O băcăuancă, recunoscută drept una dintre cele mai asidue susținătoare ale tradițiilor populare locale, va părăsi România pentru a se stabili, temporar, în Africa, după ce și-a scos la vânzare afacerea din turism. O serie întreagă de evenimente a determinat-o să adopte o astfel de decizie care a șocat, de-a dreptul, aproape întreaga comunitate.
Un cunoscut brand local care și-a câștigat renumele prin eforturi susținute și mai ales prin seriozitate devine istorie, după nici 6 ani de la apariție. „Livada Minunată”, din Valea Asăului, recunoscută de publicul larg ca fiind „epicentrul tradițiilor populare de la munte”, își închide porțile publicului, definitiv. Proprietara locației, nimeni alta decât cea mai înverșunată susținătoare a tradițiilor strămoșești din zona Văii Muntelui – Simona Drilea Spiridon – a decis să încheie legăturile cu statul român și să emigreze, cel puțin pentru un timp, în altă țară, mai primitoare și mult mai recunoscătoare cu oamenii care „fac bine”.
Țara cu oameni „adevărați”
Ideea a încolțit în urmă cu câțiva ani, când Simona Drilea s-a îmbolnăvit destul de serios (problemă peste care, din fericire, a trecut cu bine, între timp) și a trebuit să-și ia un mic concediu de recuperare. Destinația aleasă a fost Zanzibar, o insulă aparținând statului Tanzania, foarte apreciată de turiștii români, dar nu numai. „După ce mi-am revenit, mi-am făcut o promisiune: când voi împlini vârsta de 50 de ani, am să mă stabilesc într-un loc care să-mi aducă liniște. Mulțumită lui Dumnezeu, m-am făcut bine și, în urmă cu doi ani, mi-am luat o vacanță în Zanzibar”, își începe istorioara Simona. Era în perioada Floriilor. Au fost 13 zile de vacanță, în paradisul din Zanzibar. Acolo, … s-a produs declicul. „Am fost, în multe locuri, în vacanțe. Munca a fost muncă, dar când mi-am luat pauză, am vrut să «evadez» și să mă odihnesc. Or, țara asta a fost cel mai pe placul meu. Am întâlnit oameni care mi-au oferit o adevărată lecție de viață. Acolo, locuitorii sunt foarte, foarte săraci. Vorbim de lumea a treia, de Africa. În schimb, se bucură de orice, dar de orice, dacă mă-nțelegi ce spun. Și dacă le dai un «bună ziua» sau dacă-i îmbrățișezi, zici că le-ai dat … o avere. Toți sunt egali, acolo. Nu se uită … peste gard. Vorba vine, căci ei nu au garduri, n-au uși, n-au ferestre. La ei nu există invidie, nu se bârfesc, dimpotrivă, se ajută unul pe altul. Sunt oameni cu foarte mult bun simț și responsabili, totodată. Există poliție, că așa trebuie să fie, dar nu sunt camere de supraveghere etc., iar dacă li s-a spus să nu treacă de o fâșie de nisip din fața hotelului, apăi nu trec. Iar, dacă refluxul i-a prins, blocați, undeva, acolo stau, până se retrage oceanul”, povestește Simona Drilea Spiridon. La întoarcere din vacanța în mirifica insulă din Oceanul Indian, se gândea că i-ar mai trebui o astfel de pauză, dar mai lungă, în care să aibă timp să „evadeze”. O vacanță suficientă, în care să aibă timp să cunoască mai bine oamenii, să intre în sat, să vorbească cu lumea, dar mai ales cu copiii.
Dor nestins, de bătrânul Costor
A reușit să repete isprava, în acest an. Doar că, din păcate, un eveniment trist nu i-a permis să petreacă întreaga vacanță: bunul său tată, adoratul părinte, spijinul de nădejde al Simonei, a încetat subit din viață. A revenit în țară, pentru a-și petrece părintele pe ultimul drum. O tragedie care a cuprins întreaga suflare, peste 500 de oameni fiindu-i alături în sfâșietoarele momente. „Preotul bisericii de la noi s-a oprit de trei ori, din slujire, pentru că nu mai putea spune niciun cuvânt, din cauza plânsului. Mi-a zis că n-au fost atâția oameni în acea biserică, nici la sfințirea mănăstirii. Tatăl meu, Simion Spiridon, zis și «Costor», a fost enorm de iubit și de respectat de comunitate. I se spunea așa pentru că era extrem de energic, nu stătea o clipă. Spirt, ca și mine. Or, capacul mi-a fost pus de pierderea tatălui meu, el mă ajuta enorm de mult. Acum, nu mai are nimeni care să se ocupe, în special, de animale. Iar, singură, chiar nu pot face față tutror muncilor. Îmi e tare dor de el, încât mă gândeam, de multe ori, că mai bine mi-ar fi luat Dumnezeu ambele mâini, și mi l-ar fi lăsat aici, în lumea asta. Cred că, de-acolo, de sus, mă va ajuta, oriunde mă voi duce, și-mi va da, șoptind, cele mai bune, mai înțelepte sfaturi”, spune Simona. Își amintește cu drag de copilărie, de locurile natale, unde a crescut și s-a format ca om, dar mai ales de bunicii săi care au fost un exemplu de viață, de la care a învățat multe, inclusiv respectul față de muncă și față de tradiții. „Crescută de bunici fiind, ortodocși pe rit vechi, îmi amintesc multe lucruri, multe pilde. Mamaia îmi spunea «dacă nu poți să faci un lucru bun, mai bine nu-l mai fă». Eu mă mai plângeam, că e greu, că nu-mi place, iar tataia zicea «Baiată», – nu băiat, nici fată, că eram spirt, cum ziceam, și arătam ca un băiat – «munca n-o omorât pe nimeni. Pune mâna și fă treabă, fii un om corect și ai să vezi că ai să răzbați, în viață». Și așa a fost. Iar, mamaia parcă vedea viitorul și-mi tot zicea că «vremurile se vor schimba, dar tu vei putea să fii om și aici, în sat, dar și acolo, la oraș. Iar, dacă îți vei pierde omenia, nu ți-o vei putea recupera niciodată”, rememorează Simona. Pe perioada copilăriei, timp de 10 ani, a locuit … la stână, în vârful munților. Acolo, a învățat cum se mulge oaia, cum se face brânza, untul, cașul, până să ajungă în farfuriile oaspeților de-acum, inclusiv cum se tranșează un animal. „Acolo dormeam, pe vârful Șăntica, acolo îmi petreceam timpul, până toamna, când trebuia să merg la școală. Pe muntele ăsta, făceau stâna, tatăl și bunicul meu. Creșteam nu doar oi, ci și păsări, porci, vaci … Era o «nebunie» totală. A fost o copilărie de poveste. Îmi amintesc foarte multe lucruri, cum mergeam, pe la începutul verii, să culeg mure pe care, apoi, le vindeam la centrele de colectare. Așa făceam primii mei bani, de care eram foarte mândră, deși eu nu duceam lipsă de nimic. Aveam de toate. Bunicii și părinții mei au fost niște oameni perfecți, respectabili, care n-au greșit cu nimic, niciodată. Dac-aș putea, i-aș aduce înapoi”, povestește, printre lacrimi, Simona.
La trântă cu mafia lemnului, de pe Valea Muntelui
Ca și cum pierderea unei ființe dragi n-ar fi fost de-ajuns, Simona a trebuit să mai treacă peste un hop. A fost nevoită să se lupte cu „mafia lemnului” din zonă, care începuse o exploatare forestieră chiar deasupra pensiunii „Livada Minunată”, pe Stânca Uliului, afectată deja de un incendiu, în 2017. Un loc stâncos care, odată defișat, ar fi pus în pericol existența locuitorilor și a obiectivelor din acea zonă. Din fericire, exploatarea a fost sistată, la timp, de cei de la Mediu și de la Apele Române. În schimb, Simona s-a trezit pe cap cu toate autoritățile, „alertate” fără temei de cel căruia îi stricase apele, pe muntele din zonă. „În ianuarie, anul acesta, după ce am îndrăznit să mă iau la trântă cu mafia lemnului, de pe Valea Muntelui, în doar 5 zile, m-am trezit cu 11 controale ale diferitelor instituții de stat, de la Poliția Economică, la DSP, DSV, ANAF, Apele Române, Protecția Mediului; unele au venit chiar de două ori. În urma unor «plângeri» de 2 lei, total nejustificate, de genul «neeliberării unui bon fiscal», în condițiile în care pensiunea era închisă, din noiembrie, pentru că trebuia să am grijă de tatăl meu bolnav. Sau că folosesc apă din pădure, la pensiune, deși, eu am sursă autorizată, o fântână, cu probe analizate periodic, toate fiind conforme”, ne dezvăluie antreprenoarea. Notificările trimise de autorități le-a primit (inclusiv telefonic) pe când se afla în Viena, unde urma să fie operată. La revenirea în țară, timp de o săptămână, a demontat, ca la carte, toate suspiciunile, toate falsele acuzații. A cântărit cel mai mult faptul că avea înregistrată, la DSV, o cerere de închidere voluntară temporară a activității. Dar și analizele la probele de apă, DDT (Dezinsecție, Dezinfecție, Deratizare), carnetul de sănătate vizat etc. Concluzia: nicio instituție nu i-a dat nici măcar un avertisment. „Atunci, după ce am văzut câtă răutate există, la câte nedreptăți sunt supusă, am luat decizia capitală: să vând afacerea. Au fost câteva oferte, dar niciuna care să se ridice la valoarea pe care cred eu că o are «Livada Minunată». Dacă nu voi reuși să vând «Livada», dacă nu mă voi adapta în Zanzibar, am unde să mă întorc, ceea ce știu să fac nu-mi ia nimeni. Locația va rămâne acolo, mă voi duce cu familia în vacanțe, posibil că o voi închiria. Vom vedea”, mai spune Simona Drilea.
Povestea merge mai departe
Știe, cu certitudine, că tot ce va dori să facă, departe de țară, îi va reuși, în întregime. În decembrie, Simona are bilet de plecare spre Tanzania, cu oprire în insula Zanzibar. Acolo, cu bani împrumutați de la bancă plus câteva economii, și-a cumpărat, deja, un imobil în care să cazeze turiștii. Clădirea este dotată cu 5 dormitoare, un living și două băi. Iar, din primăvară, va mai prelua, însă doar pentru administrare, alte imobile cu 60 de camere, destinate turiștilor. Tot în Zanzibar, va prelua în locație de gestiune un restaurant cu 70 de locuri, de la un proprietar român care a construit zeci de locații în pitoreasca insulă tanzaniană. În felul ăsta, va putea asigura toate serviciile turiștilor. „Plec, nu știu pentru cât timp, departe de țară. Aici, rămân faptele mele, tot ce am realizat cinstit, cu eforturi: „Livada Minunată”, „Șezătoarea gospodinelor de pe Valea Asăului”, „Festivalul berbecului”, tradițiile păstrate și promovate necontenit, măștile de iarnă ale colindătorilor, «Ursul» de la Asău. Nu o să le pot lua cu mine, dar tot am să pun pe mese crâmpeie din tradițiile păstrate în «Livadă» și în casa părintească. Astea n-au cum să se piardă, niciodată. Sunt în sufletul meu, în mintea mea”, ne încredințează Simona. Așa că primilor oaspeți, 11 familii de români, dintre care trei familii din Vrancea, îndrăgostiți de zestrea de la Asău, din „Livadă”, le va oferi bucatele tradiționale, pregătite deja s-ajungă la resortul din Zanzibar, împreună cu vechiul costum popular, moștenit de la străbunica, având o vechime ce depășește cu mult un secol. „A fost primul lucru pe care mi l-am pus în valiză. Dar, va fi, inclusiv, o poveste pe care o voi rula pe ecrane mari, în restaurant, cu traducere în engleză, în care dezvălui toate frumusețile de aici, din Asău, cu tradițiile, obiceiurile, cu oamenii, cu locurile din România, «pomana porcului», laptele cu mămăligă, Paștele, Crăciunul etc.”, mai aflăm de la Simona. La bucătărit, o va avea ca ajutor de nădejde pe Ștefana, fiica Simonei, (care, de altfel, a și ajutat-o cât a funcționat „Livada minunată”), însă doar pe perioada vacanței. Încă mai caută o persoană de încredere care să i se alăture în aventura de peste mări și țări. Mai aflu că, în Zanzibar, cazarea nu costă mult, fiind … cam cât una la Mamaia În jur de 2.500 de euro, plătește o familie – doi adulți cu doi copii, pentru 13 zile. Transportul, însă, descurajează cel mai mult, o persoană find nevoită să achite 1.760 de euro, numai dus.
Ultima petrecere, dar nu cea din urmă
„Livada minunată” este, acum, închisă. Și-a tras obloanele inclusiv pentru zecile de români plecați la muncă în Italia, Spania sau Anglia, care, de Sărbători, se bucurau de bucatele 100 la 100 tradiționale, preparate în gospodărie, după vechile tehnici țărănești. Ultima petrecere pe care Simona intenționează să o facă, împeună cu familia și prietenii, este programată de Crăciun, pe stil vechi, adică pe 7 ianuarie. „Vreau să rămână «Livada minunată» o poveste, una frumoasă. Misiunea mea, aici, la «Livadă», s-a încheiat. Mai repede decât mi-am dorit. La început, am zis că eu aici voi muri. Rămân, aici, colțul meu de rai, tradițiile, credința”, își încheie istorioara Simona Drilea Spiridon.
„Rămând, din păcate, cu un gust amar, pentru că nu s-a vrut măcar să fie păstrate tradițiile. Se vor întoarce în mormânt strămoșii noștri, eroii care au murit, pentru ca noi, astăzi, să vorbim românește, să ducem mai departe tot ce înseamnă România. Dar, știu că, la momentul atingerii bornei de 50 de ani, voi trăi liniștită, fără stres, departe de oamenii răi, de grijile inutile, de «războaiele» fără temei… Asta vreau. Plec goală, dar nu singură. Mă va însoți, peste tot, îngerul meu păzitor – tata”
– Simona Drilea Spiridon
