6 mai 2024
ActualitateUn scutar la cota 70

Un scutar la cota 70

Pe Dan Sandu îl ştie toată lumea ca fiind berzunţean. Venit pe lume (la 31 martie 1954) în Târgu Ocna fiu de învăţător şi de asistentă medicală , începe şcoala în Berzunţi şi Poiana Sărată (din comuna Oituz), o continuă în oraşul natal (la Nr. 2 şi la Liceul „Costache Negri”), ca s-o desăvârşească în Capitală (o şcoală postliceală de secretariat şi comerţ exterior, urmată de Filologia încheiată în 1982). Din medalionul pe care i-l consacră Eugen Budău în „Bacăul literar” (2004) şi Cornel Galben în „Spaţii culturale” (2024), mai aflăm că târgocneanul nostru s-a stabilit în Berzunţi, fiind aici dascăl de română şi director de şcoală, dar cu prezenţe active în viaţa culturală a judeţului. L-am găsit la Bacău, atras de evenimentele puse la cale de confraţii întru profesiune, la Oneşti, sprijinindu-l pe C. Th. Ciobanu ca membru fondator al Fundaţiei Naţionale „G. Călinescu”, la Slănic-Moldova, patria comilitonului său Valeriu Filimon, la Târgu Ocna, interesându-se tot de un confrate, dar din alt secol: Ion Catina (1870-1940), la Buhuşi, atras de Concursul de Limba Română „Mihail Andrei”, neuitând să vegheze la bunul mers al treburilor culturale şi obşteşti din Berzunţi. Este aceasta reflexul obişnuinţelor din studenţia bucureşteană, când a adoptat cea mai inteligentă stratagemă pentru un provincial: să-şi potolească foamea/setea de cultură înaltă, cutreierând importante cenacluri literare, de la Cezar Ivănescu, la Eugen Barbu, ca mentori.

Din corespondenţa electronică cu Dan Sandu am reţinut detalii familiale („Bunicuța mea se numea Ghioc dinspre mamă, cășuneni. Numele de familie era Șerban; tatăl său, tot neam de oieri ortomani, trecuți munții la Poiana Sărată pe la Brețcu, la 1823. I-am regăsit  în zona  Făgărașilor Șinca, fugiți de prigoana unitaristă”) ori toponimice („Ghiocii sunt neam de scutari pribegiți în zonă, alături de vlașinii ardeleni – imortalizaţi de Ioana Postelnicu, n.n. –, trecuți Carpații pe la Rucăr Bran. Bunicul, Dumitru Sandu, din Poiana Sărată, era de asemenea numit… scutar! Localitatea Scutaru e tot în zona Cașin-Trotuș. Pariem că aproape nimeni dintre contemporanii noștri nu mai știe să «traducă» termenul de scutar?  Caută pe harta Balcanilor ținutul cu pricina şi să vezi câte se leagă apropo de originea și întinderea neamului nostru”.

Autor de versuri adânc reflexive, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, Dan Sandu e, dacă luăm în seamă cele mai recente volume, închinate prietenocraţiei, un Fănuş Neagu al nostru (brăileanul ne-a lăsat două cărţi cu prieteni, în 1979 şi 1985). La zi aniversară, o urare mai mult decât amicală: să trăieşti, că ne trebuieşti!



Ioan Dănilă

 

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri