar face cu greu față stresului generat de o situație neprevăzută care le poate afecta sănătatea sau situația financiară a familiei, mai arată studiul NN.
„Este mai ușor să previi decât să tratezi, mai ales când vine vorba despre sănătate, dar și despre banii pe care te poți baza astăzi dacă se întâmplă ceva neprevăzut și cei pe care îi pui deoparte pentru un viitor mai liniștit financiar. În momente care îi pot lua pe neașteptate, cum ar fi pierderea locului de muncă, o problemă de sănătate sau un accident, oamenii au nevoie de liniștea că se pot concentra pe ceea ce contează fără să fie nevoie să-și facă griji în plus din motive cum ar fi cheltuielile neplanificate. De aceea, e nevoie să fie pregătiți să facă față neprevăzutului în orice moment, ceea ce înseamnă să aibă grijă de sănătate și să-și asigure protecția și viitorul financiar pentru o viață nu doar mai lungă, ci și mai bună”, spune Gabriela Lupaș-Țicu, Chief Customer Officer la NN România.
8 din 10 români spun că fac eforturi pentru a avea un stil de viață mai sănătos, care să-i ajute să trăiască mai mult, iar peste jumătate sunt conștienți că trebuie să își pregătească din timp viitorul financiar pentru a face față stresului situațiilor neprevăzute și a se descurca mai ușor, arată studiul NN.
La starea de bine și la diminuarea stresului contribuie și viața profesională și echilibrul sănătos dintre job și timpul liber. Cei mai mulți respondenți spun că sunt mulțumiți de acest echilibru și găsesc satisfacție în activitatea lor, iar pentru 86% este foarte important să evolueze profesional și să aibă oportunități de creștere a veniturilor, astfel încât să fie mai pregătiți financiar pentru bătrânețe. De aceea, cei mai mulți caută să se dezvolte continuu și să acumuleze noi abilități și cunoștințe.
56% consideră însă că o perioadă de șase luni de pauză profesională ar fi binevenită pentru a se relaxa și a-și îmbunătăți starea de bine. Mai mult, pentru o viață mai lungă, 33% dintre respondenți consideră că modelul tradițional de viață, în care activitatea profesională după terminarea studiilor se desfășoară până la vârsta pensionării, ar putea fi înlocuit de un model alternativ în care să existe mai multe perioade sabatice pe parcursul carierei, iar retragerea din activitate să se întâmple mai târziu decât vârsta actuală de pensionare.
Studiul NN privind longevitatea a fost desfășurat online în 2023, în rândul a 1.008 respondenți cu vârsta între 18 și 79 de ani dintr-un total de 11.585 de participanți din 11 țări în care NN Group își desfășoară activitatea.
SYR Bacău, o comunitate de alergători băcăuani, a sărbătorit 70 de ediții
Aseară, pasionații de alergare din Bacău au marcat o realizare remarcabilă: 70 de întâlniri consecutive ale comunității SYR Bacău. Obiectivul de a atinge această bornă simbolică a fost îndeplinit cu succes, întrucât un număr record de 41 de alergători de diferite vârste au sfidat vremea neprietenoasă pentru a se alătura evenimentului.
Pe parcursul unei ore, atmosfera a fost încărcată de energie pozitivă și camaraderie, iar mișcarea a fost susținută de voia bună a participanților. Fiecare alergător a contribuit la o atmosferă plină de entuziasm și determinare, rezultând într-o experiență încărcată de endorfine și reușite personale.
Atât alergătorii profesioniști, cât și cei amatori se întâlnesc în fiecare joi, la ora 19:00, la insula de agrement Bacău, pentru o oră de mișcare. Indiferent dacă sunt în căutare de o alergare de viteză, de o recuperare activă sau de o distanță lungă, toți iubitorii de mișcare sunt bineveniți și încurajați să se alăture.
Comunitatea Shareyourrun, alături de Oleacadebiciclisti, au contribuit la atmosfera prietenoasă, oferind premii constând în articole sportive și înscrieri la concursuri. Aceste gesturi au adăugat un plus de entuziasm și motivație pentru toți cei implicați.
Bacăul este orașul care își dorește să fie activ și în mișcare, iar comunitatea SYR Bacău este dovada vie că acest lucru este posibil.
Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială. Votați online nominalizații din județul Bacău
Organizația cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, Gala Națională a Excelenței în Asistența Socială este evenimentul care celebrează reușitele și contribuțiile semnificative ale profesiei de asistent social și transformă un mesaj cutremurător într-un moment de mândrie și recunoaștere pentru rolul vital și impactul pozitiv pe care asistenții sociali îl aduc în domeniul social și comunitar din întreaga țară.
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Colegiul Național al Asistenților Sociali premiază excelența pusă în slujba comunităților, familiilor, grupurilor vulnerabile, sprijinului uman și societății în ansamblul ei la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.
Votul online se va desfășura în perioada 𝟏𝟗 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 (𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎.𝟎𝟎) – 𝟐𝟔 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 (𝐨𝐫𝐚 𝟎𝟎.𝟎𝟎), concomitent cu etapa de preselecție și 𝐯𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚 𝟐𝟓% 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐚𝐣𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥, 𝐚𝐥𝐨𝐜𝐚𝐭 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐞𝐢 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐢.
Votul online va fi disponibil pe site-ul Galei pentru fiecare premiu de la 𝐶𝑎𝑡𝑒𝑔𝑜𝑟𝑖𝑎 𝑎𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡̧𝑖 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖 𝑎𝑖 𝑎𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 2023 și pentru „𝑃𝑟𝑒𝑚𝑖𝑢𝑙 𝐴𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑠𝑜𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑎𝑙 𝑎𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 2023”. Rezultatele votului online vor fi transmise juriului.
Puteți susține nominalizații județului Bacău, accesând link-urile de mai jos.
Nominalizații din județul Bacău, sunt:
- Premiul Asistentul Social al Anului 2023
– Elena Ardeleanu
– Donciu Maria Mihaela
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galacategory_id=1
- Categoria Asistenţi Sociali ai Anului 2023:
- Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecţiei Copilului
– Gabriela Godoi
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=1
- Premiul pentru Asistentul social din Domeniul protecţiei şi Promovării Drepturilor
persoanelor cu Dizabilităţi
– Elena Modiga
– Maria Puiu
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=2
- Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Serviciilor Medicale și de Sănătate
– Brandiu Gisela
– Droangă Elena
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=3
- Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Reintegrării Sociale a Persoanelor Private de Libertate
– Pintilie Dănuț Constantin
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=4
- Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Protecției Persoanelor Vârstnice şi Îngrijirii la Domiciliu
– Donciu Maria Mihaela
– Oprea Florin Armand
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=5
- Premiul pentru Asistentul Social din Domeniul Asistenţei Sociale Comunitare
– Andra Bertescu
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=6
- Premiul pentru Asistentul Social din Mediul Rural
– Liliana Huminiuc
https://cnasr.ro/gala/vot-online-inregistrare?galaprize_id=8
Alături de persoanele menționate mai sus, a mai fost nominalizată, tot din județul Bacău, doamna Mihaela Tabără, la Premiul de excelență pentru promovarea profesiei liberale de asistent social, pentru munca desfășurată în cadrul Cabinetului Individual de Asistență Socială. Mihaela nu va putea fi votată, această categorie intrând la jurizare prin analiza portofoliului de proiecte, dar o puteți susține cu gând.
Doi angajați de la Spitalul TBC, reținuți într-o anchetă DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2024, a două persoane implicate într-un caz de corupție la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău.
În urma investigațiilor, s-a constatat că cei doi inculpați, un șef de serviciu și un economist din cadrul spitalului, ar fi pretins o sumă de bani unui om de afaceri în legătură cu un contract de execuție pentru lucrări de întreținere și igienizare a unei părți din unitatea medicală. Potrivit ordonanțelor procurorilor, suma cerută ar fi fost de 20.000 de lei, din care s-ar fi primit câte 1.000 de euro ca o primă tranșă.
Inculpații sunt suspectați că ar fi cerut acești bani pentru a favoriza interesele omului de afaceri în derularea contractului menționat, inclusiv pentru semnarea unui act adițional și pentru achitarea rapidă a facturilor.
În cadrul anchetei, procurorii au dispus și sechestrul asigurator al întregii sume de bani presupuse a fi primită ilegal.
Cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Bacău pentru propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Operațiunile de investigație au inclus și percheziții domiciliare efectuate în 4 locații din municipiul Bacău, inclusiv sediul unei instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.
Punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procedurală în procesul judiciar, având drept scop administrarea probatoriului, conform prevederilor Codului de procedură penală și fără a afecta prezumția de nevinovăție.
Comunicatul respectă Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, conform articolului 28 alineatul 4, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Cum integrăm STEM în cadrul orelor de științe
V-ați întrebat vreodată, ca profesori, cum ați putea să faceți orele de științe mai atractive pentru elevii din clasele primare?
Forumul Merito Moldova, desfășurat pe 3 februarie, la Școala Gimnazială ”Al.I.Cuza” Bacău, a adus mai multe răspunsuri la aceste posibile întrebări, în cadrul atelierului ”Cum integrăm STEM în cadrul orelor de științe?”, susținut de Ioana Baboș, profesoară pentru învățământ primar la Zalău, și Antoaneta Împușcatu, profesoară de Știinte și director la ”I.C. Brătianu”, din Tulcea.
În cadrul atelierului, la care am participat alături de colegul meu Vladimir Alexandru Moțoc, de la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, doamnele învățătoare au vorbit, în prima parte a activității, despre cel mai important subiect din domeniul științelor, și anume corpul uman. Dumnealor au instalat o aplicație pentru telefon, CURISCOPE VIRTUALI-TEE, cu care au putut scana un corp uman artificial, cu ajutorul unui tricou special, asociat aplicației, pe care l-am purtat chiar eu, și cu ajutorul căruia s-au putut vizualiza organele interne și venele. Printre aplicațiile aduse în discuție în cazul atelierului a fost, de exemplu, și DEVAR, pentru realități augmentate.
Un alt experiment captivant, din cadrul acestui atelier, a fost realizarea, cu multă precizie, a drapelului României, cu ajutorul unor pahare, eprubete, și cu apă colorată, acuarele și sare, pentru a înțelege, de exemplu, noțiuni precum ”densitate” sau ”volum”.
”Sunt lucruri foarte greu de digerat la nivelul claselor mici, dar foarte simplu de explicat cu astfel de experimente. Cred că lucrurile pe care le-am spus împreună astăzi, aici, fac ca lecțiile de științe să pară mai ușoare, mai atractive, mai pe înțelesul copiilor”, au explicat coordonatoarele atelierului, dând exemple și de alte posibile experimente pentru orele de științe, chiar cu miere sau ciocolată.
Printre recomandările oferite profesorilor participanți la atelier s-au numărat și două titluri de cărți,”Un alt fel de a învăța” și ”O să râzi, totul e chimie”, care, la fel ca experiementele propuse, ar putea face orele de științe mai captivante.
Forumul Merito Moldova, din Bacău, care a avut ca temă generală ”Intoarcerea la ’DE CE’’ în era digitalizării”, a fost adresat, prin atelierele sale, profesorilor, elevilor și părinților, și a avut un real succes, ceea ce este important, pentru că educația este baza unei națiuni.
Cronică: Radu Bardașu (clasa a IV-a), elev la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Foto credits: Vladimir Alexandru Moțoc (clasa a IX-a), elev la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Prof.coord. Laura Huiban
Sandy, terapie prin fotografie
De mulți ani, o tânără din Bacău a cucerit Facebook-ul cu fotografiile sale. Nu orice fotografii, ci autoportrete. Pasiunea ei este să se fotografieze. Numele: Sandy Manase. Vârsta: 34. Ocupație: Terapeut ocupational.
Cum ai descoperit pasiunea pentru fotografie și ce te-a inspirat să începi să faci fotografii?
Spre deosebire de acele persoane a căror pasiune pentru fotografie își are originea într-o „moștenire de familie”, eu n-am crescut având în preajmă firi cu o latură artistică pronunțată. În schimb, mereu m-au atras poveștile, fie ele transmise prin intermediul cărților, al filmelor sau al oricărui alt mijloc ce poate să dea viață fanteziilor din imaginație. Pot spune că pasiunea pentru fotografie m-a descoperit mai degrabă ea pe mine, insinuându-se în viața mea dintr-o joacă de copil; totuși, privind retrospectiv, cred că a fost tocmai acea piesă de puzzle lipsă care s-a potrivit perfect în „tabloul” creativității mele.
Ce tehnici sau programe preferi să folosești?
Îmi face plăcere că pot să răspund la o astfel de întrebare fără să mai simt pe umeri povara „vinovăției” sau „păcatului” de a utiliza tehnologia. Cel mai mult am utilizat Adobe Photoshop și Corel PaintShop Pro, dar în ultima vreme am cochetat cu ideea de a-i da o șansă și faimosului AI pentru a-mi transpune unele idei și detalii în prelucrările fotografice. Deși în unele aspecte dă niște rateuri fenomenale, are și părți bune care, dacă sunt explorate îndeajuns și cu multă răbdare, pot să ofere unele rezultate chiar interesante.
Există vreo experiență sau poveste specială legată de vreo fotografie pe care ai realizat-o și care a avut un impact puternic asupra ta?
Am avut o serie de fotografii realizate în special cu ajutorul umbrelor și a luminii naturale, printre care se regăsea și una cu motanul meu. În aceasta părea că cel care privește trage cu ochiul la o scenă domestică, unde se desfășoară o secvență dintre o stăpână rea ce își dojeneste cu asprime odrasla blănoasă după ce l-a prins făcând o mare pozna. Este una dintre fotografiile care a atras cel mai mult prin simplitatea și totodată misterul ei, ajungând în cadrul multor site-uri sau articole de pe net, ba chiar cineva a utilizat-o și pentru un graffiti pe un zid. Deși, din păcate, motanul-personaj nu-l mai am alături în ziua de azi, mă bucur să știu că undeva prin arhivele foto ale internetului există și amprenta lui.
Ce echipament și accesorii preferi să folosești în timpul sesiunilor tale foto și de ce le-ai ales?
Folosesc un aparat Canon 500D cu obiective de Canon EF-S 10-18mmF/4.5-5.6, EF 50mm f/1.8 și un Tamron 70-200mm F2., trepiedul și o telecomandă pentru declanșarea la distanță. Deși inițial am avut și aparate mai „antice” cu care am experimentat (Sony, Fujifilm), atunci când am ajuns să am un Canon, m-am îndrăgostit de această marcă și i-am rămas fidelă până în ziua de azi.
Ce te motivează să îți faci singură fotografiile?
Mereu am fost o fire introvertită, careia-i place să se conducă după propriul ritm. În ceea ce privește pasiunea fotografiei am încercat să evit un tipar convențional și încorsetat de reguli stricte. Nu am țintit vreodată să ajung în cercul profesionistilor, ci doar mi-am dorit libertatea absolută de a inventa după bunul plac „poveștile” din spatele lentilei. Există anumite aspecte ale acestui proces pe care le găsești mai captivante sau mai provocatoare? Cel mai captivant aspect mi se pare crearea unui tărâm alternativ făcând uz de decorul și personajul dintr-o fotografie. Deși realitatea, în toată splendoarea sau cruzimea sa, are un impact emoțional mai mare asupra privitorului, mie îmi place să las mai mult loc pentru imaginație.
Cum împaci fotografia cu celelalte aspecte ale vieții tale și cum menții un echilibru între pasiunea pentru fotografie și celelalte responsabilități?
În ultima vreme, pasiunea pentru fotografie a ocupat un loc secundar în viața mea, fiind nevoită să mă concentrez mai mult pe dobândirea experienței și sporirea cunoștințelor în domeniul profesional. Din păcate, n-am avut încă ocazia să le pot împleti armonios, dar m-ar încânta să găsesc o cale de a introduce fotografia ca pe o modalitate creativă de terapie.
Ai avut neplăceri din cauza vreunei fotografii?
Pot spune că am întâmpinat mici neplăceri din cauza ipocriților puritani care observau peste tot numai nuanțe erotice sau subînțelesuri ascunse; persoane care consideră că există un singur program unic de editări și care, dacă apeși pe un singur buton face miracole; oameni care recurg la jigniri și care se cred specialiști psihologi ce pot „citi” o persoană numai prin intermediul unei fotografii.
Faptul că ești cunoscută pe Facebook ți-a adus avantaje sau dezavantaje?
Nu m-am gândit niciodată la asta, dar stând să reflectez acum, realizez că nu găsesc niciun avantaj sau dezavantaj care să fi avut cu adevărat vreun impact semnificativ asupra vieții mele de zi cu zi. Deocamdată consider Facebook-ul un lucru neutru, dar la modul cum evoluează tehnologia nu-i contest importanța de a deveni, chiar și pentru mine, o platformă bună de promovare.
Depășirile neregulamentare i-au costat 30.000 de lei
La data de 21 februarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au desfășurat o acțiune în județ, pentru combaterea depășirilor neregulamentare.
În cadrul activităților au fost legitimate peste 150 de persoane și au fost verificate 100 de autovehicule.
Polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei.
Totodată, au fost reținute 10 permise de conducere, pentru depășiri neregulamentare, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și au fost efectuate 30 de testări cu aparatele din dotare.
Trei căruțași, reținuți de polițiști după ce au bătut un șofer
La data de 21 februarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa au reținut pentru 24 de ore, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei în cauză au fost introduși în Arestul I.P.J. Bacău.
Din cercetări a rezultat că, la data de 06 februarie a.c., 3 bărbați de 21, 35 respectiv 36 de ani, toți din comuna Ghimeș-Făget, în timp ce se deplasau cu un atelaj hipo pe DN 12A, în urma unor discuții contradictorii avute cu un conducător auto de 30 de ani l-ar fi lovit pe acesta, totodată tulburând ordinea și liniștea publică.
După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea celor în cauză pentru 24 de ore și i-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Aveau în depozit 40 mc de lemn în plus
La data de 21 februarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, cu sprijinul de specialitate al Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate de exploatare și prelucrare a lemnului, din comuna Ghimeș-Făget.
În urma verificărilor, au fost constatate diferențe de 40 de m.c. de material lemnos între stocul scriptic și cel faptic. De asemenea, au fost constatate nereguli privind trasabilitatea materialului lemnos.
Polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale şi au confiscat valoric cantitatea de 40 de m.c. de material lemnos, cu o valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.
Scurgere de petrol la Zemeș. A fost sesizată Garda de Mediu
Garda Națională de Mediu a reacționat rapid la notificarea primită de la un agent economic cu privire la o scurgere de produs petrolier în zona comunei Zemeș, într-un teren de pășune situat în „Punct Dorneanu”.
Pe 21 februarie 2024, echipa de control a Gărzii de Mediu Bacău a ajuns la locație și a constatat o scurgere de aproximativ 7 metri cubi de produs petrolier, un amestec de apă sărată cu țiței, pe o suprafață de aproximativ 220 metri pătrați de teren.
Operatorul economic responsabil de aceste sonde a reacționat prompt, oprind sondelor afectate, izolând tronsonul fisurat și identificând punctul de spargere. În momentul controlului, se desfășura operațiunea de colectare a produsului petrolier și decopertarea solului afectat.
Garda de Mediu Bacău a impus o sancțiune contravențională sub formă de amendă în valoare de 50.000 de lei operatorului responsabil de poluarea mediului. Instituția va continua să monitorizeze atent zona afectată și să ofere recomandări pentru remedierea situației și limitarea impactului asupra mediului.

Rolul esențial al Gărzii Naționale de Mediu în acest context include monitorizarea atentă a zonei afectate, recomandarea de măsuri concrete pentru remedierea situației și limitarea impactului asupra mediului, precum și asigurarea respectării legislației de mediu. Această intervenție rapidă demonstrează angajamentul instituției în protejarea mediului și prevenirea efectelor negative asupra comunității locale.
Infracțiuni la regimul circulației rutiere constatate de polițiști
La data de 21 februarie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii rutieri din Onești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 57 de ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un autoturism în comuna Târgu Trotuș, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
La aceeași dată, o patrulă mixtă formată din polițist din cadrul Poliției orașului Buhuși şi jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău a depistat pe strada Republicii din localitate, un autoturism condus de o tânără de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit faptul că, tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.
Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu consolidează legăturile cu Israelul pentru dezvoltarea Bacăului
Astăzi, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a primit o vizită deosebită în biroul său, cea a ambasadorului statului Israel, Excelența Sa, domnul Reuven Azar, însoțit de o delegație a misiunii diplomatice israeliene. În cadrul întâlnirii, au fost discutate subiecte esențiale legate de contribuția semnificativă a companiilor israeliene prezente în Bacău la dezvoltarea municipiului.
Primarul a evidențiat rolul esențial al acestor companii în progresul orașului și a subliniat proiectele de modernizare implementate în ultimii ani, care au sporit atractivitatea Bacăului pentru potențiali investitori. Proiectele menționate au avut un impact semnificativ asupra infrastructurii și calității vieții în Bacău, creând un mediu propice pentru noi oportunități de afaceri și investiții.
În discuțiile cu ambasadorul Azar, primarul Stanciu-Viziteu a subliniat susținerea și prietenia față de comunitatea de evrei din Bacău, recunoscând contribuția semnificativă pe care aceasta a avut-o în istoria municipiului. Primarul a exprimat optimismul său că această întâlnire va deschide drumul către noi colaborări, consolidând relațiile dintre Bacău și Israel.
„Ne străduim să transformăm Bacăul într-un oraș pentru familii, deschis către mediul de afaceri și prietenos cu vizitatorii. Colaborarea cu companiile israeliene și consolidarea relațiilor diplomatice sunt pași importanți în această direcție,” a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
Această întâlnire reprezintă o nouă etapă în eforturile primarului de a promova dezvoltarea economică și relațiile internaționale ale Bacăului, subliniind angajamentul său pentru modernizarea continuă a orașului.
Iluminatul public al Comăneștiului, asigurat de panourile fotovoltaice
Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a anunțat astăzi finalizarea Proiectului european „Parc fotovoltaic – Capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, pentru consum propriu în orașul Comănești”. Cu o valoare de 6.947.689 lei, acest proiect marchează un pas semnificativ în direcția utilizării surselor de energie regenerabilă pentru acoperirea consumului de electricitate destinat iluminatului public din oraș.
Proiectul, care a fost implementat cu succes, va contribui la asigurarea necesarului de energie electrică pentru iluminatul public la nivelul întregului oraș Comănești. Această inițiativă nu numai că va reduce dependența de sursele tradiționale de energie, ci va și aduce beneficii semnificative în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon și protejarea mediului înconjurător.
Primarul Viorel Miron a subliniat importanța proiectului și a menționat că acesta se alătură altor trei inițiative câștigate de oraș, toate având ca scop îmbunătățirea infrastructurii de iluminat public și eficientizarea consumului de energie electrică: „Modernizarea și eficientizarea iluminatului stradal în Orașul Comănești” – 1.316.730 lei, „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în orașul Comănești” – 2.741.977 lei și „Lucrări de extindere și eficientizare a iluminatului public” – 2.871.713 lei
Aceste proiecte reflectă angajamentul orașului Comănești față de utilizarea durabilă a resurselor și implementarea tehnologiilor prietenoase cu mediul pentru beneficiul comunității locale.
Președintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, discută perspectivele colaborării cu Ambasada Israelului
Astăzi, președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a primit cu onoare o delegație oficială din partea Ambasadei Statului Israel în România, condusă de Excelența Sa domnul ambasador Reuven Azar.
Agenda discuțiilor s-a axat pe identificarea și conturarea unor piloni strategici, cu scopul de a iniția parteneriate concrete care să aducă beneficii semnificative atât României, cât și Misiunii diplomatice a Israelului în țara noastră.
Președintele Ivancea a subliniat importanța dezvoltării relațiilor de colaborare prin identificarea unor noi oportunități care să permită antreprenorilor să-și extindă afacerile la nivel internațional. Prin intermediul acestor parteneriate, se urmărește aducerea unei plus-valori consistente atât comunității locale, cât și partenerilor israelieni.
Investițiile semnificative realizate în județul Bacău în domenii precum infrastructura de transport, sistemul de sănătate sau asistența socială au fost evidențiate de către președinte ca avantaje decisive în atragerea investitorilor israelieni. Valentin Ivancea a subliniat interesul deosebit al delegației în aplicarea know-how-ului israelian în Bacău, recunoscând contribuția esențială pe care aceste investiții ar putea-o aduce dezvoltării economice locale.
Delegația oficială care l-a însoțit pe ambasadorul Azar în această vizită importantă a inclus pe doamna Avigail Shtamler Paz, Șefa Misiunii Economice și Comerciale a Statului Israel în România și Ucraina, domnul Călin Coșar, Președintele Camerei de Comerț și Industrie România-Israel, și domnul Andrei Alexandru Scheindt, Ofițer Comercial în cadrul Ambasadei.
În urma acestei întâlniri promițătoare, se conturează perspective semnificative pentru consolidarea relațiilor bilaterale și pentru promovarea unor proiecte de colaborare care să aducă beneficii durabile ambelor părți implicate.
Exercițiu desfășurat de pompierii băcăuani, în cazul producerii unor căderi masive de zăpadă
Astăzi, 22 februarie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă,,Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a efectuat un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, privind desfăşurarea intervenţiei operative, în cazul unor căderi masive de zăpadă care afectează zona de vest a județului Bacău. Situaţiile operative create s-au desfăşurat pe pârtia de schi Nemira.
Conform scenariului, în jurul orei 10:00, pompierii militari sunt anunțați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că, pe Muntele Nemira din localitatea Slănic Moldova a avut loc o avalanșă, fiind surprinse două persoane care se aflau pe pârtia de schi în acel moment.
Totodată, în jurul orei 10:35, forţele de intervenţie sunt anunțate despre producerea unei defecțiuni la instalația de transport pe cablu. În urma acesteia, o persoană a sărit de pe telescaun, suferind multiple traumatisme, iar o altă persoană a suferit atac de panică, fiind nevoie de intervenția echipajelor operative pentru coborârea acesteia.
Echipajele de salvatori au intervenit conform scenariului, acțiunile de primă intervenţie fiind orientate pe căutarea, salvarea şi evacuarea victimelor din zona de pericol, precum și pe acordarea primului ajutor medical de urgenţă.
Având în vedere amploarea evenimentului, se ordonă suplimentarea cu forțe și tehnică de intervenţie, astfel că, la locul indicat acționează echipaje din cadrul celor trei detaşamente de pompieri din judeţ, respectiv Onești, Bacău și Moineşti şi este alertată grupa operativă, precum și personalul aflat în turele libere.
Pentru a asigura operativitatea acţiunilor de salvare, intervenţia este organizată pe sectoare:căutare, salvare, extragere și brancardaj, triaj medical, acordare asistenţă medicală, precum și sector alocat evacurii către Copartimentul Primiri Urgenție Oneşti.
Exercițiul a avut drept scop perfecționarea deprinderilor în organizarea misiunilor de căutare- salvare şi evacuare a persoanelor din mediul montan, colaborarea cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, precum și perfecționarea deprinderilor în salvarea de la înălţime, prin folosirea aparaturii şi echipamentelor speficifce din dotare.
În această simulare, au fost mobilizate și forţe şi mijloace aparținând Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Serviciului Public Județean Salvamont, Serviciului de Ambulanță Județean și Comitetului Local pentru Situații de Urgență Slănic Moldova.
Mulțumim tuturor instituțiilor implicate pentru aportul adus atât pe timpul exercițiului, cât și pe timpul intervențiilor desfășurate în îndeplinirea nobilei misiuni de apărare a vieții, valorilor materiale, spirituale și a mediului.
Primarul municipiului Onești anunță modernizarea extinsă a infrastructurii urbane
Primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, a făcut o declarație privind angajamentul administrației locale pentru modernizarea infrastructurii urbane. Neghină a subliniat că municipalitatea este hotărâtă să accelereze lucrările de modernizare și să transforme orașul într-un mediu mai plăcut și mai funcțional pentru locuitorii săi.
„Continuăm lucrările de modernizare‼️”, a declarat primarul Neghină. „În acest moment acționăm cu patru echipe pe străzile: Cașinului, Rosetti și Libertății. Îmi doresc ca până la finalul lunii octombrie, în Onești, în zona de blocuri, să nu mai rămână nici măcar un metru pătrat de alee sau trotuar nepavat.”
Planurile de modernizare extinsă includ și extinderea rețelei de gaze naturale, pentru a oferi acces la această resursă esențială unui număr mai mare de locuitori. După finalizarea acestei etape, primarul Neghină a menționat că eforturile se vor concentra pe modernizarea și înfrumusețarea cartierelor din municipiul Onești, începând cu primăvara anului viitor.
Această inițiativă urmărește să îmbunătățească calitatea vieții în Onești, să ofere locuitorilor un mediu urban mai sigur și mai plăcut, și să contribuie la creșterea atractivității orașului pentru rezidenți și potențiali investitori.
„Doamne ajută!”, a încheiat primarul Neghină, subliniindu-și speranța că aceste eforturi vor fi încununate de succes și că municipalitatea va continua să servească și să îmbunătățească comunitatea locală în viitorul apropiat.




































