marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 607

Accident pe DN 11 Bacău-Oneşti: Un autocamion încărcat cu biscuiţi a blocat circulaţia

    Un accident nefericit a avut loc astăzi pe DN 11 Bacău-Oneşti, în zona localităţii Bârzulești, judeţul Bacău, când un autocamion încărcat cu biscuiţi a ieșit în decor, blocând sensul de mers către Oneşti.

    Potrivit informațiilor furnizate de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, incidentul nu a produs răniri persoanelor implicate, iar șoferul autocamionului a scăpat fără leziuni.

    La fața locului au intervenit rapid lucrătorii Serviciului de Drumuri Naționale (SDN) Bacău, ai Poliției Rutiere și cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău (ISUJ Bacău). Aceștia au gestionat situația și au luat măsurile necesare pentru degajarea camionului și restabilirea circulației.

    În timpul intervenției, circulația rutieră pe DN11 a fost afectată, însă, după ce camionul a fost complet înlăturat de pe carosabil, traficul se defăşoară în regim normal.

    Sfaturi pentru un CV reușit

    În procesul complex al căutării unui loc de muncă, CV-ul reprezintă fără îndoială o componentă esențială, fiind adesea primul punct de contact dintre candidat și angajator. Mai mult decât un simplu document, un CV bine elaborat servește ca un instrument strategic de prezentare a abilităților, experienței și potențialului unui candidat. Este practic cartea de vizită a carierei tale, cu rolul de a evidenția nu doar realizările profesionale, ci și atuurile și competențele care te individualizează în fața concurenței. Prin concentrarea asupra calificărilor esențiale și a calităților relevante, un exemplu de CV eficient nu doar transmite informații, ci construiește o poveste coerentă și persuasivă despre ceea ce poți aduce în cadrul organizației.

    Conținutul și prezentarea unui Curriculum Vitae variază în funcție de industrie și de specificul rolului căutat. Fiecare domeniu și fiecare post solicită anumite competențe și realizări, iar un exemplu de CV bine adaptat poate sublinia mai eficient aceste aspecte. În același timp, există câteva principii fundamentale care transcend industrii și funcții specifice. Concizia, esențială pentru păstrarea atenției angajatorului, se alătură clarității în exprimare și prezentare. O structură bine definită, care să faciliteze o lectură rapidă și o înțelegere clară a informațiilor, este, de asemenea, esențială.

    Pentru a-ți spori șansele de reușită, iată câteva sfaturi practice pentru a-ți contura CV-ul într-un mod captivant și relevant, reflectând astfel ceea ce te diferențiază și te recomandă pentru poziția dorită. De la structura clară și concizie, la evidențierea realizărilor și utilizarea cuvintelor cheie, aceste idei vor transforma CV-ul tău într-un instrument eficient în procesul de căutare a locului de muncă.

    • Adaptează informațiile în funcție de postul pentru care aplici

    Personalizarea CV-ului pentru fiecare poziție reprezintă o practică esențială în procesul de aplicare. Aprofundează cerințele specifice ale postului și ajustează conținutul CV-ului pentru a sublinia abilitățile, competențele și experiența ta și alte elemente relevante pentru acea funcție. Această adaptare strategică nu doar evidențiază compatibilitatea ta cu postul, ci și atrage atenția angajatorului asupra relevanței tale în contextul specific al poziției vacante.

    • Structura clară

    Folosirea unei structuri bine organizate reprezintă un pilon fundamental al unui CV corect redactat. Asigură-te că informațiile sunt organizate în secțiuni distincte, precum educație, experiență profesională, și abilități. O astfel de structură nu doar că facilitează înțelegerea rapidă a CV-ului, dar și permite angajatorului să găsească ușor informațiile relevante, contribuind la crearea unei prime impresii favorabile.

    • Relevanța informațiilor

    Menținerea conciziei este vitală pentru a păstra atenția angajatorului asupra elementelor cheie ale CV-ului. Evită să incluzi detalii irelevante și concentrează-te pe realizările și abilitățile care sunt aliniate cu cerințele postului pentru care aplici. Fii clar în prezentarea informațiilor, oferind o imagine cât se poate de apropiată de realitate privind  competențele pe care le deții.

    • Folosește cuvinte cheie

    Includerea cuvintelor cheie specifice industriei nu numai că optimizează documentul pentru sistemele de filtrare, dar demonstrează și familiaritatea ta cu terminologia și cerințele specifice ale domeniului respectiv. Includerea cuvintelor cheie relevante sporește vizibilitatea CV-ului și îți consolidează potențialul de a fi recunoscut drept un candidat potrivit pentru postul deschis.

    • Evidențiază realizările

    Înlocuirea simplei enumerări a responsabilităților anterioare cu sublinierea realizărilor tale constituie un aspect vital al unui exemplu de CV reușit. Folosește cifre și date exacte pentru a susține afirmațiile și a evidenția contribuțiile tale semnificative la locurile de muncă sau în cadrul proiectelor anterioare. Acest aspect oferă o perspectivă cuantificabilă asupra impactului tău profesional.

    • Adoptă un stil profesional

    Alegerea unui stil grafic și format profesional reprezintă un pas crucial în crearea unei prezentări reușite a informațiilor din CV. Este important să eviți utilizarea fonturilor extravagante și a culorilor prea vibrante, alegând în schimb un aspect curat și lizibil. Pentru o prezentare uniformă, verifică cu atenție consistența formatării, precum alinierea, dimensiunea fontului și stilurile de listare. Atenția la detalii contribuie la transmiterea unei impresii de profesionalism și ordine, sporind șansele ca angajatorul să perceapă informațiile tale într-un mod eficient și clar.

    • Folosește un limbaj clar și accesibil

    Folosirea unui limbaj clar și accesibil este esențială pentru a face CV-ul ușor de înțeles atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii specifici unui anumit job. Evitarea excesului de termeni tehnici contribuie la crearea unui document care poate fi înțeles rapid, transmițând informațiile cheie în mod eficient. Totodată, o atenție sporită la gramatică și ortografie asigură o prezentare personală impecabilă.

    • Actualizează constant informațiile

    Mentenanța constantă a CV-ului, reflectând cele mai recente experiențe și realizări, este imperativă pentru a asigura relevanța informațiilor prezentate în timp. Actualizarea regulată a CV-ului demonstrează angajamentul tău față de dezvoltarea profesională și evidențiază panta de evoluție a carierei tale. Asigură-te că toate datele de contact sunt la zi, oferind astfel un mijloc eficient de comunicare între tine și potențialii angajatori în vederea stabilirii următorilor pași din procesul de recrutare.

    Prin respectarea riguroasă a acestor principii în elaborarea exemplului tău de CV, vei reuși să construiești un document care nu numai că reflectă cu acuratețe profilul tău profesional, dar și iese în evidență ca un instrument deosebit de valoros în fața angajatorilor. Un exemplu de CV bine conturat evidențiază cu claritate realizările și abilitățile tale și demonstrează angajatorilor că ești un candidat cu potențial, dedicat și cu o abordare atentă la prezentarea profesională. Astfel, devii o prezență memorabilă și convingătoare în căutarea ta activă a oportunităților de carieră.

    Reținut de polițiști după ce ar fi încălcat ordinul de protecție

      La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 20:00, o femeie de 49 de ani a solicitat intervenția polițiștilor, apelând 112 pentru faptul că soţul său se afla în locuinţa acestora, fiind sub influenţa alcoolului, deşi era obligat printr-un ordin de protecţie emis de Judecătoria Bacău să nu se apropie de apelantă sau de locuinţă la o distanţă mai mică de 50 m.

      La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, iar în interiorul apartamentului l-au identificat pe bărbatul de 48 de ani.
      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie, iar la data de 24 ianuarie a.c au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore fiind introdus în Arestul I.P.J Bacău.

      Tudor și Ștefan, speranțele U20 ale voleiului băcăuan

      Trăgătorul secund Tudor Matanie și coordonatorul de joc Ștefan Țurcanu s-au format la CSȘ Bacău, au ajuns la naționala de juniori mari a României și speră să joace cu Știința în prima ligă încă din sezonul viitor

      Cu ochii pe A1

      Au totul de partea lor. Începând cu vârsta. Iar la 17-18 ani, nimic nu ți se poate pune de-a curmezișul. OK, nimic în afara fileului de volei, dar băieții noștri de 17-18 ani au totul de partea lor pentru a ridica și „îngropa” mingile dincolo de fileu, în terenul advers. Băieții noștri, așadar: Ștefan și Tudor. Ștefan Țurcanu are 17 ani; va împlini 18 în primăvară, pe patru aprilie. Tudor Matanie este doar cu jumătate de an mai mare; se află la vârsta majoratului, fiind născut pe 29 septembrie 2005. Unul este coordonator de joc, celălalt trăgător secund, dar amândoi s-au format la CSȘ Bacău, un adevărat laborator al voleiului băcăuan, amândoi au ajuns la naționala Under 20 a României și tot împreună speră să promoveze și să joace cu Știința Bacău în A1. Și pentru că la 17-18 ani ai totul de partea ta, mai puțin răbdarea, Tudor și cu Ștefi speră ca promovarea să vină chiar anul acesta. „Avem o echipă foarte bună la Știința, iar dacă vom mai avea și avantajul de a juca turneul de promovare pe teren propriu, nu vedem cum am putea rata șansa de a face pasul către Divizia A1”, declară la unison coordonatorul de joc Ștefi Țurcanu și trăgătorul secund Tudor Matanie.

      O imagine fidelă și…

      La prima vedere, ai crede că povestea lor este trasă la indigou. Ei bine, nu e! Aici e loc pentru… două voci. Cea a lui Ștefan Țurcanu însoțește fidel imaginii pe care o aveai formată încă din start: „Am început voleiul de pe la cinci ani. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care îl însoțeam mereu pe tata la antrenamente. Bun, la început mai mult băteam mingea prin sală, dar era clar că asta îmi va fi direcția”. Două voci am spus? Mai degrabă trei deoarece este important să-l ascultăm și pe tatăl lui Ștefi, antrenorul CSȘ Bacău și al Științei, Eusebiu Țurcanu: „Toate vacanțele de vară ale lui Ștefan începeau, invariabil, la tabăra de volei de la Agafton, din județul Botoșani. Într-adevăr, asta era… direcția pe care avea să o urmeze”. Din nou Ștefi: „În 2018 a venit primul succes major: titlul de campion național cu CSȘ Bacău la mini-volei, o reușită care m-a motivat și mai mult. Apoi, mi-am continuat parcursul la nivel de cadeți și juniori până am ajuns să fac parte din lotul divizionarei A2 Știința”. Un parcurs firesc.

      … Un drum șerpuit

      Cu totul altfel au stat însă lucrurile în cazul lui Tudor Matanie. Acesta a început voleiul, sub comanda antrenorului Ionuț Vasluianu, de-abia la vârsta primului buletin. Pentru el, carevasăzică, drumul a fost unul în sepentine. Și a avut de traversat terenul de badminton mai întâi și apoi pe cel de fotbal: „Visul meu era să fac fotbal. Așa că după ce am practicat badmintonul la CSȘ sub îndrumarea profesorului Bogdan Milon, am mers la fotbal, la FC Dinamo Bacău”. Dar, provenind -ca și Ștefi- dintr-o familie de voleibaliști, era scris în stele că Tudor va ajunge, la rândul său, la volei, fie și ceva mai târziu, pe la 14 ani. Și nu era scris doar în… stele. De exemplu, regretatul Dan Mârza i-a „citit” lui Tudor în palmă. Și, după ce i-a studiat atent circumferința palmei, „chiromantul” a prezis, cu ochiul său expert, de om de volei, că Matanie cel mic va crește până undeva spre 1,95. Astăzi, Tudor Matanie măsoară 1,96 m și nu concepe ca viața sa să fie separată de volei: „Pur și simplu respir volei. Visul meu este să devin jucător profesionist într-unul din campionatele mari ale Europei, precum Italia”.

      Unul pentru doi

      În această iarnă, Ștefan Țurcanu și Tudor Matanie au fost cei doi băcăuani convocați la lotul național Under 20 al României. Prezența sub tricolor le-a sudat legătura: „Înainte, mai aveam unele divergențe, dar de când am fost împreună la lot am ajuns să ne înțelegem foarte bine”. Inclusiv pe teren, acolo unde pasele coordonatorului Țurcanu îl găsesc mereu la post pe „secundul” Matanie. Ce-i drept, la turneul preliminar al Europenelor U20, derulat luna aceasta, la Izvorani, a participat doar Tudor, în condițiile în care Ștefi este cel de-al treilea ridicător al lotului național. Chiar dacă turneul a fost adjudecat de super-favorita Bulgaria, Tudor Matanie a fost unul dintre remarcații din lotul României. „Secundul” CSȘ Bacău și al Științei a avut o medie de zece puncte per partidă, lucru care l-a impus în atenția generală. Astfel, el a fost solicitat de site-ul de profil doarvolei.ro pentru primul său interviu din carieră („am avut emoții mai mari decât pe teren”), iar mesajele de felicitare- inclusiv de la necunoscuți și… necunoscute- i-au curs pe telefon. „Cel mai mult m-a bucurat mesajul de la colegul meu de echipă de la Știința, Vlad Cuciureanu, un voleibalist de la care am enorm de învățat”, mărturisește Tudor.

      Șanse la Europene

      Așa cum aminteam, Bulgaria a câștigat turneul de la Izvorani. Dar voleibaliștii de la Sud de Dunăre au avut viață grea cu omologii lor din România. În meciul direct, „tricolorii” au câștigat primul act la 19 și au avut 24-23 în parțialul al doilea, înainte ca Simion Nikolov să intre la serviciu și să restabilească egalitatea pe seturi. „Simion este un jucător de top, care, mai mult ca sigur că i se va alătura fratelui său, Aleksandar, care joacă în Italia, la Lube Civitanova. El a făcut diferența contra noastră. Am pierdut, dar nu pot spune că sunt dezamăgit deoarece noi am făcut un joc bun, demonstrând spirit de echipă”, explică Tudor Matanie. Tudor și Ștefan nu și-au epuizat toate șansele de a ajunge la Campionatele Europene Under 20 din Germania și Sebia. În aprilie este programat un nou turneu de calificare. Iar dacă România va arăta cel puțin la fel de bine ca în primele două seturi ale confruntării cu Bulgaria ori ca în partida câștigată împotriva Muntenegrului, totul este posibil.

      Calități, defecte, modele și hobby-uri

      Să intrăm puțin în cabinetul de radiografie și să-i cunoaștem mai bine pe cei doi internaționali U20 ai Științei. Cum se auto-evaluează ei? Ștefan Țurcanu plasează la plusuri calitatea paselor, blocajul și serviciul. „Stau bine și la apărare”, spune Ștefi, care nu se ferește să vorbească și de minusuri: „Cel mai mare este neatenția”. Mai precis, conform antrenorului Sebi Țurcanu, Ștefi „este cam împrăștiat, alternând momentele de sclipire cu cele în care nu reușește să facă în mod corect o fază simplă”. La Tudor, unul din punctele forte este detenta: 3,40 cu elan. Și, evident, atacul. Nici cu blocajul nu stă deloc rău. În schimb, mai are de lucrat, după cum singur spune, la preluarea din serviciu. Ca modele de la Știința, Ștefi îl alege pe coordonatorul titular, Liviu Rîpeanu („m-a învățat foarte multe lucruri”), iar Tudor pe Vlad Cuciureanu: „Experiența sa e impresionantă”. În ceea ce privește hobby-urile, dacă Ștefi agreează bicicleta, în schimb Tudor nu are ochi pentru nimic altceva în afara voleiului, fiind abonat la toate canalale TV specifice. Unde îi vede, în viitor, antrenorul Sebi Țurcanu pe cei doi elevi ai săi? „Sincer, mi-aș dori să-i văd jucând cu Știința în cupele europene”, spune tehnicianul. Tudor și Ștefi au totul de partea lor. Inclusiv viitorul.

      Românul dă cu cheatra în tabloul Europei

      În numai opt luni, procentul românilor care au o părere proastă și foarte proastă despre Uniunea Europeană a crescut de la 21 la 33 la sută. Picajul ideii de UE se adâncește vertiginos, în vreme ce presa națională vede doar partea plină a paharului, sărbătorind faptul că 61 la sută dintre concetățeni încă mai văd conceptul cu ochi buni. Da, dar acum opt luni erau 68 la sută. Este interesant că imaginea negativă despre Uniunea Europeană nu s-a format, în general, la cei care au avut o părere bună anterior, ci la cei nehotărâți. Ar fi interesant de văzut și din ce medii provin noii eurosceptici, pentru că s-ar contura mai clar niște idei.

      Și mai interesant, în aceste opt luni care au trecut între sondaje, procentul celor care consideră că României i-ar fi mai bine în afara Uniunii a crescut de la 13 la 25%. O dublare aproape a acestui procent este absolut incredibilă! Desigur, nu vă așteptați să vedeți astfel de analize în presa mainstream; ea este ocupată să demoleze protestele fermierilor și să ceară mai mulți bani și arme pentru Ucraina.

      Pentru că aici este problema cea mai mare. Românii suportă tot mai greu invazia cerealelor ucrainene care aduc la sapa de lemn fermierii români. Cetățeanul vede că UE este mai preocupată de soarta ucrainenilor decât de soarta românilor, vede că se pompează resurse importante pentru a susține un conflict la care noi nici nu suntem parte și nici nu avem vreo vină, ca să nu mai vorbim de faptul că de ani de zile avem probleme nerezolvate cu Ucraina.

      Cum să nu i se aplece românului de UE dacă vede aceste lucruri? Că el s-a chinuit ani de zile să îndeplinească cerințele tot mai golanesti ale Bruxelles-ului, a plătit spagi, a privatizat ce i se cerea să privatizeze, a plătit accize la orice, căci așa i s-a impus, a dat drepturi la toată lumea, și-a vândut pământul și s-a angajat să respecte toate aberațiile venite de la UE și acum vede că alții primesc aceleași drepturi fără să aibă și obligațiile aferente. Ca să exporte grâu, românul trebuie să aibă grijă ce îngrășăminte pune, ce cantitate, ce ierbicid, insecticid, fungicid, să aibă autorizație pentru că da cu balegă pe câmp și licență pentru a prepara îngrășământul natural, în vreme ce grâul ucrainean care ne invadează nu are nevoie de nimic, ca să nu mai spunem că motorina lor nu are accize.

      Și uite-așa se miră stimabilii de la București ce l-o fi pălit pe român de nu mai are încredere în UE, de ce are idei neconforme cu cele aprobate de Guvern și gânduri subversive, și, mai ales, de ce când se gândește la coana Europa îi vin în minte trimiteri la elemente de anatomie feminină…

      Neplata pensiei de întreținere timp de mai multe luni reprezinta o singura infracțiune sau mai multe? (III)

      Cu alte cuvinte, neefectuarea plăţii pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească în sarcina debitorului se fundamentează pe o rezoluţie infracţională unică, şi anume aceea de a nu executa obligaţia de întreţinere ce îi revine faţă de creditori, iar nu pe o pluralitate de asemenea rezoluţii, în raport cu numărul persoanelor îndreptăţite la aceasta.

        Sub aspectul configurării poziţiei psihice a autorului prezintă relevanţă şi împrejurarea că obligaţia de întreţinere a cărei încălcare formează latura obiectivă a infracţiunii de abandon de familie, în varianta reglementată de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este o obligaţie unică, ce constă în asigurarea pentru persoanele îndreptăţite a celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, pensia de întreţinere constituind, potrivit art. 530 din Codul civil, doar o modalitate subsidiară de executare a acesteia, în situaţia în care obligaţia de a presta întreţinerea în natură nu se realizează de bunăvoie.

        Deşi cazul particular analizat, ce formează obiectul sesizării, vizează situaţia unei pluralităţi de creditori ai obligaţiei de întreţinere (subiecţi pasivi secundari ai infracţiunii de abandon de familie), ipoteză în care operează, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 523 din Codul civil, principiul divizibilităţii, conform căruia fiecare persoană îndreptăţită nu poate pretinde şi urmări decât partea sa de creanţă de la debitorul comun, această împrejurare nu este de natură să afecteze caracterul obligaţiei de întreţinere de a fi unică, divizibilitatea privind doar urmărirea şi executarea creanţei de către creditori.

        Nu în ultimul rând, caracterul personal al obligaţiei de întreţinere, prevăzut de art. 514 alin. (1) din Codul civil, nu influenţează calificarea juridică a faptei debitorului care se sustrage de la plata pensiei de întreţinere stabilită prin aceeaşi hotărâre judecătorească în favoarea mai multor beneficiari, întrucât are consecinţe strict în sfera dreptului civil, fiind reglementat ca o măsură de protecţie a creditorului aflat în stare de nevoie, pentru a-i asigura mijloacele minimale de existenţă.

        Deci toate trăsăturile care decurg din caracterul personal al obligaţiei de întreţinere (incesibilă, netransmisibilă pe calea succesiunii legale sau testamentare, insesizabilă şi la care nu se poate renunţa) nu au relevanţă în sfera ilicitului penal din perspectiva calificării ca unitate sau pluralitate de infracţiuni a abandonului de familie în modalitatea normativă a neplăţii pensiei de întreţinere instituită prin aceeaşi hotărâre judecătorească pentru mai multe persoane îndreptăţite, întrucât, prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a urmărit să protejeze, în principal, relaţiile de familie, în ansamblul lor, şi nu individual pentru anumiţi membri ai acesteia, precum şi, adiacent, valorile sociale care privesc forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti.

        Astfel, indiferent de existenţa unor obligaţii civile distincte, cu caracter personal, stabilite prin aceeaşi hotărâre judecătorească faţă de fiecare creditor, îndatorirea făptuitorului de a le acorda sprijin material este unică, iar nesocotirea acesteia în varianta prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal constituie o singură infracţiune continuă, iar nu o pluralitate sub forma concursului de infracţiuni.

        Concluzionând, caracterul personal al obligaţiei de întreţinere nu generează tot atâtea raporturi juridice de drept penal câte persoane sunt îndrituite, în temeiul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, la pensie de întreţinere, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, deoarece, la calificarea ca infracţiune unică continuă a abandonului de familie, în varianta prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) din Codul penal, se au în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, obiectul juridic, unicitatea subiectului pasiv principal şi poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de faptă şi urmările sale.

      Materialul informativ are la bază decizia nr. 4/20.03.2017 a Î.C.C.J. – COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII, publicată în Monitorul Oficial nr. 360/16.05.2017 și a fost realizat de avocat Blăjuț Dragoș – Tiberiu din cadrul Cabinetului de Avocat Dan Nițu.

       

      La volanul unui tractor neînmatriculat și făra permis

        La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier, a depistat în comuna Lipova, un bărbat de 42 de ani, din comuna Roşiori, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat sau înregistrat și fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

        Totodată, în urma efectuării verificărilor, s-a stabilit că tractorul i-a fost încredinţat acestuia pentru a fi condus pe drumurile publice de către proprietar, un bărbat de 35 de ani.

        Polițiștii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere

        Profesor şi poet de limba română

        O parafrază

        Despre Constantin Juncu (6 aug. 1946, Bacău 9 ian. 2024, Bacău) colegii de breaslă ştiu că a condus cu devotament un cenaclu al elevilor, o revistă a acestora („Vămile visului”), un şir de simpozioane închinate celui care a devenit patronimul Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” din Bacău, ba chiar această unitate de învăţământ fruntaşă în Bacău. Ceea ce nu bănuiam apropiaţii lui se numea poezie originală, gândită şi simţită, dar încă neadunată între copertele unei cărţi. S-a întâmplat în 2007, cu un titlu neconvenţional – „Antipragmatice” – şi o frumoasă întâmpinare din partea fostului său dascăl de literatură română, Constantin Călin, la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău. „Moderaţie şi onestitate”, prefaţa universitarului şi criticului literar, mărturiseşte despre aceeaşi derută cu privire la literatura ţinută de multă vreme la sertar, etichetându-l meritat pe poetul Constantin Juncu: „analist al sentimentelor, peisagist, evocator, om de reflecţie şi de atitudine, omagial, ironic, verslibrist, amator de rime etc.” Zicem odată cu Constantin Călin că i se cuvine fostului discipol aceeaşi apreciere pe care el a arătat-o condeierilor îndrumaţi în atmosfera unui cenaclu. În 2019, sub titlul „Profesori şi poeţi”, îşi achită datoria morală faţă de (con)fratele Constantin Mihai, din Valea Călugărească (cel pe care l-a convins că merită să aştearnă în pagină chiar şi „firave vorbe”): „dincolo şi dincoace / de înfricoşătoarele lor dictări, / teme şi alte provocări, / profii ăştia de română / se pare că au înnebunit / aproape de tot…” Mirarea ironică a autorului este că ei susţin nemurirea munţilor şi că nesocotesc sinonimia dintre Lavă şi Cenuşă, respectiv Pasiune şi Purificare.

        Pro limba română adevărată

        Când în 2021 a editat „Colecţionarul de peceţi”, cu un argument despre „Era dicţionarelor”, Constantin Juncu a ales drept motto vorbele lui Ralf Dohrendorf: „Acolo unde intelectualii sunt tăcuţi, societăţile nu au un viitor”. Multe dintre poeziile din acest volum şi din altele îndeamnă la atitudine activă, ca în cazul apărării drepturilor limbii române. „Dosarul” Stricătorii de limbă are două capitole: în primul este exprimată cauza („Nu facem nicio aroganţă / la adresa dv.!” Administrarea de probe autentice), iar în al doilea, Rechizitoriul, apar constatările dureroase: „Nu mai e loc în jalnicul alai / al rătăciţilor printre cuvinte, / al stricătorilor de dulce grai, / săraci printre calicii cei de minte”.

        Speranţa, la îndemână

        Revista „Catedra” a Sindicatului Liber din Învăţământul judeţului Bacău a aşezat pe prima pagină o vorbă memorabilă: „Şcoală dragă, în tine mi-e nădejdea”. Îi aparţine lui Ion Ghica şi a fost rostită în 1834, la Academia Mihăileană. Am întrebat pe cei din redacţie şi am aflat că lui Constantin Juncu îi aparţine opţiunea. Cu versul mărturisitor „am ocrotit, prin ani, cuvintele-peceţi” îşi încheie poemul Profesori şi poeţi, dedicat colegilor din promoţia 1968 a Filologiei băcăuane.

        Consiliul Județean al Elevilor consideră că interzicerea accesului în Colegiul Pedagogic a elevilor care au întârziat le încalcă acestora dreptul la educație

        FOTO: Reflector Bacău

        În urma evenimentelor desfășurate în dimineața zilei de 23 ianuarie la Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare” Bacău, Consiliul Județean al Elevilor Bacău își exprimă profundul dezacord față de restricționarea accesului la educație a unui grup de elevi.

        Reprezentanții elevilor din județul Bacău au luat atitudine față de ceea ce consideră a fi o „responsabilizare excesivă” din partea conducerii liceului, care a dus la împiedicarea unui număr de elevi să intre în incinta instituției de învățământ. Într-un comunicat emis, Consiliul Județean al Elevilor Bacău arată că această măsură încalcă articolele din Statutul elevului, în special articolul 7 lit. a).

        Una dintre acuzații aduse conducerii liceului este legată de actualizarea regulamentului intern în luna decembrie, fără a fi adus la cunoștința elevilor. Elevii susțin că, deși s-au semnat angajamente la începutul anului școlar, acestea nu includ noile reguli, ceea ce creează confuzie și încalcă dreptul la informare.

        Consiliul Județean al Elevilor Bacău aduce în atenție și provocările legate de infrastructura rutieră din municipiul Bacău, care afectează rapiditatea deplasării elevilor către școli. Această situație poate complica respectarea programului școlar, iar oprirea accesului la educație nu este soluția adecvată.

        Inspectoratul Școlar al Județului Bacău a demarat o anchetă pentru clarificarea incidentelor de acest gen, iar Consiliul Județean al Elevilor Bacău anunță o colaborare strânsă pentru îmbunătățirea regulamentelor interne și a procedurilor de acces în școli, pentru a evita astfel de situații neplăcute în viitor.

        Președintele CȘE-CNP, instituție reprezentativă pentru elevi, subliniază că evenimentul a fost rezultatul unor măsuri luate pentru a asigura respectarea procedurilor de acces, dar recunoaște că implementarea lor nu a fost lipsită de dificultăți. De asemenea, propune introducerea unui sistem de acces simplificat pe baza legitimației de elev, pentru a evita astfel de situații în viitor.

        Consiliul Județean al Elevilor Bacău și reprezentanții elevilor din Colegiul Național Pedagogic ,,Ștefan cel Mare” Bacău solicită măsuri imediate pentru evitarea unei asemenea situații neplăcute în viitor și se angajează să colaboreze strâns cu autoritățile școlare pentru îmbunătățirea condițiilor de acces la educație.

        Proiectul de reabilitare a liniei Focșani – Bacău – Roman a primit acordul de mediu

          Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu Alexandru Păștinaru, a anunțat că proiectul de „Reabilitare a liniei de cale ferată Focșani-Roman” a obținut Acordul de mediu. Această linie crucială traversează cinci unități administrativ-teritoriale din județul Neamț și porțiuni din județele Vrancea și Bacău.

          Reprezentantul APM a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitatea locală și a evidențiat beneficiile pe care le va aduce în special nemțenilor. Proiectul vizează reabilitarea a cinci sectoare ale liniei existente de cale ferată, cu o lungime totală de 147,7 km, transformând-o într-o rută modernă. Scopul principal este reducerea declivităților, crescând astfel viteza operațională la 160 km/h pentru trenurile de pasageri și la 120 km/h pentru cele de marfă.

          Odată finalizat, acest proiect va avea un impact semnificativ asupra zecilor de mii de călători care utilizează această rută. Călătoriile vor deveni mai rapide și mai confortabile, iar condițiile din gări se vor îmbunătăți considerabil.

          Conform graficului proiectului, lucrările vor avea o durată de execuție de 36 de luni, iar perioada de funcționare va fi nelimitată, asigurându-se realizarea lucrărilor de întreținere și reparații conform normativelor în vigoare.

          O pagină falsă anunță evenimente inexistente în numele Aerostar SA

            O pagină falsă de Facebook, care încearcă să pară a fi pagina oficială a Aerostar SA din Bacău, a creat confuzie printre utilizatorii rețelei sociale, anunțând evenimente inexistente, inclusiv o zi a porților deschise la Iași pe 9 martie.

            Pagina în cauză, care folosește logoul Aerostar, a fost inițial creată la 29 aprilie 2021 sub numele „HotSauce7 Web”. La 13 aprilie 2023, numele a fost schimbat în „Aerostar SA”. Deși modificările au fost făcute pentru a da impresia de autenticitate, compania Aerostar SA a negat orice legătură cu această pagină și a emis un avertisment oficial pe pagina sa oficială de Facebook.

            „Apreciam interesul și urmărirea pe care ne-o acordați, dar vă rugăm să nu luați în considerare evenimentele anunțate pe pagini care nu sunt oficiale. Toate evenimentele organizate de către Aerostar SA vor fi anunțate exclusiv pe pagina noastră oficială”, se arată în avertismentul postat de Aerostar SA.

            Pagina falsă, care se prezintă drept Aerostar SA, a încercat să atragă participanți la o zi a porților deschise la Iași pe 9 martie. Cu toate acestea, nu există nicio confirmare din partea Aerostar cu privire la un astfel de eveniment, iar utilizatorii sunt sfătuiți să fie atenți la astfel de informații false.

            Aerostar SA subliniază importanța verificării surselor și a informațiilor înainte de a participa la orice eveniment sau de a distribui astfel de anunțuri pentru a evita situații neplăcute și pentru a contracara propagarea știrilor false pe rețelele sociale.

            Fenomenul creării paginilor false pe rețelele de socializare, cum ar fi Facebook, a devenit o practică tot mai răspândită, iar motivațiile din spatele acestui comportament pot fi diverse. Unul dintre motivele principale este tentativa de a induce în eroare utilizatorii și de a genera confuzie în rândul publicului. Aceste pagini pot fi create pentru a promova informații false, pentru a discredita o anumită companie sau organizație, sau pur și simplu pentru a genera agitație și controverse în mediul online.

            În unele cazuri, paginile false pot fi utilizate în scopuri frauduloase, cum ar fi colectarea de date personale sau propagarea de știri false în scopuri politice sau comerciale. De asemenea, există situații în care aceste pagini sunt create pentru a obține beneficii financiare prin intermediul publicității sau pentru a spori vizibilitatea unor produse sau servicii frauduloase.

            Nodul rutier turbion la intersecția Autostrăzilor A7 și A8 – VIDEO

              În această săptămână au început lucrările spectaculoase la nodul rutier de tip turbion de la intersecția autostrăzilor A7 și A8, situat în zona Pașcani – Sodomeni, județul Iași. Imaginile aeriene surprind eforturile ample ale constructorilor în cadrul proiectului Autostrăzii A7, Bacău – Pașcani (Lot 3, Mircești – Pașcani), iar acest nod rutier se dovedește a fi o construcție unică în țară.

              Nodul rutier va fi dotat cu 12 pasaje și cu raze ale bretelelor cuprinse între 400 și 600 de metri, oferind astfel o soluție optimă pentru fluxul de trafic intens în zonă. Constructorul, ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L., a mobilizat un efectiv impresionant de aproximativ 70 de utilaje și peste 50 de autobasculante pentru a asigura progresul rapid și eficient al lucrărilor.

              În această fază a proiectului, s-au efectuat cu succes operațiuni de decopertare a stratului vegetal și relocare a rețelelor de utilități. Aceste activități reprezintă doar un prim pas în cadrul unui proiect ambițios, menit să transforme infrastructura rutieră într-o zonă strategică a județului Iași.

              Detalii Tehnice ale Proiectului:

              Antreprenor: ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.
              Lungime Lot 3: 28,094 km
              Data Semnare Contract: 15 februarie 2023
              Durată Execuție: 30 luni
              Valoare Contract (LOT 3): 1.765.928.288,22 lei fără TVA
              Sursa de Finanțare: Fonduri Europene Nerambursabile – PNRR

              Sursa video: DRDP Iași

              Crește euroscepticismul. Un sfert din români nu mai văd viitorul țării în UE

                Ultimul an a determinat o adevărat explozie a euroscepticismului în România. Atitudinea negativa față de UE a crescut de la 21% la 33% iar procentul celor care cred ca în viitor România s-ar dezvolta mai bine în afara UE a crescut de la 13% la 25% 

                Potrivit unui sondaj recent realizat de agenția Avangarde la comanda G4Media.ro, în perioada 8-22 ianuarie 2024, 53% dintre respondenți au o părere bună despre Uniunea Europeană, cu 8% dintre aceștia având o părere foarte bună. Cu toate acestea, procentul celor cu o opinie negativă a crescut la 26%, iar 7% au o părere foarte proastă despre UE.

                Un sondaj similar publicat în luna aprilie 2023 indica că 60% dintre cei întrebați ce opinie au despre UE, au răspuns că au o părere „mai degrabă bună”, 8% foarte bună, 19% „mai degrabă proastă” și 2% foarte proastă.

                Comparând aceste date cu un sondaj similar realizat în aprilie 2023, se observă o schimbare semnificativă în atitudinea față de UE.

                De la 68% atitudine pozitivă pentru UE s-a ajuns la 61% în vreme ce atitudinea negativă a crescut de la 21% la 33% iar numărul celor care nu știu să răspundă a scăzut de la 11% la 6 procente.

                În același timp, procentul celor care cred că în viitor România s-ar dezvolta mai bine în afara UE a crescut de la 13% la 25%.

                Procentul nehotărâților sau al celor care nu știu să răspundă a scăzut de la un total de 18% la 10%.

                Cei care văd România înflorind în UE au scăzut de la 69 la 65%, ceea ce înseamnă că majoritatea voturilor negative au venit de la nehotărâți și aici.

                Cu alte cuvinte, evenimentele din ultimul an au determinat nehotărâții către opinii negative la adresa Uniunii Europene.

                În ceea ce privește preferințele politice, conform sondajului, liderii cu cea mai mare cotă de încredere sunt Marcel Ciolacu, urmat de Diana Șoșoacă, George Simion și Nicolae Ciucă. Dacă alegerile europarlamentare ar avea loc duminica viitoare, rezultatele ar fi următoarele: PSD – 31%, PNL – 21%, AUR – 19%, Alianța Dreapta Unită – 14%, SOS România – 8%, UDMR – 5%, REPER – 1%, Altele – 1%.

                Sondajul a fost realizat față în față cu 1150 de respondenți în perioada menționată și are o marjă de eroare de +/- 2,9%. 54% dintre participanți au afirmat că sigur vor vota la alegerile europarlamentare din iunie, în timp ce doar 6% au spus că sigur nu vor participa la vot.

                Fotbal/ Liga a III-a. FC Bacău, învinsă de Ceahlăul

                Joi, în primul meci de verificare al iernii, divizionara C FC Bacău a fost învinsă cu 4-0 (3-0), în deplasare, de ocupanta locului 9 din eșalonul secund, Ceahlăul Piatra Neamț. Coretelezzi a deschis scorul în min. 5, Savu l-a majorat în min. 22, iar Albino a fixat rezultatul pauzei.

                Cu cinci minute înainte de final, Ceahlăul și-a rotunjit avantajul grație reușitei lui Buziuc. Băcăuanii antrenați de Costel Enache au început amicalul de la Piatra Neamț în următoarea formulă: L. Chișăreanu- Șt. Pavel, D. Ganea, I. Chirilă, Drugă- M. Ursu, R. Albu, Oasenegre- Burlacu, A. Pavel, Ciumașu. Pe parcurs au intrat: Gumenco, T. Cîmpianu, Bordea, G. Dunăre, Coajă, Vraciu, R. Gherasim, Perniu, C. Popescu, Șt. Sava, Luncașu, Cârstean și D. Grosu.

                Două dintre cele trei transferuri efectuate în intersezon de FC Bacău, mijlocașul central de 19 ani Gabriel Cârstean și fundașul stânga de 22 de ani Abel Coajă (ambii ex Șomuz Fălticeni) au debutat pentru „alb-roșii” în testul de sub Pietricica.

                Cea de-a treia mutare a iernii, fundașul central în vârstă de 21 de ani Vlăduț Cimbru, venit de la Foresta Suceava ar putea bifa prima apariție sub culorile FC Bacău în următorul amical, programat sâmbătă, de la ora 12.00, la baza sportivă de la Ruși Ciutea împotriva echipei de liga a patra Siretu Săucești.

                Tot sâmbătă, dar de la 14.00, la Ruși Ciutea se vor afla față în față, în primul lor amical din 2024, celelalte două echipe băcăuane din Seria 1 a Ligii a III-a: CSM și Aerostar.

                Creștere alarmantă a afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă în județul Bacău

                  În perioada 15-21 ianuarie 2024, județul Bacău se confruntă cu o creștere semnificativă a afecțiunilor respiratorii, inclusiv a cazurilor de gripă. Conform datelor furnizate de autoritățile sanitare, situația este alarmantă, iar numărul persoanelor afectate este în continuă creștere.

                  În ceea ce privește afecțiunile respiratorii, în intervalul menționat, s-au înregistrat un total de 2.358 de cazuri, dintre care 40 au necesitat internare. Distribuția pe categorii de vârstă arată că copiii cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani sunt cel mai grav afectați, cu un total de 1.131 de cazuri. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani reprezintă, de asemenea, o categorie vulnerabilă, cu 218 cazuri înregistrate.

                  În ceea ce privește pneumoniile și bronhopneumoniile, s-au înregistrat 455 de cazuri, dintre care 113 au necesitat internare. Din fericire, nu s-au înregistrat decese în această categorie în intervalul menționat.

                  De la începutul sezonului, numărul cazurilor de gripă de tip A și B a atins cifra de 770, cu o creștere de 315 cazuri față de săptămâna precedentă. Distribuția pe grupe de vârstă indică o răspândire în toate categoriile, cu o atenție specială la copiii cu vârsta de 2-4 ani, unde s-au înregistrat 153 de cazuri, și la persoanele de peste 65 de ani, cu un total de 136 de cazuri.

                  Din păcate, în aceeași perioadă, s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor de peste 65 de ani, confirmat cu virus gripal tip A, aceasta prezentând multiple comorbidități.

                  Autoritățile de sănătate atrag atenția asupra importanței vaccinării împotriva gripei, precizând că, până în prezent, 31.989 de persoane din județul Bacău s-au vaccinat împotriva virusului gripal.

                  La volan, băut și fără permis de conducere

                    La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 01:00, o patrulă de poliţie din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău a depistat în trafic un autoturism care circula în comuna Letea-Veche, fără a avea în funcţiune sistemul de lumini.

                    Cu ocazia verificărilor s-a constatat faptul că, la volanul autoturismului se afla un bărbat de 33 de ani, din localitate care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

                    Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                    Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influența alcoolului sau a altor substanţe.

                    Identificat de polițiști și reținut după ce ar fi sustras o motocicletă de 7.000 de euro

                      La data de 17 ianuarie a.c., Poliţia Municipiului Bacău a fost sesizată de un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute i-au sustras o motocicletă aflată în parcarea unui magazin, prejudiciul creat fiind de 7000 de euro.

                      În urma activităţilor investigativ-operative efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Bacău a fost depistat un tânăr de 22 de ani, din municipiul Bacău, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Bacău pentru audieri.

                      De asemenea, polițiștii au recuperat bunul sustras, prejudiciul fiind recuperat. Motocicleta a fost predată păgubitului.

                      La data de 23 ianuarie a.c., tânărul în cauză a fost reţinut pe bază de ordonanţă, fiind ulterior prezentat instanței care a emis mandat de arestare preventivă faţă de acesta pe o perioadă de 30 de zile.

                      Depistat de polițiști în trafic, cu plăcuțele de înmatriculare ale unui alt autovehicul

                        La data de 23 ianuarie a.c.,în jurul orei 09.30, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe DN 2- E 85 în localitatea Sascut, a depistat în trafic o autoutilitară condusă de un localnic de 42 de ani, iar în urma verificărilor s-a constatat că, autoutilitara avea montate plăcuţele de înmatriculare care sunt atribuite în evidenţă unui alt autovehicul.

                        Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având număr fals de înmatriculare.

                        Camion de 15.000 de euro, confiscat de polițiști. Transporta peste 10 mc de lemn fără acte

                        Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Direcţiei Silvice Bacău au identificat în trafic în comuna Căiuţi, o autoutilitară ce transporta material lemnos din specia gorun.

                        Având suspiciunea că masa lemnoasă transportată nu corespunde din punct de vedere al sortimentelor şi a volumului, raportat la avizul valabil la momentul opririi, s-a procedat la efectuarea de verificări rezultând că imaginile încărcate în aplicaţia SUMAL 2.0 au fost efectuate prin fotografierea unui dispozitiv electronic şi nu efectiv asupra mijlocului de transport, precum şi că materialele lemnoase au fost încărcate din altă locaţie decât cea de emitere a avizului.

                        Procedând la cubarea materialului lemnos identificat, a rezultat un volum total de 12 mc. lemn rotund din specia gorun.

                        Din primele cercetări a rezultat faptul că, transportul a fost efectuat fără provenienţă legală, astfel fiind săvârşite infracţiunile de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documentele specifice de transport şi fals informatic.

                        A fost luată măsura complementară de confiscare a autoutilitarei în valoarea de aproximativ 15.000 de euro și a materialului lemnos, în valoare de 13.000 de lei.

                        Intervenție pentru lichidarea unui incendiu, în comuna Asău

                          În cursul nopții de marți spre miercuri, 24 ianuarie a.c., în jurul orei 03:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Asău, sat Apa Asău, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

                          De urgență, la locul indicat s-au deplasat forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești și a Gărzii de Intervenție Comănești, respectiv trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate cu 13 pompieri militari.

                          La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului locuinței, pe o suprafață de aproximativ 200 mp și a construcțiilor anexe, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Incendiul a fost lichidat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Asău.
                          Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a acestuia este coșul/burlanul de fum defect sau necurățat.

                          „Solicităm în continuare cetățenilor să manifeste prudență la exploatarea mijloacelor de încălzire. Astfel, reamintim că, verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Totodată, atragem atenția asupra faptului că este interzisă folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate!”. se arată într-un comunicat al ISU Bacău.